Andrei Crăciun

Freelancer nu înseamnă că poți scrie tot ce îți trece prin minte. Freelancer ești când îți pasă ce scrii. Poate prea mult

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Crăciun
Ne înțelegem noi

Ne-am întors pe vremea lui Nicu Ceaușescu, după cum frumos s-a constatat. Ne-am întors, nu-i vorbă, la începutul anilor 1970, mai puțin fotbalul care pe atunci avea obiceiul să și existe, ba chiar să fie încântător. Dinamo nu merita să […]

...

Vara care n-a mai fost

Și la Tokyo fiind, în mod exagerat, deci nedrept, ne-ar fi preocupat, înaintea tuturor celorlalți sportivi, soarta ʺtricolorilor miciʺ. Ar fi fost vara generației lui Ianis Hagi. Dar uite că nu suntem la Tokyo și vara aceasta n-a mai fost. […]

...

Până când?

Să nu omitem privirea de ansamblu: dacă își păstrează ritmul actual de succese, FCSB va mai pune mâna pe un trofeu abia în 2025 după Hristos, dacă va mai exista anul 2025 după Hristos. E un amănunt care justifică din […]

...

Campioana unei mari uimiri?

Una dintre presupusele finale ale campionatului a fost un meci mai degrabă modest, care a confirmat că e foarte greu să nu o învingi pe FCSB, o echipă fără antrenor, fără management, fără portar și cu jucători reduși la statutul […]

...

Metoda reducerii la absurd

Prin absurd, Craiova, după victoria de la Cluj, ar putea avea șansa ei să termine prima. Absurdul ar fi fost ca pipereanul să nu răspundă unei măgării de acum trei ani cu una nouă. Tinerii și natura noastră Craiova s-a jucat […]

...

Falimentul fabricii de amintiri

Nu mai știm să ne uităm la meciurile naționalei. E un gol groaznic între noi și cei de la Belfast

Permalink to Falimentul fabricii de amintiri
miercuri, 17 iunie 2015, 9:28

Sîntem trei oameni care se uită unii la alții și împreună la televizoare. Sînt televizoare pretutindeni – sîntem înconjurați! Plasme enorme au fost spînzurate pe pereții acestui pub. Nu e nimic excepțional. Așa e acum.

Sîntem între oameni care stau la mese, la fel ca noi, beau bere și privesc și ei – din cînd în cînd, din obligație, într-un ritual demult desacralizat – înspre marile ecrane, înspre Belfast, unde România înfruntă, cum poate, Irlanda de Nord.

Constatăm repede: avem o echipă șchioapă, în ciuda clasamentului FIFA în vigoare, jucăm mizerabil, nici măcar strict estetic nu ne prezentăm grozav. Echipamentele astea noi ne-au dus acolo unde ne-a aruncat și geografia – lîngă Bulgaria. Înjurăm ce e de înjurat și mergem, bărbătește, mai departe.
Ceva nu e bine. Pe bancă e tot Tata Puiu, ca în copilăriile noastre. Dar noi nu mai sîntem copii. Unul s-a îngrășat și a albit, ceilalți au chelit, unul are soția gravidă acasă – altele avem noi în sufletul nostru. Și Tata Puiu pupă în continuare icoane și dirijează contraatacuri care nu vor mai avea niciodată loc. Noi sîntem cei care ne-am schimbat. Sîntem toți bătrîni.

Ceva nu e bine. Se știe: oamenii nu se uită niciodată la un singur meci de fotbal. Dincolo de ecran e – întotdeauna e! – un alt ecran, încă mai mare, unde ne rulează amintirile. Trăim din amintiri. Bine măcar că – în această privință – avem din ce trăi!

Și îi invidiez pe cei care își amintesc cum am ratat Mexico ’86. Îl invidiez pe Tolo care scria în toamnă cum a plecat de pe vechiul „23 August” pierzîndu-se în mulțimea care comenta la nesfîrșit fazele acelui naufragiu și totul era „ca o maree de gînduri pe aleile întunecate”. Noi nu știm durerea aceea.

Cunoașem alte istorii. Unul își amintește o zi de august, era un meci cu Lituania, în preliminariile Mondialului francez. Era 31 august 1996! Se întîmpla la Băile Olănești, la familiști. A mers, pe furiș, într-un hotel, căci ai lui nici nu erau cazați la hotel, și acolo, în hol, a văzut meciul în tăcere. Nimeni n-ar fi îndrăznit – pe atunci – să ignore un meci al echipei naționale de fotbal, nici măcar unul cu Lituania.
Și uită-te acum la noi: sîntem printre oameni care s-au săturat de plasme – au acasă și în baie! – și beau bere și trăncănesc nimicuri și ignoră eforturile lui Torje și chiar paradele lui Tătărușanu. Sîntem printre oameni care abia așteaptă pauza ca să asculte cum urlă, în difuzoare, muzica monosilabică, modernă.
Ceva nu e bine. E o prăpastie între noi și bărbații de la Belfast. Ce ne mai leagă? Altădată nu aveam nevoie de nici o campanie de marketing, nu trebuia să ne învețe nimeni cum să ne iubim naționala. Respectul reciproc s-a pierdut.

Meci nul. Rămînem singuri în noapte, la București – fiecare cu străinul care nu știm cînd a început să locuiască în noi. Ne traversează un sfîrșit – e falimentul fabricii de amintiri. Și nici măcar Parisul nu mai e de ajuns să ne vindece de noi.

Comentarii (4)Adaugă comentariu

ramon (3 comentarii)  •  17 iunie 2015, 11:51

ruptura este și între spectatorul român și fotbal. În 1985 veneau la meci 13062 spectatori pe meci de divizia A, iar in B nu cred că scădea vreun meci sub 1000. Acum avem 3663 spectatori pe meci de Liga I si rar se trece de 1000 spectatori in L2. Ura dezvoltată în media și sărăcirea omului de rând în folosul celor care uzurpează puterea sunt explicații, dar peste 20 de ani veți mai vorbi de fotbal românesc ? Cu câți români în țară și tribune ?

dan (9 comentarii)  •  17 iunie 2015, 16:28

Nostalgic articol. Cate ar fi de povestit! De la Nicolae Rainea legat de cel mai rapid gol al lui Lacombe, de la tricourile cu dunga in diagonala ale nationalei Perului din 1978, la cea mai frumoasa dupa amiaza din viata mea de spectator la meciul Romania-Danemarca in noiembrie 1989 si ajungand pana la Liverpool-Milan din mai 2005. Frumoase vremuri. Noroc ca prietenii sunt aceiasi si in ziua de azi 🙂

re:pet (1 comentarii)  •  22 iunie 2015, 19:57

I-L-E-G-A-L
intr-o tara in care Nimeni nu e mai presus de lege
cineva ar fi trebuit pedepsit
daca STS , SRI sau cine face transmisiunile aduce asemenea imagini in si din casele oamenilor e indicat sa le ia inapoi
pentru ca e I-L-E-G-A-L
in tarile cu civilizatie mult mai avansata si deci respect pentru drepturile si libertatile omului simplu , se pune problema fortei disproportionate a raspunsului adica abuzul, de ex nu poti nici macar asculta convorbirile telefonice celor posibil incalcari ale legii de mica amploare, plevusca = abuz de forta disproportionata.
la noi bagi buldozerul securistoid, ditamai batalionul militar, in familia omului … e I-L-E-G-A-L ce faceti ! pasibili de …
repet a n-a oara , luati-va echipamentele, imi distrugeti familia !!!
e I-L-E-G-A-L

Falimentul fabricii de amintiri | Andrei Crăciun (44 comentarii)  •  1 iulie 2015, 16:55

[…] publicat în Gazeta Sporturilor, pe 17 iunie […]

Comentează