Contrarevoluția germană

De unde vine și unde duce victoria nemților?

Rezultatul unui meci de fotbal este întotdeauna o ecuație cu două cunoscute. Victoria Germaniei a căzut însă, într-un proces global, dar rapid, cum ne curge acum timpul, pe planul secund. Cînd nu […]

De unde vine și unde duce victoria nemților?

Rezultatul unui meci de fotbal este întotdeauna o ecuație cu două cunoscute. Victoria Germaniei a căzut însă, într-un proces global, dar rapid, cum ne curge acum timpul, pe planul secund. Cînd nu s-a rămas la bășcălie, s-au căutat mai degrabă explicații pentru înfrîngerea Braziliei. De ce?

Teoria mea este aceasta: Brazilia a trecut, în istorie, ca o colecție de neserioși geniali, de risipitori atît de înzestrați încît se pot scuti de unele rigori. Era ceva supraomenesc în jocul Braziliei, un har pe care muritori cum suntem știm că nu-l putem deprinde, dacă nu ni s-a dat. Brazilia era deci o continuă defilare strălucitoare a unor talente. De aceea, colapsul brazilian pare acum o defecțiune gravă și poate irecuperabilă în mersul lucrurilor. S-a pierdut ceva ce nu se știe cum mai poate fi recuperat. E ceva asemănător cu ce trebuie să fi simțit aceia care au fost martorii decapitării monarhilor de drept divin în Europa secolelor trecute. Ceva – o tulburare incredibilă, mai ales că decapitările acelea au rămas fără consecințe vizibile, fără intervenția zeului suprem, ducînd în linie directă chiar la contestarea ideii de divinitate și, mai mult, la modernitate, așa cum o cunoaștem. Prăbușirea Braziliei are ceva de fenomen supranatural, o citim în cheie magică, dar greșim. Ea este pur și simplu consecința modernizării (incomplete, dar modernizare) unui stat care-și tot amputează aria de selecție, preferînd betonul plajelor. Brazilia a fost în fotbal un imperiu – era un imperiu care începea în favele. Urcînd selecția în clasa de mijloc, în lumea comodităților mic-burgheze, fără sistem, fără coerență, pierzîndu-și logica inițială, inevitabil, imperiul se prăbușește.

Cazul Germaniei ar trebui, cred, să ne preocupe mai mult, căci, așa cum știe orice iubitor de filosofie, tot ceea ce sîntem este concluzia devenirii noastre. Cu alte cuvinte, trebuie să devenim ca să fim. Această concepție – fundamental germană – explică destul de mult din ce s-a întîmplat la Belo Horizonte. Germania a devenit cea mai bună echipă din lume astăzi, înainte de marea finală.

Germania s-a construit așa, iar această construcție are mai puțină putere de seducție pentru noi, cei atît de precari în arta grupului și de aceea atît de dependenți de excepții.

Fotbalul este în prezent, grație FIFA, o negustorie cumplit birocratizată, un tîrg în care tot ce e popular se confiscă de toate legile marketingului. Jocul se dă acum între supervedete, iar supervedetele nu sînt chiar cei mai buni fotbaliști, ci aceia care vînd cel mai bine. Dar ceva s-a uitat: în fotbal, echipa poate de fiecare dată mai mult decît omul, de fiecare dată cînd omul nu e mare cît Maradona.

Iar Germania, respectînd această disciplină elementară, rămînînd deci o echipă, cîștigă cu 7-1 o semifinală de Mundial. Victoria Germaniei este, de aceea, în fotbalul de azi nu o revoluție, ci o contrarevoluție, e triumful unei idei conservatoare ca aceasta: unsprezece bărbați pot deveni o echipă.