Jesus, cel cu ieşiri de înger

Cu un sfert de secol în urmă, Castro, un portar cu peste 400 de jocuri în Primera Division, se arunca în valuri pentru a salva doi ţânci. Pierea la 42 de ani

„Într-o seară, după cină, se pusese, aşa, cu cei 1,83 metri ai lui, în faţa noastră şi ne zisese, scurt, că a descoperit Paradisul”. Raiul era aproape de sătucul Pechon, la graniţa dintre Cantabria şi Asturias, Spania. Plaja Amio. „Adăugase că a călătorit mult la a sa viaţă, dar aşa frumuseţe nu găsise niciunde”. Primele 30 de secunde, Blanca Cobian, o doamnă cam pe la 65 de ani, se luptase cu lacrimile. Apoi, se declarase învinsă.

Se luase cu Jesus Castro, portarul celor de la Sporting Gijon. Tip bine, prezentabil. El, între buturi, fratele, „Quini”, pe atac. Se călise la Ensidesa apoi, pac, debutul cel mare, în Primera Division, contra celor de la Celta Vigo. 417 partide la echipă, 18 ani numai la Gijon. Doar o hernie de disc ce-l putuse scoate dintre buturi. Atât.

„Când s-a retras, cu un ochi plângea, cu altul surâdea. Lăcrima după stadionul lui drag, abia aştepta să petreacă mai mult timp cu noi”. Doña Cobian răsfoieşte câteva poze. „Ne zisese că la cât fotbal a înghiţit, îi ajungea, se apucase să ridice benzinării. Ne mergea bine”.

„Chusi” şi visul cel negru
De aici, îi e din ce în ce mai greu… Pare că vorbele se ascund de ea, priveşte într-un punct fix. „Chusi”, cum îl alinta toată lumea, se îndrăgostise. Nu, nu de altcineva, nu-i stătea în caracter, ci de altceva. De plaja aceea. „Am găsit Paradisul şi vă duc acolo”, a spus familiei. A închiriat un bungalow, 15 zile. Când au ajuns pe plajă, Jesus a anunţat că merge să doarmă. „Cum dădea de nisip, se bucura mai mult decât cei mici, aşa că mi s-a părut ciudat că trage la saltea”. Se trezise transpirat. „Se făcea că nişte mâini mă ţin în apă şi nu mă mai lasă să ies”, apucase să spună. Rostise un „Ave Maria” şi asta fusese tot.

Cam a doua zi, un copilaş c-o placă se avântase în valuri. Jesuse se băgase, imediat, după el. Alţi doi turişti îşi legaseră mâinile, formaseră un lanţ şi-l scoseseră pe puşti mai mult mort decât viu. „Când soţul meu a ieşit din apă, mi-a spus doar că-i tremură picioarele, aşa de puternică era marea”, povesteşte femeia.

26 iulie 1993 a fost o zi cu ape agitate. Steagul roşu era sus. „Jesus ne-a spus că nu putem intra să facem baie. A înfipt patru papuci în nisipul fierbinte şi a dat drumul, printre copilaşi, la fotbal”. Ţipa cel mai tare, se agita cel mai mult. Cu coada ochiului a zărit familia de englezi. A văzut cum cei mici – unul de 7, altul de 9 ani – au plecat de lângă saltea. Tatăl citea, mama admira cerul. Puştii au făcut un pas, doi, trei, deja apa le trecea de gât.

Jesus a luat-o la fugă. 10, poate 15 metri până la ei. A ajuns într-o secundă. A spart valurile. „Să ne înţelegem: nu era campion olimpic la înot, dar se descurca de minune, făcea scufundări”. Pe cel de şapte primăveri l-a scos primul. Pe al doilea, l-a prins de păr, fix când firul vieţii părea că vrea să se rupă. A ajuns aproape de mal, l-a lăsat în siguranţă. Apoi…

Marea şi-a luat ce avea de luat
„Apoi, mâna aceea pe care o visase l-a tras înapoi. Am gândit că erau superstiţii, dar el simţise ceva, cu visul acela ciudat. L-am mai văzut o singură dată, ca şi cum dorea să-şi ia rămas bun. Când l-au scos, părea că şi marea se calmase. Îşi luase ce avea de luat”, încheie văduva.

Trupul lui Jesus Antonio Castro Gonzalez, 42 de ani, a fost adus de valuri, către ţărm, două ore mai târziu. Se înecase sub ochii fiicei, campionă naţională în lumea călăriei, la sărituri peste obstacole. Oamenii erau în vacanţă, presa n-a scris prea mult, băieţii de la Sporting se găseau ocupaţi cu prezentarea lui Marcel Sabou, noul jucător.

Dar cei care l-au cunoscut pe Jesus, portarul cu ieşiri de înger, nu l-au uitat. Poarta numărul 1 de pe „El Molinon” poartă numele său. Pe 27 februarie, anul acesta, s-a dus şi „Quini”. 1.160 de meciuri pentru Sporting se regăsiseră.

* Sursa: El Comercio