Inima

Acum, când ecourile tragediei încep să se stingă, acum, cu atât mai mult, putem să ne gândim o clipă la inima lui Didi Prodan

Chiar așa: v-ați pus vreodată problema cine era, până la urmă, inima Generației de Neuitat (e expresia lui Răducioiu, vă propun, vă rog să o păstrăm)? Acum, deși e târziu, știm. El. El era – nu a știut să dea înapoi, nu a știut să facă nici măcar un pas în lateral. Și din această dăruire s-au născut nopțile visului american, sper că nu le-ați uitat sau măcar că vi s-au povestit.

Dar moartea lui Didi Prodan nu e doar despre dezamăgirea care vine atunci când fotbalul le este luat – prin culise și manevre mai mult sau mai puțin oculte – celor care l-au înălțat cândva ca pe un zmeu pe cerul Americii.

Această inimă care a explodat anunță totodată sfârșitul copilăriilor noastre. E un final care ne surprinde, așa cum ne suprind toate finalurile. N-ar fi trebuit, dar cine este pregătit pentru moartea copilăriei?
Și, de fapt, nici nu contează ce vârstă aveați în anul 1994, căci toți trăiam atunci magia unei vârste de aur. Și cum să se termine acel timp? Când au trecut acești ani – două decenii și ceva? Și nu e așa că acum vă miră că Didi Prodan avea doar douăzeci și doi de ani atunci când se încumeta să se lupte nebunește cu Asprilla și Batistuta?

Moartea lui Didi Prodan, de inimă rea, cum bine se spune, nu e doar despre moștenirea pe care ne-a lăsat-o și despre răzbunările despre care se tot vorbește. E mult și despre noi. Cum să moară Didi Prodan? Și noi ce vom face?

Marea noastră echipă, căci ea chiar a fost a noastră, nu va mai fi niciodată completă. Și de-acum știm că toți acești oameni pe care îi credeam eterni nu mai sunt tineri, că pot muri oricând și, de asemenea, că următorii suntem chiar noi. Aceasta este paranteza pe care o ocolim, paranteza pe care o deschide această dispariție tragică.

Pe de altă parte, Gheorghe Hagi vorbește răspicat – de la înălțimea autorității sale. Și tot ceea ce spune este just. Și degeaba. Căci vorbele sale sunt disecate până la detalii pentru a suprinde vreun motiv de banc prost.

Dar Gheorghe Hagi are dreptate în ceea ce spune. Probabil, ne va fi dat să aflăm și asta mult prea târziu. Cunoaștem: nimeni nu e profet în țara lui. E o vorbă care s-a păstrat din vremuri biblice, și nu înseamnă întotdeauna doar ce credem noi că înseamnă.

Prea des, prea mult este vorba și despre absența – propriu-zisă – a unei țări căreia să îi mai spui acasă. Și exact o astfel de țară a ajuns România în care inima lui Didi Prodan explodează, iar cuvintele profetului Gheorghe Hagi nu se mai aud de zgomotul de fundal.

Și, deloc profeți, noi, ceilalți, trăim de mult într-un exil. Ați remarcat? Fotbalul obișnuia cândva să fie o afacere de inimă, care ne privea. Acum…