Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

Ziua cînd prinserăm a zbura

Sînt 30 de ani de atunci. Pe muzica lui MJ, un alt MJ, la fel de magic, fura zeilor baschetul şi-l aducea pe pămînt. Trei decenii de la debutul lui „AIR”

Facerea Lumii a căzut, în 1984, într-o […]

sâmbătă, 1 noiembrie 2014, 9:30

Sînt 30 de ani de atunci. Pe muzica lui MJ, un alt MJ, la fel de magic, fura zeilor baschetul şi-l aducea pe pămînt. Trei decenii de la debutul lui „AIR”

Facerea Lumii a căzut, în 1984, într-o marţi. Pe 19 iunie. La Madison Square Garden din New York. Acolo erau adunaţi toţi zeii. Acolo era Olimpul. De acolo se dădea ora exactă. Cel de-al 37-lea draft din NBA.

Houston Rockets a deschis balul. Au ales un băiat local, Akeem Olajuwon, niţeluş nigerian. I-au zis că n-are nume de scenă, aşa că i-au mai pus un „H” în faţă, iar el le-a mulţumit cu 17 ani de prezenţă.

La rînd a venit Portland Trail Blazers. Primiseră sfaturi să-l aleagă pe EL. Dar managerul Stu Inman spusese că nu au nevoie de aşa ceva, că deţin un jucător similar, intitulat Clyde Drexler, şi că altul nu le mai trebuie. Aşa că au tras cu arcul în Sam Bowie. Peste 20 de ani, cei de la ESPN decretau că această mişcare fusese cea mai proastă din istoria sportului profesionist din SUA, semn că Stu era priceput…

Numărul 3. 23
Al treilea a fost băiatul din poveste. Nu, scuze, de fapt a treia a fost Chicago Bulls. L-au însemnat pe un tip cam la vreo 21 de ani, de la Universitatea Carolina de Nord. Kevin Loughery, antrenorul, venise cu un sezon înainte la trupă şi ratase play-off-ul. Boşii nu ziseseră nimic; doar se uitaseră urît, semn că sezonul ăsta trebuia să se mişte ceva. Ştia tot despre tinerelul ăsta, văzuse cam 16 ore de înregistrări cu el. La Olimpiada de la Los Angeles, cu o lună şi puţin în urmă, plecase cu o medalie de aur la gît, avusese o medie de 17,1 puncte per meci, cea mai bună din echipa SUA, şi se distrase, 96-65, cu spaniolii la care evolua Fernando Martin, el mejor jugador din istoria baschetului iberic.

Gata, scheletul trupei avea să plece de aici, de la tipul ăsta cu trup de atlet perfect! Pe 12 septembrie, eroul nostru semna contractul şi devenea „taur” cu patalama.

Şi regii au emoţii, nu-i aşa?
În noaptea aia, n-a dormit ok, de ce să o dea cotită? A doua zi, pe 26 octombrie 1984, avea să debuteze în NBA. Jucase destul, dar baschetul profesionist rămînea baschet profesionist. Citise avancronica lui Mike Barnes, un patriarh pe ist sport, totul urma să se croiască pe a sa spinare.

Tremura niţeluş cînd prezentarea celor de la Washington Bullets, cu care Chicago Bulls începea noul sezon, se terminase. Urmau ai lui.

Sidney Green, primul. Apoi Rod Higgins, Charles Jones, Dave Corzine, Jawann Oldham, Quintin Dailey, Wes Matthews, Orlando Woolridge, Steve Johnson, Coldwell Jones şi Ennis Whatley. 11 în total. Coechipierii. Michael Jackson era pe fundal, cu „Thriller”. Michael Jordan era el, debutantul. L-au anunţat. Şi-a aşezat genunchiera neagră pe stîngul care-l cam supăra, şi-a tras cotiera albă, a lepădat guma, s-a ridicat, a tăiat aerul cu pumnul, a bătut palma cu ceilalţi, care-au sărit să-l îmbrăţişeze şi… la treabă! Tribunele vibrau, era deja adoptat!

N-a avut trac! Deloc! 109 – 93 pentru Bulls. 16 puncte, faze frumoase, şase recuperări, spectacol, şapte assisturi, schimbare şi standing ovation pe final. Se putea mai mult?
Continuare e ştiută de toată lumea. Cel mai mare baschetbalist din toate timpurile. Dacă vreodată, în a ta viaţă, fie că te-ai născut la Corlate, în Bandar Seri Begawan ori în Tegucigalpa, ai dat la coş cu mingea, n-ai cum să nu-i ştii povestea lui „AIR”.

Pe 26 octombrie s-au adunat 30 de ani de la al său debut în NBA!!! Parcă mai ieri a fost. Noaptea aceea magică, în care întrega Omenire, din Corlate în Tegucigalpa, trecînd prin Bandar Seri Begawan, parcă prinse a zbura!

Sursa: Bleacher Report

jordan1.jpg
Prima imagine din istorie cu MJ la Bulls. Mijloc de septembrie, 1984

Comentarii (14)Adaugă comentariu

Maniero (7 comentarii)  •  1 noiembrie 2014, 13:58

Bun, ca de obicei.

Teodor (2 comentarii)  •  1 noiembrie 2014, 14:09

Frumos, bravo Catalin!

Steaua-1986-forever (1 comentarii)  •  1 noiembrie 2014, 14:48

Frumos..felicitari.

Bibi (213 comentarii)  •  1 noiembrie 2014, 15:28

Catalin, multumesc !
Sincer, eu dupa ce s-a pensionat Dream Team-ul, n-am mai vazut sensul sa ma mai uit la NBA sau la nationala lor.

lute (4 comentarii)  •  1 noiembrie 2014, 15:29

mare, imens, poate cel mai bun ever! dar și drexler a fost jucător.

Stelian (3 comentarii)  •  1 noiembrie 2014, 16:32

Drexler, dar mai ales Olajuwon au fost si ei jucatori foarte importanti.

torontezu (1 comentarii)  •  2 noiembrie 2014, 7:04

Povestea, legenda, e usor mai complexa. Ar fi de taiat in doua acest Jordan. Cel mai bun jucator, marcator, care nu putea fi rezolvat in joc de 1 contra 1. Sclipirea adversarilor a fost in momentul in care l-au anihilat, cum-necum, pe omul-minune. Avea sa fie o motivatie in plus pentru MJ, de a gasi noi cai de dribbling and scoring, si de a-si perfectiona absolut toata tehnica de jucator. Individualist – pentru ca MJ nu pasa.

Cand s-a schimbat istoria? Dupa 7 ani de la debut, cand omul nostru a inceput sa fie re-calibrat ca jucator de catre Phil Jackson. Un sezon i-a luat lui Phil sa il cunoasca si mai ales sa gaseasca bresa de personalitate prin care sa patrunda in sufletul omului ca sa il convinga sa fie om de echipa. Adica sa paseze. Ce a urmat? MJ a ramas acelasi zeu, dar echipa a inceput sa castige titluri. Adversarii nu mai aveau blueprint-urile: nu mai stiau cand MJ ataca individual (sa il marcheze supranumeric), si cand paseaza coechipierului ramas liber in urma marcajului supranumeric.

Concluzia? Daca nu era Phil, nu era al doilea MJ. Iar primul s-ar fi stins in rascolitorul „ce-ar fi fost daca…?”.

Petrica (1 comentarii)  •  2 noiembrie 2014, 10:11

Multumim, Catalin, ca ne trezesti nostalgii !
Doar o mica corectura, fara legatura cu sensul articolului: turneul de baschet al Olimpiadei ’84 a fost iulie – august, dupa draftul NBA.

marian0904 (75 comentarii)  •  2 noiembrie 2014, 11:11

Tare poza cu, probabil, primul tricou MJ 23. La olimpiada, vazuta pe sarbi, „zbura” (de pe atunci) cu nr. 9. Era incredibil! Si, totusi, a fost al treilea in draft.
Din nou, multumesc!

seba (98 comentarii)  •  2 noiembrie 2014, 13:53

in fotbal sunt dispute pe tema celui mai bun fotbalist all time, parerile sunt impartite, fara a exista vreun raspuns corect.

nu ma pricep la baschet, dar cred ca aici sunt mult mai putine „dispute”. stiu ca inaintea lui jordan au fost abdul jabbar, lary bird sau magic johnson, dupa shaquill sau kobe, iar acum e lebron. dar cred ca cei mai multi considera ca jordan e cel mai bun si e primul care le vine in minte cand e vorba de baschet.

multumim, catalin 🙂

Geo (1 comentarii)  •  2 noiembrie 2014, 14:52

MJ este similar lui Jonah Lomu din rugby! Catalin, pe cand si un articol despre Lomu? Merci!

Coyote77 (3 comentarii)  •  2 noiembrie 2014, 20:24

Impresionant! am citit de 2 ori si tot am fiori pe sira spinarii…..
cine nu a avut sau a vrut „adidasi” AIR?

dan (226 comentarii)  •  4 noiembrie 2014, 10:01

USA a avut multi jucatori de baschet buni, atit inainte cit si dupa Jordan. Insa el e cel mai popular, asta si datorita dezvoltarii mijloacelor de informare in masa

dan marcel (2 comentarii)  •  7 noiembrie 2014, 0:27

Interesant! Cel mai bun articol al saptamanii, pacat ca are doar 14 commenturi, cu al meu, e clar ca oamenii nu stiu sa va aprecieze, sa va admire, adore si linguseasca. Multe felicitari! Sunteti un zeu al literaturii sportive, elitiste, plavanesti si culturale!
Respectele mele!

Comentează