„Diavolul” urcă pe Aconcagua

Cu 117 ani în urmă, elveţianul Mattia Zurbriggen devenea, în urma unei ascensiuni finale solitare, omul care atingea 6.962 de metri. Mai sus nu era decît Dumnezeu

Plîngea! Da, tipul acela distins, cam la vreo 45 de ani, […]

Cu 117 ani în urmă, elveţianul Mattia Zurbriggen devenea, în urma unei ascensiuni finale solitare, omul care atingea 6.962 de metri. Mai sus nu era decît Dumnezeu

Plîngea! Da, tipul acela distins, cam la vreo 45 de ani, trăsături englezeşti şi faţa arsă de soare, ţinea în mînă o ţidulă ce se uda uşor-uşor.

Cînd se găsiseră, prima dată, pe un colţ de rai, în Elveţia, tipul acesta mustăcios întinsese mîna şi se prezentase respectuos. „Matthias Zurbriggen îmi zice, dar mă puteţi striga Mattia!”. Se născuse direct cu caprele la păscut, pe înălţimi. Cînd inaugurase cuvintele, primul zămislit din a sa gură nu fusese nici „mamă”, nici „tată”, ci „munte”. Cînd îi deteră tuleiele era, deja, ghid. Bani de echipament, ioc, abia avea după ce bea apă. Dar „termina” Mont Blancul! Aşa îl află E.A.FitzGerald, aventurierul americano-englez. El avea banii şi relaţiile, Mattia, ştiinţa munţilor. Ambii doreau să culce, la pămînt, vîrfurile.

Dacă-şi mai aducea aminte de cea mai tare expediţie din toate timpurile? Ce vorbă era asta? Şterse ochii, merse spre bibliotecă şi trase o carte, „Cei mai înalţi Anzi”. Zămislită de el, pe la 1899. „Plecarăm din Southampton pe 15 octombrie 1896”. Pe 29 noiembrie luau, deja, cap-compas muntele. Muntele adevărat, neînvins! Da, voiau să cucereasca Aconcagua, uriaşul de 7.000 de metri! Nimeni nu mai făcuse asta pînă atunci! Nici un muritor! Nu erau nişte aventurieri! Aveau geolog, inginer, un geodez, şase ghizi, un botanist de băga la cutie fiece insectă.

Mergeau şi stăteau pe loc!

Cu degetul urmărea cele scrise. Capitolul 2: „Atunci, asinul, speriat, pesemne, de bubuiala tunetului de ploaie, aruncă, în mijlocul rîului, pe Mattia. Apa îl luă şi-l dete de o piatră mare. Spaimă ce am tras”.

Cumpăna dintre 1896 şi 1897 acolo îi prinse. Nu se puteau aclimatiza, aerul era diferit de ceea ce respiraseră în Europa. FitzGerald acuza, nonstop, dureri de cap, ameţeli şi stări de vomă. Capitolul 3. „Demoralizaţi de grohotişul de pe Gran Acarreo”. Stabiliseră baza la 4.250 de metri deasupra liniei mării. Capitolul 5: „Mergem două-trei ore şi parcă stăm pe loc!”. Au ajuns la trei încercări. Îşi freacă picioarele degerate cu brandy. Luptă contra diareei cronice preparînd nişe curry fierbinte. A patra încercare dă şi ea greş. Aconcagua scoate din teacă arma preferată: vîntul! A cincea. FitzGerald nu mai poate continua. Sînt la 6.400 de metri şi deja universul se roteşte cu el. Abandonează.

E 14 ianuarie 1897. Matthias Zurbriggen, elveţianul de 41 de ani, tipul cu o voinţă de Sisif, nu mai vrea să cedeze. E a şasea oară. Pleacă singur în cel mai frumos drum al vieţii. E poreclit „Diavolul”, pentru că atacă, solo, cele mai grele rute pe care le încheie cu brio. Trece de 6.500 de metri. Găseşte cîteva conserve. Aparţin expediţiei conduse de doctorul german Paul Güssfeldt, care, pe la 1883, ajunsese la această înălţime. E frig! Foarte frig! Zice o rugăciune şi urcă mai departe. Şi devine primul om care atinge 6.962 de metri, cea mai mare înălţime din afara Asiei!

Alcoolul i-a tăiat coarda

FitzGerald clipeşte des, ca pentru a reveni din visare. E 22 iunie 1917. „Cu regret te informez că ieri dimineaţă”…Un bun prieten, alpinist elveţian, i-a trimis, la Londra, o depeşă. Zurbriggen se retrăsese la Geneva. Pe la 1907 se lăsase de escaladări. Nu mai avea nici o leţcaie, nimic. FitzGerald, generos, se oferise să-l ajute, în amintirea prieteniei lor şi a vremurilor de aur. Dăduse-n patima alcoolului. Repeta, nonstop, că mai are un singur vis. „C’est le Mont Everest”...

Europa era speriată de Primul Război Mondial, dar nu acesta îi grăbise sfîrşitul. Omul care fusese la un pas de Dumnezeu se sinucisese…

Mattia (primul din stînga) şi FitzGerald, întîii alpinişti moderni

Placă ce aminteşte de „isprava” Diavolului