Momentul adevărului

Trebuie totuși să avem tăria să recunoaștem că de la 0-1 cu Albania la 1-1 cu Muntenegru s-a făcut un pas înainte

E lăudabilă dorința echipei federale de a schimba la față fotbalul românesc, dar e trist că în cadrul acestei schimbări se ocolește, cu ostentație, oglinda. În lumina celor arătate mai sus, Administrația Burleanu ar trebui să se supună unei autocritici severe, urmată de niște asumare.

Cum nu se va întâmpla una ca asta, nu ne rămâne decât să constatăm că Daum a făcut și el ce a putut, și că nu mai poate prea mult. Nu poți să pui pe tarabă ce nu ai, iar marfa noastră – asta e situația – e cam românească. Nu e vorba că lasă selecționerul de dorit, e vorba că naționala e vârful unei piramide înălțatăe pe alba-neagra și niște excepții.

Nu e rușinos, desigur, să faci 1-1 acasă cu Muntenegru, căci nu mai sunt echipe mici, iar România – n-ați uitat – s-a târât înspre Europeanul din Franța după aprige încleștări cu Insulele Feroe. Trăim încă un binevenit moment al adevărului. Suntem nu doar vechi, domnule, suntem și moromețieni: n-avem!

E săptămâna în care se va inflama corul antrenorilor pământeni, care se va trage de mustăți cu Daum în baza nemțității dumisale îndoielnice. Carevasăzică, a venit dumnealui să ne învețe meserie,luându-ne de sus. Pe de altă parte, vor ridica glasul apărătorii necondiționați ai veneticului: cu alde nea Piți și nea Puiu ne învârteam în cerc, bezmetici, fără ieșire. Și, în toată această gălăgie, nu i se va da cuvântul și lucidității.
Domnul Daum rămâne ceea ce e: un om care și-a găsit un loc de muncă bine plătit mai la Răsărit, fiindcă nu mai avea loc în Occident. Și dacă ne ia cu abecedarul nutriției și metodelor de recuperare e pentru că nu a aflat încă rețeta noastră secretă, nu știe că merge și altfel, că merge și așa.

Iar naționala României rămâne și ea ce-a fost și acum o lună: cetățeni de profesie fotbaliști profesioniști, care și-au făcut un rost în viață, aici, la noi, într-o lume strâmbă, răzbind din talent, cât de cât, nu prea mult.

Asta e situația, doamnelor și domnilor: jucăm un fotbal sec și absurd pe un ogor, nu știm să atacăm, iar Săpunaru-Hoban-Bicfalvi au funcționat ca un Triunghi al Bermudelor în care s-a risipit toată ofensiva trâmbițată de Daum. Această echipă nu se va califica la Mondialele din Rusia decât în urma unui miracol.
Din păcate, din vârful limbii sale de lemn, Burleanu are dreptate: s-au pierdut decenii. Au trecut douăzeci de ani de la ultimul nostru Mondial și vor mai trece – poate –  alți douăzeci. Suntem abia la jumătatea rătăcirii prin acest deșert care a rămas după ce ne-am tot atacat cu bombe atomice de presă și ne-am făcut că plouă când dispăreau, rând pe rând, tradiția și demnitatea și decența și dăruirea și toate celelalte.