Andrei Crăciun

Freelancer nu înseamnă că poți scrie tot ce îți trece prin minte. Freelancer ești când îți pasă ce scrii. Poate prea mult

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Crăciun
Cum așteptăm nemții

Pentru masochiștii care iubesc încleștările din fostul Sector Agricol Ilfov, s-a desfășurat clasicul Clinceni-Voluntari, încheiat cu tradiționalul 1-0, de data aceasta pentru Voluntari. A fost o partidă la capătul căreia comentatorii ar fi avut nevoie de consiliere psihologică.

Mașinăria de […]

...

Unde a dispărut zâmbetul?

La ora la care pleacă spre tipar aceste rânduri, Liverpool e încă pe locul 7 în Premier League, are, așadar, un sezon mizerabil. S-ar mai putea salva cucerind Champions League, dar e improbabil, fiindcă Bayern München sau Manchester City sunt, […]

...

Primăvara românilor

O primăvară europeană este o unitate de măsură valoroasă. Unde ne aflăm? Aici: avem o mână de români în elită. Restul sunt vorbe.

În Champions League stăm atât de rău încât dacă nu întoarce Juventus rezultatul de la Porto riscăm […]

...

FCSB nu e Steaua, e un talcioc

Mai e în plină desfășurare și telenovela Buziuc, dar asta până mâine se va uita

Victorie grea și chinuită, așadar, pentru echipa celor patru consoane. E o greșeală aici. De fapt, trăim mai multe confuzii. Prima: FCSB nici nu este […]

...

Epilog la cazul Colțescu

Colțescu n-a fost rasist, dar a fost cu siguranță neinspirat, se putea exprima mai elegant și n-ar mai fi ajuns să poarte deja, chiar dacă nedrept (spun uefajudecătorii), o etichetă. De ce să ajungi totuși aici?

O problemă de vocabular

[…]

...

Epoca de aur a lacheilor

Trăim un timp în care prea puține au mai rămas la locul lor, în fotbal și în lume

Permalink to Epoca de aur a lacheilor
miercuri, 16 septembrie 2015, 12:04

Salut, pe această cale, excelenta cronică a meciului Poli-Steaua 1-0. Domnul Răureanu esențializează în acest text  întrebarea fundamentală a timpului nostru amnezic și stupid: cine mai e cine? Atîția oameni, atîtea cluburi și-au pierdut identitatea și nu au declarat-o nulă, încît e greu de înțeles ce se ascunde în spatele tuturor acestor litere aruncate nebunește în joc: cine e ACS?, cine e ASU?, cine e FCSB?, cine mai e Poli? Îți este și frică să mai elogiezi o formație – de exemplu Craiova. Care Craiova? Exact. Imediat poți fi acuzat că ai vrut să scrii exact invers decît ai scris, că ridici în slăvi echipa care satisface capriciul primăriței, cîtă vreme adevărata Craiova se zbate în ligi inferioare. Supraviețuim fără repere într-o alba-neagra care nu se mai sfîrșește. Cine mai e cine?

La noi, la fotbal, se vede mai bine pentru că toată ziua combatem în marginea acestor litere golite de conținut. Între timp, indiferent de anotimp, în tribune bate tot mai puternic vîntul. Altădată nu era nevoie de niciun artificiu de marketing, relații publice și comunicare, nu trebuia să te ademenească nimeni cu caramele și selfie-uri ca să iubești ceea ce iubeai, ca să susții ceea ce era de susținut. Apuse sînt acele vremuri. Sindromul din peluză anunță o boală mult mai gravă, o boală a societății noastre, a epocii întregi, în care prea puțini mai știu să vadă dincolo de fațadă, în care atît de mulți pot pretinde că sînt ceea ce nu vor fi niciodată. Uitați-vă în jur. Tocmai a murit patriarhul post-decembrist al extemismului, cel care a deversat public decenii la rînd această idee criminală: patriotismul e xenofobie.

Desigur, este drapat live în clișeele „om politic, om de cultură, mare poet”. E rușinos și pentru politică, și pentru cultură, și pentru poezie, și arată cît de puțin cunoaștem din fiecare. Un bufon cît o enciclopedie de buzunar poate trece la noi drept culme a cunoașterii. Trăim epoca de aur a lacheilor. Mai uitați-vă: spiritualitatea este confundată cu linsul icoanelor, poți ajunge general (cu patru stele!) direct din izmene, doctoratele se fură în fabrici specializate în plagiate, federațiile sunt jonglate din culise. Politica se face pentru politicieni, au drept de vot pînă și morții, bulversarea valorilor este radicală. Agramații sînt profesori universitari, curvăsăria este amnistiată într-o horă generală care nu duce nicăieri.

La fotbal, naționala României a ajuns în primele zece din lume în clasamente mincinoase. E ridicol, e cumplit. Mai departe, în Europa, ajunge un debut cu gol ca să devii din Martial, o speranță deocamdată și nimic mai mult, egalul lui Cantona, într-un delir pe care cine îl mai poate opri? Sîntem toți pacienții unui imens salon de psihiatrie, în care luciditatea, bunul-simț, decența nu cunosc alt sfîrșit decît stîlpul infamiei. Cum am ajuns aici? Ne grăbim, n-avem timp de răspunsuri. Avem certitudinile.

Comentarii (14)Adaugă comentariu

danny pump (2 comentarii)  •  16 septembrie 2015, 12:41

foarte bine spus!!nimic de adaugat!!felicitari!!!

Vali (1 comentarii)  •  16 septembrie 2015, 12:50

Bine zis, bine gândit, bine scris.

Bubucul (13 comentarii)  •  16 septembrie 2015, 13:42

Felicitări pentru articol! De-acord cu dvs.
Din păcate situația e tristă. Tot sper că la sfârșitul acestor anomalii va reintra lumea în normal.

andrei (1 comentarii)  •  16 septembrie 2015, 15:04

Sssst liniste!
Banii vorbesc acum si nu oamenii.

Marcel (1 comentarii)  •  16 septembrie 2015, 15:40

Papagalii au ocupat scena si fac un zgomot infernal . Astfel padurea nu se mai vede de copaci .

exo (1 comentarii)  •  16 septembrie 2015, 19:01

Cel mai bun articole din GSP, de ani de zile incoace. Kudos, Andrei!

Bobby (2 comentarii)  •  16 septembrie 2015, 22:56

Domnule Craciun, desi sinteti platit ca ziarist sportiv, se pare ca nu va cunoasteti meseria prea bine – foarte trist. Dvs. scrieti : „că ridici în slăvi echipa care satisface capriciul primăriței, cîtă vreme adevărata Craiova se zbate în ligi inferioare.”. Care e „adevarata” Craiova ? Vorbiti de Fotbal Club U Craiova, fostul club detinut de Mititelu care a disparut prin FALIMENT in 2014 ? Acel club, infiintat conform actelor in 2002 (nu 1948 !) si decedat in 2014, nu s-a numit niciodata Universitatea Craiova, ci Fotbal Club U Craiova. Chiar – de ce presa sportiva a prezentat acest club vreme de 12 ani drept FC Universitatea Craiova, cind cuvintul „Universitatea” nu exista in denumirea acelui SRL ? Si nu se zbate de loc, ci a murit. Aaaa, ca Mititelu si-a facut un alt club de la zero (un nou SRL pe numele SC U Craiova SA) pe care vrea sa-l inscrie in competitie, club pe care colegii Dvs. il prezinta drept adevarata Craiova, asta e o treaba de DNA. Cum de apar articole nesemnate in GSP care discret sustin orice nou club, orice timpenie promovata de Mititelu. Cit costa treaba asta ? E presa de genul santajul si etajul, ca in perioada interbelica ? Cine il plateste pe Decebal Radulescu sa improaste cu noroi renasterea Universitatii Craiova si sa prezinte SMS-uri de la Mititelu in direct la Digi ? Care e adevarata Napoli ? Nu cumva clubul Napoli a fost re-fondat dupa faliment de catre ALTI oameni de afaceri ca la Craiova ?

ovidiu_3003 (104 comentarii)  •  17 septembrie 2015, 0:10

Un articol interesant scris de un lacheu …domnule craciun nu ti permit sa mi vorbesti asa de Craiova …cine esti tu ?…un scarta scarta pe hartie asta esti …ce mi pasa daca spui adevaruri dar te inseli in privinta Craiovei …CSU este adevarata Stiinta si lachei ca tine nu au dreptul sa mi vorbeasca despre ea …
V ati invatat sa spuneti minciuni si adevaruri laolanta …de aceea nu va mai crede lumea …

Noel Stoica (1 comentarii)  •  17 septembrie 2015, 1:49

Din nefericire prin articolul scris, dovediti ca sunteti mai lacheu decat toate personajele la care faceti referire! Cat despre Vadim Tudor nu detineti probitatea morala de a-l judeca! Sunteti un jurnalist deplorabil…!

Bobby (2 comentarii)  •  17 septembrie 2015, 5:53

Domnule Craciun, Dvs. scrieti : „Îți este și frică să mai elogiezi o formație – de exemplu Craiova.”. Mai exista o alta Craiova in Romania, in vreo liga fotbalistica ? Judetul Dolj are 4 echipe in primele trei ligi din Romania : (CS) Universitatea Craiova in liga 1 si CS Podari, CSO Filiasi, si Universitatea II Craiova in liga 3. CS Universitatea Craiova continua traditia culorilor alb-albastre inceputa in 1948. Si de ce va e frica sa elogiati o formatie de liga 1 ? Va santajeaza cineva sa nu o faceti ? Exista plati facute catre GSP pentru ca Universitatea Craiova sa nu fie elogiata ? Exista comanda cuiva sau presiuni din partea cuiva ? De ce nu scrieti DE CE va e frica ? Ce se ascunde in spatele atitudinii desantate pro-Mititelu a GSP – presiuni politice, presiuni pe linie DNA, servicii platite de catre cercuri de influenta ? Credeti ca ziaristii italieni au teama in a elogia noile Napoli sau Fiorentina, grupari re-fondate de catre comunitatile locale si oameni de afaceri dupa falimente ? Suporterii Craiovei care imbratiseaza proiectul renasterii Universitatii Craiova comenteaza in numar mare pe diferite mijloace online, dar nu si pe site-ul GSP. Cauza ? Atitudinea jenanta pro-Mititelu a GSP. Care e cauza pentru abandonarea obiectivitatii jurnalistice si abonarea la sustinerea cauzei unui personaj dubios ? Vorbiti de primarita Craiovei, dar va faceti ca uitati ca proiectul renasterii Craiovei era creionat de catre creatorul Craiovei Maxima, Corneliu Stroe, cu ani buni inainte ca actuala primarita sa fie aleasa. De ce nu amintiti ca fostul primar la Craiovei a sprijinit fostul SRL al lui Mititelu cu 500.000 de Euro din bani publici ? Trebuie sa loviti doar in orice efort de renastere a Universitatii care nu-l include pe Mititelu ?

duru (2 comentarii)  •  17 septembrie 2015, 10:18

Baietica deocamdata esti un nea nimenea. Dar constat ca nu ai bun simt. Taci macar acum cand vorbesti de Vadim. Este problema de bun simt. Se pare ca nici macar ,,cultura fotbalistica” nu ai. Nu poti fi cineva doar prin tupeu. Desi se poarta.

Petrache (3 comentarii)  •  17 septembrie 2015, 10:23

Citind comentariile de mai sus nu pot sa nu ma gandesc decat la…unde dai si unde crapa.

vox populi (3 comentarii)  •  17 septembrie 2015, 11:17

adevar si nu prea. dezastrul din fotbal a inceput odata cu aparitia asa zisilor finantatori, cei care au avut parte atat de complicitatea presei, cat si de cea a tribunelor. ei sunt cei care au deturnat adevarata identitate a cluburilor, care s-a pierdut prima oara prin SRL uri si datorii in delirul si dementa presei si a tribunelor. astfel, adevarata identitate a cluburilor a fost lepedata de o mie de ori ca o masea stricata de cariile datoriilor cu buna vointa unei legislatii penale care permitea o astfel de crima. falimentul si DNA ul sunt singura cale de a salva acest model falimentar al finantatorilor, adevarate masini de spalat bani si adunat voturi.
p.s.
scarba asta a noastra cu aere de superioritate (ceva de genul sunt prea bun si prea finut sa sa implic in mizeria asta) a fost reactivul nepasarii civice care a condus in final la propagarea mizerii politice care a inghitit tara in general.

Obiectiv (2 comentarii)  •  20 septembrie 2015, 12:04

Va este necunoscut dictonul „despre morti, numai de bine”? Tocmai dvs. v-ati gasit sa-l catalogati atat de dur dupa un deces … prematur (la o varsta sub speranta de viata din tara noastra)? Nu ajunge un Banciu?
In rest, destule adevaruri, insa enumerate de-a valma! Iar craiovenii v-au pus la punct in legatura cu actuala echipa a lui Mititelu. O.

Comentează