Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

Cel de-al 1.000-lea răget

Cu 45 de ani în urmă, Pelé, regele fotbalului, sădea o bornă. „O Milésimo” se săvîrşea chiar în Templul fotbalului. Un singur om încerca să-i ţină, în van, piept

În ziua aceea, la mijloc de noiembrie, 1969, Brazilia […]

sâmbătă, 22 noiembrie 2014, 10:33

Cu 45 de ani în urmă, Pelé, regele fotbalului, sădea o bornă. „O Milésimo” se săvîrşea chiar în Templul fotbalului. Un singur om încerca să-i ţină, în van, piept

În ziua aceea, la mijloc de noiembrie, 1969, Brazilia s-a cutremurat de şapte ori în mai puţin de două ore. Pămîntul nu se supărase pe urmaşii lui Pedro Alvarez Cabral, dar Pelé trebuia să înscrie! La fiecare ratare a sa, stihiile naturii se dezlănţuiau. Ajunsese la 999 de goluri. Borna era, deja, pictată, trebuia doar înfiptă în piatră. Dar n-a fost să fie. Portarul celor de la FC Santos s-a accidentat şi cine putea să-i ia locul? Tricoul cu 10 pe spate a pierdut un zero, iar don Edson Arantes do Nascimento a trecut pe portărie… 999!

Sus, acolo, în Olimp, zeii aşa decretaseră. Al 1.000-lea gol trebuia marcat pe cel mai frumos templu construit ca ofrandă fotbalului: MARACANÃ! De 19 ani miticul stadion aştepta asta.

Singur împotriva tuturor
În noaptea aia de 18 spre 19 noiembrie, n-a dormit bine. Simţea cum toată presiunea Universului apasă pe el. Vedea iele, pe jumătate dezbrăcate, cum dansează la doi paşi de el. Auzea glasuri zgomotoase de brazilieni bucuroşi. Tangoul murise, samba domnea peste omenire. El, Edgardo Andrada, portarul de 30 de ani al lui Vasco da Gama, fierbea. El, argentinianul, trebuia să-l oprească pe marele Pelé din a marca golul cu numărul 1.000!!! Gravidele îşi amînaseră naşterile, cascadele de pe Iguazú se domoliseră, amazonienii din tribul Tikuna dăduseră săgeţile otrăvite la schimb cu un televizor civilizat. Fierbea şi nici măcar „La Albiceleste” nu se duela cu „A Seleção”, duşmanul de milenii.

Da, recunoştea, nu pusese geană peste geană! „Maracanã” dansa la începutul meciului. Baloanele plecară, deja, spre cer. Jocul nu purcese la drum şi gurile comentatorilor se calaseră de la verbe. Pelé, cel mai mare jucător din toate timpurile, rege, leul, atotputernicul, stăpînul fenomenului, trebuia să puncteze!!!

Finalul a venit mai deverme
Vasco da Gama – FC Santos. 1-1 cu 12 minute înainte de final. Edgardo fusese învins de unul de-ai lui. Se aruncase din bară în bară. Făcuse rost de 100 de mîini. Cînd fusese învins, cînd brazilianul îi băgase un kil de iarbă în partea din spate a şortului, un fundaş al său îl salvă. Mai era puţin… Penalty… Clar ca lumina zilei. Scos de Pelé. Executat de Pelé… Brazilia fremăta. Edgardo nu înţelegea cum de „Maracanã” nu se năruie precum un castel de nisip de pe Copacabana, atît de mare era vacarmul. Nu-şi găsea respiraţia.

În schimb, auzea cum 65.000 de oameni îi cereau să se lase… „Ce naiba, mă, chiar şi fanii lui Vasco? Toată lumea a luat-o razna?”. La 11 metri de el stătea „O Rei”. Legendele ziceau că prin anii ’20, tot un brazilian, Arthur Friedenreich, punctase de 1.200 de ori. N-avea voie pe toate terenurile. Era ciocolatiu. Se dădea cu făină pe faţă şi aşa juca… Dar nimeni nu stătuse să-i numere, exact, reuşitele.

Pelé s-a apropiat de minge! Edgardo s-a-mpins în picioare, a plecat bine pe treabă. A mîngîiat-o cu degetele, dar parcă şi fata asta asculta de leu. În stînga sa. Gooolll!!! Urletele brazilienilor au fost captate de sondele lăsate pe Lună de băieţii de pe Apollo 11, care, cu cinci luni înainte, păpaseră, pentru prima oară, hot-dogi pe suprafaţa satelitului…

Regele a luat mingea, a sărutat-o, un infinit de jurnalişti şi alt infinit de fotografi au invadat terenul. Cel de-al treilea a coborît din tribune. Arbitrul a respirat în fluier, deşi mai erau 10 minute. Avea însă rost să ciobească legenda? Era 11:11 PM, 19 noiembrie 1969. Primul muritor ce ajungea la 1.000 de goluri. Pentru întîia oară în istorie, Sete de Setembro, Dia da Patria, nu mai era sărbătoare naţională!

Sursa: fifa.com

pele1.jpg
Noaptea aceea nebună. Regele e purtat pe braţe, meciul se termină

pele2.jpg
A iubit mult fotbalul. A dat şi a primit totul de la el

Comentarii (15)Adaugă comentariu

rapid_visiniu (2 comentarii)  •  22 noiembrie 2014, 12:21

Esti bun,tata!

Obiectiv (13 comentarii)  •  22 noiembrie 2014, 12:27

O singura chestie: Maracana n-a fost, nu este si nu va fi nicioadata cel mai frumos stadion din lume! O.

msrp (1 comentarii)  •  22 noiembrie 2014, 13:27

@Obiectiv: Dar care a fost, este si va fi cel mai frumos stadion din lume? Ce intelegi prin frumos?

eugen (11 comentarii)  •  22 noiembrie 2014, 14:58

e o metafora,ca e cel mai frumos……probabil se refera la atmosfera!nu fiti rai!!!

marian0904 (75 comentarii)  •  22 noiembrie 2014, 17:30

Probabil nu mai este! Dupa 1-7 si invadat de o multime de corporatisti si-a pierdut aura de atunci. Ne raman Maracanele copilariei. Si Regele Pele.

mihail (34 comentarii)  •  22 noiembrie 2014, 18:42

Dupa executarea penalty-ului , (chestie povestita de Andrada ) portarul a inceput sa planga de nervi , atunci Pele l-a mangaiat pe cap si i-a spus ” nu fi trist , Andrada, la sarbatoarea mea !” !

radu (9 comentarii)  •  22 noiembrie 2014, 18:44

Si cum a ramas cu acel Arthur Friedenreich , ala a marcat degeaba 1200 ?

Stefan (3 comentarii)  •  22 noiembrie 2014, 20:59

O singura certitudine: Edson Arantes do Nascimento – a fost, este si va ramane cel mai mare din istoria fotbalului!!! Restul … e reclama!

milovan_djilas (8 comentarii)  •  22 noiembrie 2014, 22:00

Am citit episodul in cartea „De ti-ar spune poarta mea”, scrisa de George Mihalache. Foarte fain.

m s (1 comentarii)  •  22 noiembrie 2014, 22:38

rahat in ploaie… sunt lucruri mult mai importante in viata decat kk maka, un sport ca oricare altul…

cldtoma (3 comentarii)  •  23 noiembrie 2014, 17:46

cred ca josef bican ar fi cel mai mare marcator al fotbalului
http://www.rsssf.com/players/prolific.html

dan (226 comentarii)  •  23 noiembrie 2014, 19:22

Nu-mi plac jucatorii mingicari nici echipele latine!

eu (1 comentarii)  •  24 noiembrie 2014, 3:33

nu vreau sa ii iau din merite lui Pele dar se vede si in poza asta cum se juca pe vremea aceea:2 alergau si 20 priveau. Fotbalul este cu totul astazi. cred ca daca compari fizicurile forbalistior de astazi cu cei de pe vremea aceea ai zice ca colegii lui Pele ar fi fost juniori… Oricum felicitari lui Pele, nu cred ca fost nimeni ca el pe vremurile acelea.

milleroo7 (1 comentarii)  •  20 decembrie 2014, 13:12

indiferent cu era fotbalul atunci Pele e unul din cei mai mari ai lumii. In loc sa spui ca atunci aia jucau fara tactica, fara atata antrenament, etc, ar trebuii sa iti imaginezi ca din toti ei de atunci, el era mult mult peste. Sa dai 1000 de goluri, indiferent cand si la ce echipa joci, este ceva senzational. Ps: Oricat de mult ar vrea unii sa compare Mesii cu Maradona sau Pele, sa nu uitam ca ultimul a fost la 4 mondiale, a castigat de 2 ori, a fost cel mai bun din turneu aproape de fiecare data si a castigat tot ce se putea. Cei de acum, pentru a junge la nivelul lui trebuie sa demostreze. Pele ducea in spate si echipa de club si nationala.

Comentează