Universul a avut doar doi portari

A evoluat la Barça şi la Real. A fumat ca un turc. A băut coniac. A jucat ca nimeni altul. La fiecare ”El Clasico” lumea îşi aduce aminte de el

Ăl bătrîn încă răcnea cînd Ricardo trîntise uşa de sărise din balamale. Se lăsase cu gîlceavă puternică. „Tu nu pricepi că trebuie să te apuci de medicină?”, urlase tatăl. „Tu nu pricepi că trebuie să mă apuc de fotbal?”, parase puiul. Abia ce-i mijiseră tuleiele, dar avea impresia că se certau de o viaţă. De fel, era respectos, însă babacul repeta la infinit placa asta cu medicina, cînd, de fapt, el dorea cu totul altceva.

Ricardo Zamora Martinez se intitula. Portar. Pornise la drum în sportul ăsta cam pe la momentul în care fotbalul făcea, la rîndul său, primii paşi prin Spania. La 15 primăveri apăra la RCD Espanyol. O ceartă cu boierii de acolo şi plecase. Îi promisese tatălui că se lasă de fugărit mingea, deşi o făcea numai din obligaţie. Se mai băga la cîte o miuţă. La una dintre ele, un spion de-al lui Gamper, patriarhul Barcelonei, îl ochise. Semnase cu ei. Trei ani, două Cupe ale Spaniei, trei campionate ale Catalunyei. Plus un argint, Olimpiada de la Anvers.

Cerber de catwalk
Se prezenta cu helancă groasă, pe gît. Cu şapcă. Cu batistă albă la buzunarul din spate al pantalonilor. Sărea din bară în bară. Terenuri nu prea existau, ţărîna se găsea la mare modă, dar pe el nu-l interesa. Ceruse nişte bănuţi în plus de la FC Barcelona. Fusese refuzat. Greşeală uriaşă. Se reîntorsese la Espanyol. Pentru opt ani.

Realul creştea. Deja dădea vedete. Puse ochii pe el. Unul dintre cele mai scumpe transferuri din lume înaintea Celui de-al Doilea Război Mondial. 100.000 de pesetas catalanilor, 50.000 lui, ca primă de instalare, plus alte 3.000, salariul lunar. Ca o comparaţie, un ministru avea, atunci, 2.500!!! Şase ani, două Ligi, primele din istoria Realului, două Cupe ale Regelui.

A mers în Italia, pentru Mondial. Ce-a făcut, ce n-a făcut acolo, s-a ales cu porecla „Il Divino”. A, tot atunci a început să se popularizeze şi celebra expresie: „În întreg Universul există doar doi portari. Zamora, pe Pămînt, Sfîntul Petru, în Rai”.

Era dandy. Se purta bărbierit, cînd nu poseda şapca lansa o cărare pe mjilocul capului, apoi o tonă de briantină. Fuma ca un turc. Gura lumii vorbea de trei pachete pe zi. Fiert pe coniacul de bună calitate. Şi pe trabucurile fine, cubaneze. Avea şmecherie şi între buturi. Îşi vedea colegii crispaţi, zicea să detensioneze atmosfera. Lansa mingea fie cu cotul, fie cu antebraţul. Celebra „zamorana”. N-o făcea în băşcălie, uneori o arunca pînă aproape de mijlocul terenului.

La 1930 ştia, deja, că un fotbalist nu e perfect dacă nu se ocupă de condiţia fizică: alerga enorm, deşi evolua între buturi, băga zeci de bazine şi boxa!

Zamorano a murit
Dar Guerra Civil bătea la uşă. Ibericilor nu le mai stătea capul la fotbal. Guvernul Republican îl decorase în 1934. Catalanii îl urau, pentru că după Espanyol şi Barça trecuse la duşmani. Ziarul ABC zvîrli zvonul că republicanii l-au asasinat. A ajuns la carceră. Nu i s-a spus de ce. Dădea bine ca în plin război să se afle că Zamora doarme pe „ţambal”.

La 36 de ani a părăsit, scîrbit, de nevoie, Spania, pentru care jucase 46 de jocuri. A ales Franţa, a devenit antrenor. A revenit în patria lui Cervantes. Nu a mai lăsat nici un portar pe Pămînt în septembrie 1978.

FC Barcelona şi Real Madrid se duelează în „El Clasico”. Un bilet pleacă de la 105 euro, jumătate din omenire va vedea meciul. Cu aproape 90 de ani în urmă, un portar evolua la ambele echipe, iar transferul său reprezenta un boom economic în istoria Spaniei: Ricardo Zamora Martinez.

* Sursa: 20 minutos.es

Pozele-s vechi, au 90 de ani. Zamora însă e viu în memoria catalanilor ori madrilenilor

Cu sau fără bască, dar puloverul cu anchior e nelipsit. Plus cămăşuţa cu şiret