Despărțirea

Cu Muhammad Ali nu pleacă doar cel mai important luptător din secolul XX. Trăim o despărțire mai gravă de atât

Muhammad Ali s-a născut Cassius Clay, în Louisville, Kentucky. Dar nu el a fost primul Cassius Clay. Primul a fost Cassius Marcellus Clay. Acesta a trăit de la 1810 la 1903, a fost unul dintre cei mai apropiați prieteni ai președintelui Abraham Lincolon, ambasador în Rusia, și, mai presus de orice, un luptător de partea justă a baricadelor. Primul Cassius Clay a militat pentru abolirea sclaviei. Sper că nu ați uitat că glorioasele civilizații moderne au fost întemeiate tot pe sclavie. Ei bine, Cassius Marcellus Clay a fost dintre aceia care au pus, înaintea profitului, omul. O specie astăzi, așa cum o arată istoria contemporană, pe cale de dispariție.

În 1964, boxerul Cassius Clay s-a despărțit de numele său de naștere, cu care cucerise deja America. Iar oamenii l-au adoptat repede pe Muhmmad Ali, i-au respectat convertirea la religia musulmană și l-au iubit și mai mult. Iar importanța lui Ali nu s-a rezumat la box. Anii ’60 s-au încheiat de mult. Și trăim iluzia că, în chestiunea drepturilor civile, lucrurile au stat mereu așa cum sunt astăzi. Greșim enorm. Toate, absolut toate, au fost obținute după meciuri mai grele decât orice istorie scrisă în ring. Iar Ali, în felul său, a luptat și el de partea corectă a baricadelor, întocmai ca primul Cassius Clay. Și-a folosit talentul, notorietatea, charisma, incredibila sa locvacitate pentru a răspândi un crez. Guraliv, plin de sine, semeț, sfidător, teribil de mândru, Ali a schimbat cu adevărat timpul său. Și nu pentru că a fost campion mondial la box. E plină istoria de campioni mondiali de box. Ali a dus, spuneam, o luptă mai înaltă.

Apoi, a fost boala. Maladia Parkinson. Când a primit această lovitură, a avut puterea să spună că este felul lui Dumnezeu de a-i arăta cine este numărul 1. Apoi, l-am văzut cu toții chircit, împuținat în ultimele runde ale vieții. O imagine cât o nouă mare lecție: nimeni nu este mai presus de propria clepsidră, care inevitabil câștigă. Dar unele morți nu sunt deloc o înfrângere. Pe Ali, moartea l-a eliberat. Legenda sa va dăinui, iar despărțirea de Ali vine să ne aducă aminte că am trăit și noi în epoca acestui uriaș care nu s-a temut de câteva adevăruri brutale, fundamentale. Pe care acum prea puțini sportivi mai au curajul să le rostească, așa cum au sfârșit – bine, politicos, ținuți în lanțurile financiare ale propriei glorii.

Ali a luptat și nu a tăcut. Ce altceva mai mult îi e dat omului să facă pe pământ?