Ultimul romantic

La pauza meciului cu Sampdoria, AS Roma pierdea cu 1-2. Apoi a intrat în meci Francesco Totti. S-a terminat 3-2. El a marcat decisivul, în prelungiri

În două săptămâni, Francesco Totti va împlini 40 de ani. Și nu mai e nimeni ca el în Europa.

Încă joacă fotbaliști uriași, încă mai buni decât el, dar niciunul în anii săi. Știm: Serie A și-a pierdut strălucirea, iar bătrânii pronosportiști nu mai au emoții – Juventus va câștiga titlul, Napoli va încerca să reziste și nu va reuși, echipele din Milano vor tot rătăci dramatic, în siajul patronatului asiatic, bucurându-se de bani și pierzându-și rostul, deci sufletul.

Iar, în tot timpul acesta, la Roma, Totti încă mai poate să inventeze pase de gol (ce pasă, cerule!, ce pasă i-a dat lui Dzeko pentru 2-2) și să marcheze dintr-un penalty în ultima secundă (prea ușor acordat, e drept).

După acest meci, Totti s-a mărturisit: s-a temut că va rata. Apoi, și-a amintit că el nu are cum să rateze niciodată în fața alor săi. A fost golul 249 în Serie A. Un singur om a marcat mai mult decât el în prima divizie italiană: Silvio Piola. 274 de goluri, cele mai multe pentru Lazio. Erau cu totul alte timpuri, iar Piola e acum o legendă aproape uitată. Două stadioane din Italia îi poartă numele. Nu putem face această comparație.

Putem să facem însă altele: Totti a marcat în Serie A mai mult decât Roberto Baggio, mai mult decât Del Piero. Ultimul tocmai ne atrăgea atenția că dispare numărul 10 din fotbal și s-ar cuveni să îl protejăm ca pe ursul panda. Avea dreptate. S-a considerat că e o glumă. Nu e. E o tragedie.

Există o Ligă a Campionilor (din care AS Roma a ieșit mult prea ușor), există campionate în care se plătesc sume enorme pentru speranțe (ce altceva este acel Pogba?), dar Francesco Totti e pur și simplu într-o altă dimensiune. Acolo unde a ajuns el nu se mai întâmplă fotbal, ci poezie.

Roma caută în zadar o soluție pentru timpul care va veni: Totti nu poate fi înlocuit. Mi-l imaginez jucând pentru totdeauna, încruntat și genial, imposibil de atins de clepsidră.

Totti e ultimul romantic din Europa. Câți mai rezistă astăzi o carieră întreagă la un singur club? Din 1993, de când e Totti gladiator la echipa mare, atâtea s-au modificat în lume. S-a schimbat până și ordinea mondială. Nu mai vorbim la fel, nu mai scriem la fel, nu mai avem răbdare, iar marile speranțe sunt tot mai obosite. Totti e încă acolo, la Roma, ca un Papă  al unui fotbal de neînlocuit.

Totti a fost campion mondial cu Italia (n-ați uitat meciul cu Australia, nu-i așa?), în nopțile magice din Germania, în cavalcada triumfală. E un deceniu încheiat de atunci. Știu, nu suntem mulți pe lume care îl punem acolo, deasupra tuturor, lângă Pirlo, dar încă mai suntem câțiva, încă mai suntem.

Golul târziu al lui Totti poate că nu înseamnă mult în economia ultimei săptămâni calcistice, însă la fel de bine poate că, de fapt, înseamnă totul. Poate că e un semn că – în contra a tot – timpul și fotbalul nostru, al celor care îl știm pe Totti de la primul meci, nu s-a terminat. Nu. Încă nu.