Povestea Puricelui

Luis Miguel Rodriguez e, pentru fotbal, un pitic bătrân și gras, tot doar inimă. Omul clipei în Argentina

Ați privit recent spre campionatul de fotbal din Argentina? Recomand: e spectacol. Abia au trecut primele etape, dar câteva lucruri sunt clare: nici River Plate (din grupa A – „Primera” fiind divizată în două grupe a câte cincisprezece formații), nici Boca (din grupa B) nu mai sunt orbitoare. E timpul marilor surprize. E timpul pentru Atletico Tucuman, care nu este o obișnuită a acestor piscuri, deși clubul are o istorie de 114 ani. Dimpotrivă. Întotdeauna, ei au fost mici.

Orașul San Miguel de Tucuman, căruia nimeni nu se mai obosește să-i spună și San Miguel, însă, nu e un loc oarecare în Argentina. Aici – la 9 iulie 1816 – a fost proclamată independența țării față de Spania și față de orice putere străină. Nu s-a întâmplat chiar conform Declarației, Tucuman însă a rămas – la peste o mie de kilometri de Buenos Aires, în nordul adânc al Argentinei – o legendă. Apariția lui Atletico Tucuman din ligile inferioare pe cel mai înalt platou al fotbalului argentinian este unul dintre miracolele cu care suntem contemporani, deși nu le dăm importanță.

Atletico Tucuman a reușit să câștige toate partidele pe care le-a avut până acum de disputat în prima ligă, dar să spunem că asta li se poate întâmpla și altora. Atletico Tucuman a câștigat, însă, într-o teribilă manieră romantică. Seamănă, dacă e obligatoriu să avem un termen european de comparație, cu Leicester City, din Anglia. Doar că la Atletico Tucuman, fotbaliștii nu sunt milionari în lire sterline. Nu. Vedeta echipei este un pitic (are mai puțin de 1.70) gras (se duce, decis, spre 80 de kilograme), supranumit, din fragedă pruncie, „Puricele”. El a fost unul dintre nenumărații Purici din Argentina care n-au ajuns Messi, ceea ce nu îi face mai puțini iubiți.

„Puricele” a jucat – cu excepția a două nesemnificative sezoane – toată viața la acest Tucuman, într-un echipament alb-albastru care dă iluzia că ai îmbrăca tricoul naționalei. Fanii sunt gata să ucidă pentru el (asta nu e o metaforă, e adevărul). Și nici măcar statisticienii nu mai știu de când Atletico n-a mai pierdut un meci acasă, la Tucuman. Iar pe când însuși marele Maradona era selecționer, Diego s-a uitat către „Purice” ca într-o oglindă și l-a chemat la națională. A fost o întâmplare unică, la un amical cu Ghana. Sunt vreo șapte ani de atunci. „Puricele” a împlinit, în prima zi a lui 2016, 31 de ani. Nu mai e golgheter ca-n liga secundă, nu mai ridică, doar din călcâi, tribunele (iar în Argentina există tribune, nu glume!) în picioare. El e acum tot o inimă. Iar inima aceasta – ea –  a făcut din Tucuman echipa clipei în Argentina.