Andrei Vochin

Cel mai bun ziarist dintre oamenii de fotbal și cel mai bun om de fotbal dintre ziariști. Pentru că le face pe amândouă

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Vochin
Fuga înainte de toate

„Și calul aleargă, dar nu dă lapte”. Asta e fraza preferată a celor care nu apreciază ceea ce înseamnă în ziua de azi calitatea fizică a fotbaliștilor. Curios e că în special foștii jucători iau în derâdere, de multe ori, […]

...

Scrisoare către vecinii mei din Chateau Mont Royal Chantilly

Dragii mei,

E trecut bine de miezul nopții. Am urcat în cameră imediat după ce l-am văzut pe „Săpun” coborând din mașina ce l-a adus, târziu, de la controlul antidoping. Șchiopăta din genunchi și din suflet. Unii dintre voi mai […]

...

De la nea Vanea la nea Bataclan

Parisul ne-a așteptat febril și atunci, și acum. Semantica e însă cu totul alta, fără ca asta să aibă vreo legătură cu faptul că în ’98 eram jurnalist acreditat, iar acum oficial. Tremurul ăla de dinainte de competiție e, din […]

...

Domnul Goe

Cu mare plăcere am lecturat vineri interviul pe care Justin Gafiuc i l-a luat lui Dorin Goian. Am regăsit aceeași stare de bine pe care o trăiesc de fiecare dată când mă întâlnesc cu acest bărbat, indiferent de context, în […]

...

Lobby și cei 4 A

Cu alte cuvinte, dacă-și va duce angajamentul la capăt, Lobonț va ajunge la 40 de ani. Știrea poate surprinde, chiar dacă, atunci când vorbim de portari, ne aducem aminte că Dino Zoff devenea campion mondial cam pe la aceeași vârstă.

[…]

...

Fanii, în vreme de pace şi în război

În orice situaţie, gîndul oamenilor care lucrează în fotbal trebuie să fugă spre cei pentru care se joacă fotbalul. Aceiaşi cu cei care-l susţin financiar. SPECTATORII

Permalink to Fanii, în vreme de pace şi în război
duminică, 15 noiembrie 2015, 7:47

Carnagiul de vineri de la Paris pune sub semnul întrebării Europeanul de la vară. Cristi Geambaşu a atins aseară subiectul, la cald, într-un editorial nervos-emoţionant. A vorbit mai puţin despre fotbal, cum era normal, chiar dacă prima bubuitură au auzit-o Evra şi cei 80.000 de suporteri de pe Stade de France, şi mai mult de războiul în care ne aflăm cu toţii, aşa cum l-a descris „en bref” dramaturgul Matei Vişinec.

Acum gîndul zboară spre oameni, aşa cum ar trebui să se petreacă oricînd, că e pace, că-i război. Nu, Europeanul francez nu e în acest moment în pericol. Nu, jucătorii, antrenorii, conducătorii, de fotbal şi de state, pot liniştiţi să-şi vadă de program. Pentru că, avertizate de ce s-a întîmplat în acest an la Charlie Hebdo, la Grenoble, la Nice sau acum la Bataclan, toate forţele, interne şi externe Franţei, se vor strînge pentru a proteja competiţia ca semn al unei solidarităţi împotriva răului şi a urii. Dar spectatorii?

În timp, competiţiile sportive, asemenea marilor evenimente culturale, concerte, tîrguri, carnavaluri, sînt aşteptate de fani precum Revelioanele. Îşi desenează programul liberelor sau vacanţelor în funcţie de ele. Europenele, Mondialele, Olimpiadele au devenit ţinte de turism ale oamenilor de rînd. Iar ei, cei care vor să schimbe lumea civilizată, ştiu asta şi acţionează în consecinţă.

Nu, Euro 2016 nu e în pericol pentru oficiali. Poate deveni însă un pericol tocmai pentru cei care susţin orice astfel de eveniment: suporterii. Ei sînt cei mai expuşi. Pentru că sînt mulţi, pentru că nu poţi să le impui cele mai riguroase reguli, pentru că sînt în vacanţă. Pentru că, spre deopsebire de oficiali, ei vor fi peste tot. În stadioane, în fan-zon, în restaurante şi hoteluri, pe străzi în trenuri sau în metrouri. E motivul pentru care securitatea turneului final nu se poate rezuma doar la securitatea oficialilor. Dacă Franţa şi UEFA nu vor fi capabile să garanteze pentru siguranţa fanilor, să gîndească în primul rînd pentru cei cărora le este dedicat jocul, spectacolul, abia atunci se poate vorbi despre o altă ţară care să preia acest mare eveniment european.

La începutul săptămînii, în cadrul unui excelent curs de management sportiv organizat de secretarul general al FRF, Radu Vişan, şi de vicepreşedintele LPF, Robert Pongratz, unul dintre lectori, Jeroen Slop, „capul” departamentului financiar de la Ajax, a vorbit despre principalul filon pe care se bazează afacerea celui mai important club din Olanda. „Tot ce facem e, în primul rînd, pentru suporteri. Deoarece ei ne susţin activitatea”, a explicat Jeroen. Momentul nu-mi permite să dezvolt, pentru că e o gîndire normală în timp de pace. Voi reveni cu siguranţă. Acum însă sîntem în război chiar dacă poate nu ne dăm seama!

Comentarii (7)Adaugă comentariu

adi_stelistul (2 comentarii)  •  15 noiembrie 2015, 8:20

Exact asta va fi problema la vara. Nu stadioanele, terenurile de antrenament, hotelurile echipelor si oficialilor, ci viermuielile de spectatori din jurul unei astfel de competiții. Acolo va fi marele pericol. Chiar vorbisem cu un prieten sa mergem acolo. Acum am serioase indoieli. Am fost in Elveția in 2008 si știu ca e imposibil sa tii in zagaz miscarile suporterilor. Dacă pe străzile din Zürich sau in preajma stadionului din Berna s-ar fi aflat un atentator la orele meciurilor naționalei lucrurile ar fi arătat urat de tot. Deși teoretic elvetienii luasera măsuri, inclusiv prin controale stricte la frontiere (am avut parte de o perchezitie completa la intrarea dinspre Como, inclusiv cu un câine care a fost pus sa miroasa toate cotloanele mașinii). In schimb, aparent discriminatoriu, dar cam iresponsabil de fapt, granitele dinspre vest erau mai slab pazite. Țin minte ca am tras o fuga pana in Franța in timpul Euro 2008 si la revenirea in Elveția, la Basel, controlul era aproape superficial. Ce vreau sa zic este ca ideea unei securitati perfecte e falsa, întotdeauna se vor găsi puncte slabe in orice dispozitiv de siguranță imaginat de cineva. Sa vedem cum va fi.

Stelian Capalnas (1 comentarii)  •  15 noiembrie 2015, 8:40

Buna Domnule Vochin, este pentru prima data cand fac un comentariu pe GSP si ceea ce vreau sa spun este ca nimic nu ma va determina sa renunt la planul meu de a participa la turneul european din Franta. Locuiesc in Australia si am planuit aceasta vacanta din momentul cand am fost sigur ca nationala Romaniei este califcata, deci numai anularea acestui turneu ma va impiedica sa fiu acolo….asta nu cred ca sa va intampla….noi suporteri de rand ca sa spun asa, suntem cei mai importanti, daca noi capitulam atunci „Dumnezeu cu noi”, trebuie sa fim uniti si sa ne bucuram de fotbal si de spectacol…Hai Romania!
Sa auzim numai de bine iar gandurile mele sunt alaturi de victimile din Franta!

groparulclown (1 comentarii)  •  15 noiembrie 2015, 10:44

In principiu sunt de acord cu tine, Andrei. Pe de alta parte, dupa umila mea parere, la ora actuala nici o tara nu e la adapost. Excludem aici Qatar-ul (probabil ca acolo luea ar fi in siguranta de atentate). In rest, atentate au fost deja si in Anglia si in Spania. Doar pentru ca pana acum intr-o tara nu au existat atentate, nu reprezinta o garantie ca nici nu o sa fie. Daca se va schimba locatia CE cred ca teroristii isi ating un pic telul.

Adi (1 comentarii)  •  15 noiembrie 2015, 12:17

Vi se pare ca la noi cluburile sunt orientate spre suporteri?..

Venom (1 comentarii)  •  18 noiembrie 2015, 4:53

La revedere domnu

cristi (2 comentarii)  •  19 noiembrie 2015, 10:59

Domnule Vochin,

As dori sa va transmit acest mesaj avand in vedere ca lucrati la federatie si poate puteti face ceva…
Am urmarit meciul cu Italia; de ciuda ca nu puteam lega 3 pase in repr. 2 de prin min 55 am schimbat postul pana in ultimele minute cand am revenit fiind curios sa vad cat e scorul. Astfel:
1. Dl. Iordanescu (precum si altii dealtfel) are stilul asta babesc sa se bage cu fundul in poarta daca scorul e favorabil cu toate ca noi nu stim sa ne aparam si logic e ca nu putem tine scorul. La meciul cu Italia normal era sa iesim la bataie indifierent de scor. Impresia mea a fost ca mai bine jucatorii si antrenorii trebuia sa stea acasa, sa aiba o seara linistita in familie fiindca nu au inteles sansa de a juca/exersa intr-un meci fara miza cu o echipa buna.
2. Din pacate noi (ca tara) nu realizam ca nici macar pe Iordanescu nu-l meritam. De ce?
In copilarie, la Timisoara, bateam mingea toata ziua in curtea scolii (apropo de Halep); multi tineri din tot cartierul se strangeau acolo: erau 2 terenuri de fotbal (ocupate non-stop) unul de volei si inca vreo 3 maidane laterale; unerori, fiind mai mici, nici acolo nu aveam loc si mai saream gardul la gradinita unde aveam ragaz de vreo 1/2 ora pana venea portarul si ne dadea afara iar dupa 5-10 min reveneam pentru inca o repriza de juma de ora.
Acum in tot orasul curtile scolilor sunt inchise in afara orelor de sport, chiar am incercat sa intru odata, imediat ividu-se portarul cu mobilul gata sa cheme politia avand ordin dela directorul scolii & primarie sa nu lase pe nimeni (chipurile protejeaza scoala de huligani).
Tare cred ca situatia e generalizata la nivelul tarii; deci copii sa bata mingea probabil ca mai putem gasi doar in mediul rural.
Vi-i imaginati pe Gicu Dobrin si Hagi sa n-aiba sansa sa bata mingea zi de zi pana pe la 14 ani cel putin? Am mai fi stiut de ei?

De acea de la nivelul functiei ce-o aveti la federatie va rog sa faceti diligente (inclusiv cu dl Burleanu) catre mediul politic sa schimbe situatia asta ilara…
Noi nu realizam ca fara copii care sa lucreze cu mingea zi de zi vom ajunge sa ne bucuram de egaluri cu Andora si Feroe? Sunt sigur ca aici e buba penuriei de talente…
Caci la terenuri private (exista destule in Timisoara) joaca burtosi de 30+ ca mine dar in veci un copil precum Gicu sau Gica…
PS: Tara devine tot mai autista pe zi ce trece (daca tot exista un portar la scoala cu mobil platit de primarie, e atat de greu sa schimbam procedura astfel incat sa lase copiii sa joce, si sa foloseasca 112 atunci cand intradevar va avea de-a face cu huligani?)

cristi (2 comentarii)  •  19 noiembrie 2015, 11:24

… PS: dintre cei ce jucau fotbal in curtea scolii in copilaria mea (fara sa-i fi cunoscut pe toti), stiu ca cel putin 4 (C.Varga/Calin/Batranu/Barbosu) au ajuns in Divizia A, macar unul a jucat la nationala; toti 4 i-au batut pe Atletico M si Sporting L (cel putin un gol in acele meciuri a fost marcat de acei tineri ce facea showuri in meciuri extraordinare in curtea scolii mele, adesea seara la lumina a 2 becuri chioare de pe strada din apropiere)
Acum curtea scolii e goala… noi ne uitam la meciuri de CL, adormim la Liga 1 cu jucatori de 2 bani din Portugalia, avem emotii inaintea unui meci cu Feroe; copiii nostri au o paloare scandinava in fata PC/tableta/ mananca junk food, iar cei cu oarecare stare sunt vesnici roboti/pasageri de masina intre scoala balet (fete) fotbal/tenis (baieti) iarasi teme (facute de parinti) din prea multele auxiliare…
… iar Gicutul contemporan printre vorbe murdare trage dintr-un chistoc luat din banii primiti pentru o minge de care n-a avut ocazia sa se indragosteasca fiind dat afara de pe terenul din curtea scolii, in timp ce pe maidanul lui Dobrin e parcare de masini printre noile case cu polistiren si culori tipatoare iar pe strada lui la 10 sec trece o masina

Comentează