Andrei Crăciun

Freelancer nu înseamnă că poți scrie tot ce îți trece prin minte. Freelancer ești când îți pasă ce scrii. Poate prea mult

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Crăciun
Cum așteptăm nemții

Pentru masochiștii care iubesc încleștările din fostul Sector Agricol Ilfov, s-a desfășurat clasicul Clinceni-Voluntari, încheiat cu tradiționalul 1-0, de data aceasta pentru Voluntari. A fost o partidă la capătul căreia comentatorii ar fi avut nevoie de consiliere psihologică.

Mașinăria de […]

...

Unde a dispărut zâmbetul?

La ora la care pleacă spre tipar aceste rânduri, Liverpool e încă pe locul 7 în Premier League, are, așadar, un sezon mizerabil. S-ar mai putea salva cucerind Champions League, dar e improbabil, fiindcă Bayern München sau Manchester City sunt, […]

...

Primăvara românilor

O primăvară europeană este o unitate de măsură valoroasă. Unde ne aflăm? Aici: avem o mână de români în elită. Restul sunt vorbe.

În Champions League stăm atât de rău încât dacă nu întoarce Juventus rezultatul de la Porto riscăm […]

...

FCSB nu e Steaua, e un talcioc

Mai e în plină desfășurare și telenovela Buziuc, dar asta până mâine se va uita

Victorie grea și chinuită, așadar, pentru echipa celor patru consoane. E o greșeală aici. De fapt, trăim mai multe confuzii. Prima: FCSB nici nu este […]

...

Epilog la cazul Colțescu

Colțescu n-a fost rasist, dar a fost cu siguranță neinspirat, se putea exprima mai elegant și n-ar mai fi ajuns să poarte deja, chiar dacă nedrept (spun uefajudecătorii), o etichetă. De ce să ajungi totuși aici?

O problemă de vocabular

[…]

...

2016. Epilog

Ce alegem să păstrăm din anul care - vrem-nu vrem - tocmai se scurge în istorie?

Permalink to 2016. Epilog
vineri, 23 decembrie 2016, 11:40

Pentru că ziarele exact asta fac, scriu cronicile tuturor zilelor noastre pe pământ, și pentru că miracolul încă se întâmplă (chiar dacă Gazeta e tot mai singură aici, pe baricade), nu putem trece pragul spre încă un an fără să știm: totuși, noi, cei care privim nesfârșitul spectacol al sportului, noi cu ce rămânem?

Scriu aceste rânduri, urmărind cu un ochi (atent și îngrijorat) meciul de la Manchester, unde, în repriza secundă, City și Arsenal joacă pe contre, într-o viteză cum nu există la noi acasă, unde fotbalul se joacă de parcă am tot călători spre trecut în ritmul rezervat al unui personal care traversează, etern și fascinant, Carpații.

Între timp, pe Twitter primesc din minut în minut notificări că la Aleppo are loc un masacru care sfârșește, încă o dată, orice pretenție de la umanitate. Mă uit înspre fotografiile de acolo. Deasupra, sus, în cer, norii din Aleppo sunt la fel de frumoși ca întotdeauna, și nimeni nu îi mai vede. Vreau să cer, tot pe Twitter, un moment de tăcere pentru toți poeții din Aleppo, dar nu îl cer.

De fapt, totul – meciuri și știri – se întâmplă în lume, acum, atât de repede încât parcă am uitat deja de aripile frânte în Franța. A fost un an cu European, mai țineți minte anotimpul cald? Din nou: noi ce păstrăm pentru mai târziu? Numele Sadiku? Atât?

Iar de la Rio? Ce alegem? Echipamentul șleampăt (nu am depășit prea ușor și această rușine națională generată de Sistem?) sau excepționalele tușe ale spadasinelor?  Și, mai departe? Reciclarea lui Petrache la conducerea sportului bucureștean, semn că în România nimic nu compromite vreodată cu adevărat, sau speranțele olimpismului, reînnoite prin Covaliu?

Anul perfect al fotbalistului Cristiano Ronaldo sau milioanele ascunse prin paradisuri fiscale (cine a inventat această enormitate – paradis fiscal)? Bolile de inimă tratate cu dopaj ale domnișoarei Șarapova? Ce?

Pasiunea devastatoare a complicatului domn Șumudică? Tribunele goale? Coregrafiile Peluzei Cătălin Hîldan? Primul infarct miocardic, luați seama!, în primul unsprezece din istoria fotbalului nostru? Moartea, prematură și nedreaptă, a lui Didi Prodan?

Între timp, după o cursă nebună, de extremă pursânge (ar trebui, poate, să cer și reabilitarea expresiei pursânge, mărginirea ei la arenele lumii!), Sterling a făcut 2-1 pentru City, la Manchester, iar Guardiola își continuă urmărirea la Chelsea lui Conte, poate cea mai elegantă echipă de pe continent.

Cu ce rămânem? S-a domolit furia domnului Zlatan Ibrahimovici. A îmbătrânit. Nu se mai vede, la fiecare joc, nedreptatea care i s-a făcut când nu i s-a dăruit tot pământul. În schimb, din Formula 1 ne parvin vești foarte bune despre dorința de legendă a tânărului Max Verstappen.

Jurnalele ultimelor știri consemnează performanțele uluitoare (totul este, de-acum, și uluitor) ale domnului Zinedine Zidane, antrenorul. Și nu vreau să scriu aici că am scris, încă de la început, la Gazetă, un articol intitulat Capul, în care îl vesteam. Chiar dacă l-am scris și am primit atunci o mulțime de vorbe insultătoare.

Dar pentru mine, cel mai mult, 2016 rămâne anul în care fotbalul s-a despărțit de Johann Cruyff. De-atunci, trăim într-un epilog.

Comentarii (6)Adaugă comentariu

aciduzzao (2 comentarii)  •  23 decembrie 2016, 12:30

BARVO, BRAVO DE TREI ORI BRAVO pentru articol si mai ales pentru ultimele doua randuri.......daca n-ar fi existat marele JOHANES HENDRIK CRUYFF ( pentru cine nu stie, acesta este numele lui real), fotbalul nu ar fi ajuns niciodata unde este astazi!!.... Pentru mine JOHANES ramane CEL MAI MARE!!!!! DECAT TOTI!!!

Carol K (13 comentarii)  •  23 decembrie 2016, 14:43

Foarte corect,anul despartirii de Cruyff,de marele si inegalabilul Johan Cruiff ! In rest...mult zgomot pentru nimic, vorba batranului Will !

Anonim (58 comentarii)  •  23 decembrie 2016, 16:23

Printre randurile frumoase (si pioase, relative la marele Cruyff), s-a strecurat si o fraza nedreapta, despre golul marcat de vitezistul Sterling (n-are vreo alta calitate) Arsenal-ului meu; acest atlet (doar pe distante scurte) supraevaluat si fara (vreun pic de) minte si-a revenit tocmai impotriva echipei mele favorite, dupa multe meciuri fara gol si assist-uri! Cu sau fara contributia lui Zidane, Real-ul este echipa anului 2016; evolutia din Bundesliga a Dortmund-ului dovedeste ca Realul chiar si-a dorit locul 2 in grupa de Ch. League, ca sa se califice mai usor in fazele superioare ale competitiei! A. Iar Chelsea nu este o echipa eleganta, ci eficienta! A.

ovidiu_3003 (104 comentarii)  •  25 decembrie 2016, 14:37

...in 2016 ne a invins Albania la un C.E. ...asta i o rusine nationala care nu trebuie uitata ...Albania care nu mai avea nicio sansa de a se mai califica ... 2017 speram sa fie mai bun ...

Dan (2 comentarii)  •  26 decembrie 2016, 12:23

La multi ani cu sănătate in primu rind....al doilea.... așa a-și scrie si io după o seară de single malt cu bere.....Yohann, rest in peace, ar trebui sa ne aducem aminte de tine la fiecare joc a lu barca care by the way se pronunța barsa, da tata refuzâ câ cică așa zice la tele. Dacă așa pronunțați ..........asta e, așa cum tot cei in țara asta. Doamne ajutâ, că avem mare nevoie.......

George Birloiu (1 comentarii)  •  27 decembrie 2016, 10:41

Trec anii si raman memoriile. Garrincha dansând pe lângă ruși în ’58 și pe Pele explodând spre cer, cu pumnul ridicat, de pe pământul ce în ‘70 a aparținut Braziliei. Îl văd pe Maradona care nu se oprește și dă senzația că va ajunge în fuleul acela zbrobitor până acasă, la Lanus, nepăsător în fața grimaselor englezești. Revăd bucuria pură a lui Roger Milla și nopțile magice italiene ale anului ’90, când vocea Giannei m-a fermecat “fara frontiere și cu răsuflarea taiata”. Văd SUA ’94, nordul nostru fotbalistic, al românilor, pasa eternă a lui Hagi și mângâierea de gentilom a lui Dumitrescu, ieșirea lui Prunea…. Cred de asemenea ca asistam si la o ruptura intre generatii. O zona de vid intre romantismul lui Dobrin și tunsoarea lui Cristiano Ronaldo, alimentat de lipsa de succesiune a valorilor fotbalistice, pe fondul unui sport industrializat și intens comercializat. Asa trec anii.

Comentează