Andrei Crăciun

Freelancer nu înseamnă că poți scrie tot ce îți trece prin minte. Freelancer ești când îți pasă ce scrii. Poate prea mult

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Crăciun
Victoria Simonei 

Câteva observații se impun în marginea victoriei Simonei: este a ei, nu a României. Câștigătoarea de la Wimbledon a învățat să joace tenis pe iarbă târziu, chiar la Wimbledon, când alte junioare deja se gândesc la retragere – știți câte […]

...

Calea

Meciul de la Ploiești n-a fost frumos, dar a fost util. S-a văzut din nou că Hagi are totuși o altă stofă. A ajuns să câștige Supercupa României cu echipa a doua. S-a mai văzut și că Petrescu, antrenorul campioanei […]

...

Răbdare și noroc

Ni se întâmplă rar (o dată la treizeci de ani) să avem parte de notti magiche – cum să nu ne lăsăm pradă entuziasmului? Sunt mai multe lucruri care trebuie subliniate – a doua zi după victoria cu Anglia eram […]

...

Curaj!

Aș vrea să vă propun un scurt exercițiu de imaginație: imaginați-vă că vara aceasta ar fi fost ca toate celelalte din ultimii douăzeci și unu de ani, de când o națională de tineret nu a mai fost în elită. Imaginați-vă […]

...

Debandada de la Oslo 

Prima: Guriță are geniu tactic. Cum altfel să explici această sublimă capcană – începi cu Gicu Grozav, deci în zece jucători, pentru ca la prima schimbare, când îl scoți pe alde Gicu, să câștigi superioritate numerică și să domini finalul, […]

...

Argumentul Ronaldinho

În marginea filmului de cinema “Al doilea joc” Ce făceați pe 3 decembrie 1988? În ziua aceea, pe un stadion căruia microbiștii i-au spus cu îndreptățire „Groapa”, s-a jucat un meci de fotbal între Dinamo și Steaua. S-a înregistrat atunci […]

vineri, 25 aprilie 2014, 1:46

În marginea filmului de cinema “Al doilea joc”

Ce făceați pe 3 decembrie 1988? În ziua aceea, pe un stadion căruia microbiștii i-au spus cu îndreptățire „Groapa”, s-a jucat un meci de fotbal între Dinamo și Steaua. S-a înregistrat atunci o remiză foarte albă. Ningea. Nu găsesc în iernile secolului nostru o comparație suficientă cît să explic așa cum ningea. Preiau de aceea o expresie a scriitoarei Aglaja Veteranyi – ningea, așadar, ca și cum „vremea tremură de frig”.

Există în acest meci o frumusețe inexplicabilă. E ceva în felul în care acei bărbați (Lăcătuș, Lupu, Hagi, Mateuț, toți!) se luptă să-și găsească drumul prin zăpadă. E ceva în tribunele acelea în care stau alți bărbați și prea puține femei, oameni peste care ninge ca și cum Cineva ar vrea să-și ceară iertare. E ceva în reclamele deloc strălucitoare care mărginesc „Groapa”, în acele cofetării cu nume pe care pînă și radicalii eclerelor abia și le mai amintesc.

S-a întîmplat ca un cineast de sensibilitatea lui Corneliu Porumboiu să vadă această frumusețe. Meciul a fost arbitrat de tatăl său – îl știți. Au revăzut împreună caseta, au lăsat între ei un reportofon și au vorbit. Lui Porumboiu-tatăl îi lipsește entuziasmul – în definitiv, acolo e trecutul lui, și cîți milionari în dolari știți care să șadă reflexiv în fața trecutului personal? E indiscutabil grăbit, dar nici nu vrea să fluiere greșit în biserica acestui meci. Aproape de final rostește, cu privire la propria evoluție, aceste două cuvinte: „Fără reproș!”.

Porumboiu-fiul insistă: spune că e totuși o poezie acolo! Porumboiu-tatăl o neagă, să-și vadă de treabă!, că nu e nimic – se joacă un meci încrîncenat pe un ogor, pe un teren arhaic, de unde atîta frumusețe în corpul partidei? Porumboiu-fiul își dă seama că din discuția aceea tocmai se naște un film de cinema, pe care, cu umor, îl vede exact ca pe precedentele sale – e lung și pare că nu se întîmplă nimic. Porumboiu-tatăl îl contestă, spune că e o prostie un așa film, pe cine mai interesează? Porumboiu-fiul tace, dar nu-i dă dreptate. Ca orice artist adevărat își va impune arta: vrea să facă acest film și îl face.

Porumboiu-tatăl e de părere că trecutul a trecut, gata! Și aduce în discuție ceea ce voi numi „Argumentul Ronaldinho”. Porumboiu-tatăl ne invită să ne amintim ce nebunie stîrnea brazilianul – și unde e Ronaldinho acum? Proorocește apoi că Messi însuși va fi uitat peste nici măcar un deceniu. Amîndoi au dreptate.

Și cel mai frumos la acest meci, la acest film este că între tăcerile dintre cei doi poți să-ți asculți, să te sperii, să te încînți de bătăile cordului propriei nostalgii.

Ziaristul independent Andrei Crăciun poate fi citit și pe site-ul personal andreicraciun.eu.

Comentarii (16)Adaugă comentariu

ovidiu_3003 (104 comentarii)  •  25 aprilie 2014, 14:19

Articolul despre film este bun …insa filmul este unul dintre cele mai plicticoase filme romanesti …

adi_stelistul (23 comentarii)  •  25 aprilie 2014, 14:36

Eram in armata. Nici nu mai stiu daca l-am vazut la TV. Stiu ca a fost o iarna foarte geroasa. Pe 3 decembrie inca mai culegeam porumb pe niste campii zgribulite de la marginea Aradului. Frunzele erau atat de uscate incat puteau fi folosite ca arme albe- pur si simplu te puteai taia cu ele (purtam insa manusi- niste manusi cu un singur deget si o gaura prin care mai puteai scoate unul afara ca sa tii tigara). Asta faceam pe 3 decembrie 1988. Mos Nicolae ne-a prins culegand porumbul in anul acela.

octav (1 comentarii)  •  25 aprilie 2014, 15:03

Eram cu o fata tare frumoasa, Maria Anghelache, din Calarasi, studenta la ASE. Meciul a fost foarte urat, a ramas in memorie faptul ca urma sa fie ultimul meci pe care Boloni il juca la Steaua, apoi primea „aprobarea” sa joace in Franta.Cam atat..

Bocanci (18 comentarii)  •  25 aprilie 2014, 15:20

Inca o dovada ca Porumboiu si-a petrecut toata viata pe terenul de fotbal degeaba: Ronaldinho are 1 Liga Campionilor si doua campionate in Spania, 107 goluri in Europa in 10 ani, iar Messi, 3 Liga Camp, 6 campionate in Spania si 240 de goluri in 10 ani. Ronaldinho a fost un bufon talentat, pe care presa l-a facut mai mare decat era.

JRX (1 comentarii)  •  25 aprilie 2014, 16:06

Ronaldinho a fost singurul mare jucator de fotbal al mileniului 3, restul s-ar fi omorat pe teren. El era mereu cu fruntea sus si cu zambetul pe buze. Nu exista termeni de comparatie nici cu Messi, nici cu CR7. Ronaldinho a jucat din placere si pentru spectacol. 3 decembrie 1988. In 2 luni urma sa trec de pe teava tunului, in pantecele mamei mele 😉

BocanciInGura (2 comentarii)  •  25 aprilie 2014, 16:54

Articolul nu ii compara pe messi cu ronaldinho. Citeste bine bocancule. Iar cand compari jucatorii, gandeste-te si la echipa, si la antrenori, si la bani. Ca messi de unul singur nu a castigat decat, cel mult, balonul de aur.

okra (8 comentarii)  •  25 aprilie 2014, 21:52

imi aduc aminte de acel meci ! 3-o pentru echipa vizitatoare ! cel mai bun portar din lume la acea vreme si-a rupt coastele pe gheata …! ce am invatat PESTE TIMP de la acel meci este ca, cu toate rugaciunile antrenorilor samd … STEAUA a avut FLER, TRENA SI VANA ! Steaua era da mader facar in europa !

okra (8 comentarii)  •  25 aprilie 2014, 23:16

neoficial … esti cel mai bun (minte limpede) la gsp. inarmeaza-te cu un cameraman, o reporteritza(sau reporter) si da-ne sportul asa cum este !

groparulclown (3 comentarii)  •  26 aprilie 2014, 11:21

@Bocanci : prietene esti mai prost decat permite legea sau nu l-ai vazut niciodata pe Ronaldinho jucând fotbal. Placerea cu care juca Ronaldinho, exactitudinea paselor, magia nu le-am mai intalnit la nici un jucator de fotbal. Messi, din punctul asta de vedere, e un pacalici (un jucator de fotbal extraordinar, dar incomparabil cu Ronaldinho). Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar ma ia cu draci cand citesc pe forumuri, oameni scriu ca nu exista comparatie intre Messi si Ronaldinho.

Calu (2 comentarii)  •  26 aprilie 2014, 21:57

E senil nea Porumboiu. Cristiano si Messi vor intra in istorie in aceeasi categorie cu Maradona si se va vorbi de ei si peste 100 de ani, pe cand Ronaldinho e la ‘si altii’ in categoria a doua, cu alde Ronaldo grasu sau Ibra.

Tibi (2 comentarii)  •  28 aprilie 2014, 13:13

Felicitari Andrei ! Un articol care , poate , emotioneaza mai mult decat filmul 🙂

Argumentul Ronaldinho | Andrei Crăciun (44 comentarii)  •  29 aprilie 2014, 11:16

[…] publicat și în “Gazeta sporturilor” pe 25 aprilie 2014 Atentie, ziarist liber, specie pe cale de disparitie! Doneaza! Salveaza o viata, […]

joy divison (2 comentarii)  •  29 aprilie 2014, 13:49

Eram elev al Liceului Sincai din Bucuresti, am plecat de la ultima ora casa ajung sa vad meciul…ce mai retin este ca , in ziua aia, s-a inaugurat staia de metrou Constanin Brancoveanu 🙂

Tudor (2 comentarii)  •  30 aprilie 2014, 12:19

am fost la acel meci. nu-mi trezeşte nicio nostalgie, nici meciul, nici acele vremuri jalnice. Am venit cu 2 ore înainte să găsesc loc, cu un bilet „făcut rost” de la un coleg de şcoală al cărui tată lucra la o întreprindere.
Am stat în galeria lui Dinamo şi am început să înjur cântat cu ăilanţi de pe-acolo când a intrat Lăcătuş pe teren. Un ţigan mă întreba din 10 în 10 minute cât e ceasul, spunând ” e şi un sfert ?”, ” e şi jumate ?”
meciul a fost penibil, pe un teren penibil şi pe o vreme rea.
Am ajuns acasă ud leoarcă.
Ţopescu a spus la TV că spectatorii care au venit cu 2 ore înainte, printre care mă număram şi eu, ar merita un premiu. Premiul ar fi trebuit să fie meciul, dar, în spiritul vremurilor, nu ne-am ales cu nimic. Şi a trebuit să fie o revoluţie ca să primim, cei din tribunele de atunci, premiul promis.Un film.Despre noi, cei care am fost în tribune atunci.

Gabriel (1 comentarii)  •  30 aprilie 2014, 15:05

Ronaldinho nu a disparut deloc, ba o sa-l vedem in echipa Braziliei la Mondiale.

Marcovici (2 comentarii)  •  30 aprilie 2014, 17:21

Am vazut meciul la TV, mi-a placut enorm… Inca il tin minte, ca reper.

Comentează