Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
25 de ani de la…

Marcos Beltra se intitulează, are 47 de ani de viaţă şi 100 de când respiră baschet. Şef de afacere pe la patru Olimpiade, patriarh la Real Madrid. Nu vrea să se laude aiurea-n tramvai, doar spune că atunci când călca […]

...

Polonezi dintr-alt aluat

PRIMUL. Moscova, Jocurile Olimpice din 1980. Povestea e cunoscută, dar să survolăm, niţeluş, peste ea. În decembrie 1979, sovieticii pleacă să-l caute pe Rambo în Afghanistan, pe pământ mujahedin, război ce avea să dureze nouă ani. Supăraţi, americanii, prin vocea […]

...

Maria şi primul accident auto

„Hai, tuşică, hopa, sus, la drum!”, zice Charles, un tânăr ce abia deprinse a se bărbieri în răspăr, în timp ce surâde ştrengăreşte. Împrejurimile Castelului Birr, vechi de vreo 700 de ani, sunt pline de muşterii curioşi. Azi e proba […]

...

Capitolul XXX: Piaţa Regală

D’Artagnan era cel mai tânăr dintre ei. Plecase de acasă, dintr-o familie nevoiaşă, cu doar 15 scuzi la el, un prăpădit de căluţ galben şi o voinţă uriaşă de a reuşi. Ajunsese, aşa fraged cum era, în celebra companie a […]

...

Coll, ne-ai lăsat un mare gol

„Pruncilor, jumătate dintre noi tremură, atunci, de ruşine că ne bătuse Uruguayul. Cealaltă jumătate, că aveam meci cu ruşii, care demolau totul. Iar ultima jumătate, că trebuia să adunăm şi noi, totuşi măcar un punct la un Campionat Mondial, nu?”. […]

...

Capitolul XXX: Piaţa Regală

D’Artagnan şi Porthos au rămas aproape de regim. Athos şi Aramis au devenit frondişti. La un moment dat, au vrut să încrucişeze spadele. Spiritul de muschetar nu i-a lăsat. La noi, Dumas se rescrie altfel

Permalink to Capitolul XXX: Piaţa Regală
sâmbătă, 22 iulie 2017, 11:17

D’Artagnan era cel mai tânăr dintre ei. Plecase de acasă, dintr-o familie nevoiaşă, cu doar 15 scuzi la el, un prăpădit de căluţ galben şi o voinţă uriaşă de a reuşi. Ajunsese, aşa fraged cum era, în celebra companie a domnului de Treville, un antrenor bun şi blând, ce păstorise ceea ce mulţi numeau cea mai bună trupă de muschetari din istorie.

Porthos era uşor de recunoscut. „Un titan”, cum îi spuneau colegii de arme. Mare, mustăcios, braţe uriaşe, vânjoase. Nu ataca niciodată, îi plăcea să se apere, să pareze toate loviturile, indiferent de unde veneau ele. Vorbea puţin, făcea multe.

Athos era dintr-alt aluat. Tip blând în afara luptei, o fiară în interiorul ei. Iubea vinul, avea calităţi de lider. Acum dădea o povaţă bună, acum rupea sabia unui vrăjmaş, fie el iberic ori moldav. Spadasin vestit, stătea acolo, în gura cetăţii vrăjmaşe şi, la momentul oportun, împlânta pumnalul.

În fine, Aramis, ultimul dintre cei patru eroi ai noştri, aducea delicateţe, era un tip cu vorbă fină. Scria poezii, avea, mereu, verbele în buzunar. Neîntrecut la jocul de soule, un fel de bunic al fotbalului din zilele noastre, în care trebuia să mângâi, cu piciorul, o bucată de piele făcută ghem.

Asediul de la Sevilla şi multe alte isprăvi
Se cunoscuseră, cu toţii, în Templu. D’Artagnan, localnic, Athos şi Aramis, coborâţi din munţi, Porthos venit de pe undeva de pe la graniţă. Dimpreună realizaseră cele mai mari nebunii sub tricoul de muschetar. Cei trei oşteni mai în vârstă scriseseră istorie în asediul oraşului Sevilla, unde Porthos devenise, din titan, heruvim, un înger cu sute de aripi, iar Athos şi Aramis uciseseră, cu sânge rece, perfidul duşman spaniol. D’Artagnan se adaptase imediat printre muschetarii cu ştaif: odat’, cu turcii, făcuse instrucţie de front, dar nu apucase să citească edictul de la Mediolanum pentru că o prostie îl reţinuse în cazarmă. Se distraseră cu toţi duşmanii pământului: cu suedezii de vreo cinci ori într-un singur duel, cu ruşii pe gheaţă, cu belgieni Cardinalului Vincenzo…

Apoi viaţa îi răzleţise. D’Artagnan şi Porthos rămăseseră fideli regimului, gasconul chiar primea simbire de acolo, cei doi A se contraseră cu el, erau frondişti, ziceau că Mazarin, cardinalul, îşi bate joc de valori, de blazon, de istorie, de tot… Nu se duelau direct, dar ascuţeau, în tăcere, săbiile. De pe margine, amărâţii din burguri, care-i considerau, cândva, semizei, priveau sideraţi. Mulţi dintre puii lor plecaseră să se facă muschetari după ce-i văzuseră la lucru pe cei patru.

Cum a pierit „Toţi pentru unu!”
Apoi, într-o clipită, s-au scindat pe faţă. Acolo, în durerea nopţii, au smucit spadele din teacă, au luat frâul între dinţi, au ţăcănit pistoalele în timp ce le încărcau, au băgat mâna la coburi. Da, ei, cei care luptaseră, de sute de ori, umăr lângă umăr, erau adversari: D’Artagnan şi Porthos versus Athos şi Aramis. Murise faimosul „Toţi pentru unul şi unul pentru toţi?”.

În „După 20 de ani”, Dumas cel cărunt, zămislitorul uimitoareor aventuri ale muschetarilor, nu-i lasă aşa. Îi adună, pe toţi patru, în Piaţa Regală, în capitolul XXX. Tecile rămân goale, tăişurile strălucesc în lumina lunii. Dar Athos îi opreşte. El, cel mai galonat, are dreptul de a vorbi. Le aminteşte de faptele de vitejie, de onoare, de anii petrecuţi împreună, de infinitele ore în care stătuseră cantonaţi. Scena e superbă. Spadele se frâng, opt braţe, puternice, deşi trecute de a doua tinereţe, se întrepătrund. Spiritul muschetarilor nu putea pieri!

Azi, nimeni nu mai e interesat de Dumas. Deşi „După 20 de ani” zace prin anticariate, gata să fie curăţată de praf contra câtorva scuzi.

Iar domnul de Treville, uriaşul gentilom, singurul care le-ar mai putea bate obrazul, singurul care ar mai putea pune căluş lamelor oţelite, a obosit. S-a retras la Oradea, în al său castel. De acolo mai aruncă, din când în când, un surâs cu miros de sarcasm…

Comentarii (24)Adaugă comentariu

venerus (1 comentarii)  •  22 iulie 2017, 11:37

excelent..... orice asemanare cu "vitezistii" este intamplatoare........

ciurescu petru (1 comentarii)  •  22 iulie 2017, 12:48

FORMIDABIL!

dan (1 comentarii)  •  22 iulie 2017, 13:36

Daaa, excelent articol.Am o singura nedumerire. Ce cautati in emisiune aceea de dimineata de la antena 1?

ACB (1 comentarii)  •  22 iulie 2017, 13:42

RESPECT !De data asta ne-ai facut praf.Cine are urechi de auzit, sa auda.

Giovanni (3 comentarii)  •  22 iulie 2017, 14:35

Cinste ție... Locul tău ca și al celorlalte valori este la Antene!

Alex (1 comentarii)  •  22 iulie 2017, 15:09

Articol superb. Merita premiat la galele de sfarsit de an. Pacar ca cei care ar trebui sa-l citeasca ori nu o fac, ori nu inteleg mesajul ori sunt prea orgoliosi sa lase de la ei. Respect si felicitari, pentru astfel de articole citim presa.

serban (3 comentarii)  •  22 iulie 2017, 15:34

Exceptional! Bravo!

Cristian (5 comentarii)  •  22 iulie 2017, 16:18

Excepțional, Cătăline!,Articolul anului! M-a emoționat profund! Poate citesc și mușchetarii de la CSA!

Dragos (1 comentarii)  •  22 iulie 2017, 17:13

Bun Cătălin, bun! Orice asemănare cu Steaua '86 este pur întâmplătoare. Superb!

Ionut (1 comentarii)  •  22 iulie 2017, 17:30

EXCEPTIONAL! Poate-l citesc si cei care ar trebui sa faca ceva in acest sens!

Sile (1 comentarii)  •  22 iulie 2017, 18:11

Bine Cata! Hai Bihoru'!

Man (1 comentarii)  •  22 iulie 2017, 19:15

15 scunzi? Poate 15 pitici....sau poate 15 SCUZI daca mai cercetam manualul de numismatca.

Urod (1 comentarii)  •  22 iulie 2017, 19:41

Ar trebui sa se predea la școală începând din clasa 1 pana în ultimul an de liceu.....poate asa învață neamul asta sa fie unit....de 27 de ani este dezbinat asa cum nu mai găsești alt neam pe pământul asta....

traian (1 comentarii)  •  23 iulie 2017, 0:01

Bravo!

Laurentiu Voinea (1 comentarii)  •  23 iulie 2017, 4:37

Cata ,din St.Louis truck driver ,former cab driver in NY City /Yellow Cab , U're da' Man!Superba parabola , pacat ca din cei tineri , nu vor intelege niciodata acest text ,pt ca habar n au despre ce vorbesti 😅....i a " distrus" net'u iar cartile s un lucru abstract ,despre care doar au auzit ; iar asta ti spune un fost benzinar in Rou,fost taxi driver in NY si actual truck driver in US ; nu vreun Ph.D!😋....PS: am trait in ROU , in ultimii ani , imi beam cafeaua dimineata si de cate ori stiam ca apati la R &D dimin ,cred ca era marti si joi/nu s sigur ,special treceam pe A 2 , 3 whatever sa am o dimin cool si fun la cafea , nu de alta imi sunt simpatici bastarzii aia , da' tu , esti " da" Man !....Pipinu ,cel putin m a "distrus" psihologic@😋Baga mare , fi TU ,U GOOD,GO FOR IT!....

Ilie Felix-Marian (1 comentarii)  •  23 iulie 2017, 12:46

Genial!

seba (91 comentarii)  •  23 iulie 2017, 13:51

Nice :)

ovidiu_3003 (50 comentarii)  •  23 iulie 2017, 13:53

cel mai urat meci al tuturor timpurilor ...finala din 86 ...

Bagheera (1 comentarii)  •  23 iulie 2017, 22:38

Ovidiu, Un meci extraordinar! O lupta CRANCENA, cu o echipa care astazi este o masina de produs spectacol si bani si impotriva careia am castigat! Iar noi avem patroni cu complexe de Ev Mediu timpuriu.

Burebista (7 comentarii)  •  24 iulie 2017, 8:59

@ovidiu: nu ar fi fain sa mai avem din cand in cand parte de asemenea meciuri "urate" in Finala CL, cu o echipa din Romania... eu am vazut meciul live, nu a fost chiar asa cum spui tu si altii, iar Iordanescu le-a cam impletit picioarele la spanioli... la 38 de ani! Respect Catalin Oprisan!

Tepes (2 comentarii)  •  25 iulie 2017, 9:51

Nea Cătălin, dacă le-ai ridicat mingea la fileu fcsb-istilor, care pronunță "mușchetari" , încearcă să fii mai succint pentru ei! Athos, cel mai galonat duntre ei, liderul, are dreptul de a vorbi. Acest lider este făcut bețivan , ratat de către fcsbiști. Eu, de exemplu, nu l-am jignit niciodată pe Porthos pentru alegerea făcută, este normală din moment ce Becali i-a întins o mână într-un moment critic. Ca să echilibrezi forțele și situația ai forțat cu Ilie Dumitrescu pe locul lui D'Artagnan. Cred că Lăcătuș merită să fie tânărul muschetar. Iar Domnul de Treville este de o singură parte. De partea Stelei! Niciodată fc fcsb! Dumas poate fi Sfinxul, mergând mai departe. Cum Becali nu știe cine a înscris în poarta Barcelonei, nici adepții lui nu știu cine este eruditul Aramis. Te salut!

Tepes (2 comentarii)  •  25 iulie 2017, 18:08

Oprișane, te-am crezut băiat de caracter, dar m-am înșelat în privința ta. Suntem de aceeași vârstă, am prins aceleași vremuri și obiceiuri, fără excepție, mă regăseam în povestirile tale, te apreciam dar... constat că că ai un caracter duplicitar. Să fii sănătos! Ai un cititor și un privitor mai puțin din acest moment.

Gabi (1 comentarii)  •  27 iulie 2017, 9:38

Bun comentariul...

brazvan (29 comentarii)  •  29 iulie 2017, 21:56

***