Căderea
Brazilia n-a mai cîștigat o competiție importantă de opt ani. Aceasta este cea mai spectaculoasă prăbușire din istoria fotbalului. Cum s-a ajuns aici?
Nu mai este o întîmplare. Nu mai este o eclipsă oarecare, cum se tot petrec într-un veac. Nu e ca și cum urmează soarele. În ultimul deceniu, Brazilia a cîștigat un singur trofeu: Copa America, în 2007, în Venezuela. Nici măcar despre palmares nu e vorba. E vorba că Brazilia nu mai joacă nimic, brazilienii sînt meschini, sînt ridicoli, retrăgîndu-se într-o defensivă care nu duce nicăieri. I-ați văzut cu Paraguay? Au jucat cumplit, laș. Brazilia fără curaj! Ce imagine: echipa aceasta decăzută e întocmai ca un poet rămas fără poezie.
Cine ar fi crezut așa ceva? Brazilia amputată de starea de grație, Brazilia fără bucuria driblingului și fără galopul atacanților ei dintotdeauna. O Brazilie timidă, înspăimîntată – ce nonsens! Ceva s-a schimbat brutal. Ce?
Cer o cămașă de forță pentru cine a avut ideea de a-l rechema pe Dunga pe bancă, după ce în 2010, în plin infern al vuvuzelelor, s-a făcut de rîs în Africa de Sud, cu o echipă din care nu a rămas nici măcar amintirea unei pase cu latul, înapoi! Să îl înlocuiești pe Scolari (un antrenor perfect epuizat) ca să îl repui pe Dunga (un antrenor nenăscut) e ca și cum ți-ai propune ca la următorul Mondial să nu mai pierzi cu Germania cu 1-7, ci doar cu un spectaculos, cinstit, muncitoresc 0-3.
Dar să nu îl supraestimăm pe Dunga. Nu poate cuprinde el explicația unei epoci. Fotbalul brazilian, așa cum îl știam, s-a tot sfîrșit de cînd fotbalul a încetat să mai fie marele vis al celor foarte mulți și foarte săraci. Fotbalul brazilian, așa cum îl știam, s-a tot sfîrșit, lent, într-un proces neremarcat din vreme, cu fiecare milion de locuitori cățărați în leneșul, splendidul confort al clasei de mijloc din secolul XXI.
Fotbalul brazilian, așa cum îl știam, s-a tot sfîrșit, pe măsură ce betonul a cucerit paradisul plajelor. Fotbalul brazilian, așa cum îl știam, s-a tot sfîrșit de cînd s-a tot cedat libertate tocmai în numele libertății.
Fotbalul brazilian, așa cum îl știam, s-a tot sfîrșit din corupție – se va scrie cîndva o scurtă istorie a crimei de a deține procente din valoarea de piață a unui viitor jucător de fotbal și cum a condus aceasta la prăbușirea imperiului.
Fotbalul brazilian, așa cum îl știam, s-a tot sfîrșit de cînd a început să se europenizeze într-un proces din care, cum știm, s-a extras fondul și a rămas doar forma unei organizări tactice aparent riguroase și perfect inadecvate, deci stupidă.
Fotbalul brazilian, așa cum îl știam, s-a tot sfîrșit de cînd jucătorilor din echipa națională a început să le fie frică de ce au de pierdut. Fotbalul brazilian, așa cum îl știam, s-a tot sfîrșit de cînd a început să fie ceva de pierdut. E, în definitiv, o problemă de cultură.
Brazilia n-a fost îngropată, deci, de prea multă glorie, ci de rătăcirea ideii că bucuria e gratuită și că – la naiba! – pe cale de consecință nimic nu e de pierdut. Niciodată.
Cer, deci, îngăduința să strig cu toată puterea textuală care mi-a mai rămas: talentul brazilienilor a fost dintotdeauna curajul lor de a juca fotbal bucurîndu-se, nu vă mai bateți joc de această moștenire!
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele