Celelalte emoții

Să mărim un pic, măcar, cadrul: în lumea fotbalului se întâmplă totuși lucruri grozave, la care ne gândim prea puțin

Firește că lumea stă în loc la nebunia lui Ivan și la patimile lui Mititelu, și la înlăturarea lui Andone, și la aroganța pedepsită a lui Reghecampf. Toate acestea nu dau doar știri în ziar (singularul e adevărat, deci tragic). Ele sunt parte din magia întâmplărilor care țin de arenă. Ele sunt poveștile cu care ne trecem spre meciul următor. Dar mai există ceva în lume și cred că ne uităm prea puțin în direcția aceea.

Lumea fotbalului e – privită cu detașare – și un carusel magnific de fapte diverse. Le colecționez de ani de zile, am deja o antologie însemnată, și nu aș schimba-o pentru nimic. Numesc toate aceste chestiuni secundare – celelalte emoții. Sunt secundare, dar fără ele nicio istorie nu ar fi întreagă. Am strâns, recent, de pe mapamond vești cât niște începuturi grozave de nuvele. Căci, iată, că într-o ligă mică pentru tinerii spanioli, un arbitru de optsprezece ani este bătut ușor de bunica unui fotbalist (portarul gazdelor). Imberbul arbitru a avut inconștiența să fluiere în contra gazdelor. Doamna, de ani 60, i-a sărit la beregată, pe drumul către vestiare, dând în el cu pumnii și intenționând să îl zgârâie rău. Ce este, domnilor, fotbalul dacă nu furia (probabil îndreptățită) a acestei bunici de fotbalist?

Pe de altă parte, tocmai în Argentina, unde din nou s-a serbat atât de frumos ziua celor care ne dau viață, niște fotbaliști profesioniști nu au mai jucat cu numele lor pe tricouri, ci cu numele mici ale mamelor lor. Nimeni nu i-a înjurat. Și ce este fotbalul, dacă nu această înduioșare?

Mai departe, tot în Spania, Mario Suarez, de la Valencia, a dat două goluri, cu care echipa dumisale a învins în deplasare pe Sporting Gijon. Cu această ocazie, el și-a scos din sărite tatăl, care era un statornic suporter al gazdelor. El și-a înjurat fiul, înjurându-se de fapt pe el însuși, cu o orginalitate de neîntâlnit nici la noi în mahalaua Teilor (pentru acuratețe și din decență, redau în original, în spaniolă: Me cago en tu padre, no metes dos goles nunca y los metes al Sporting). De unde rezultă și că alde Mario Suarez nu e chiar genul golgeter. Dar vă dați seama de frumusețea, de sublimul acestei fapte? Nu o nuvelă, ci un roman întreg e de scris plecând de aici!

Au fost – iată – zile bune, zile foarte bune pentru faptul divers din sportul nostru rege. Când se joacă mai degrabă spre deloc, ne putem amăgi, ne putem consola, ne putem întrema cu aceste noutăți vechi de când lumea. Căci încheierea nu e pentru pereții de la Mogoșoaia, ferească Sfântul!, dar e tot adevărată: fotbalul nu e doar viața noastră, fotbalul e chiar viața.