Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

P de la pampon, P de la puşcă mitralieră

O majoretă a „Vulturilor” din Philadelphia a decis să plece în Afganistan, în cadrul unor misiuni speciale. S-a întors pe gazon, cu cinci medalii, pentru a fi omagiată. Numele ei: Rachel Washburn

Erau fericite. „Vulturii” cîştigaseră. Îşi dăduse […]

sâmbătă, 11 ianuarie 2014, 9:29

O majoretă a „Vulturilor” din Philadelphia a decis să plece în Afganistan, în cadrul unor misiuni speciale. S-a întors pe gazon, cu cinci medalii, pentru a fi omagiată. Numele ei: Rachel Washburn

Erau fericite. „Vulturii” cîştigaseră. Îşi dăduse jos echipamentul „Vera Wang”, făcuse duş, băuse puţină apă spre a îndepărta nodul pus în gît şi zisese din prima, fără răsuflare: „Fetelor, vă părăsesc! Vă iubesc, pe toate, îmi e foarte greu, dar plec în Afganistan”. Atît putuse să spună! Lacrimile o puseseră jos, ca după un placaj al lui Trent Cole, jucătorul ei preferat. Unele scăpaseră prosopul, rămînînd ca în filmele americane cu tineri de colegiu care dau buzna peste domnişoare, în baia comună.

Home, sweet home!
Philadelphia era cea de-a 17-a ei casă. Da, a 17-a! Tatăl, Lon Washburn, pilot de elicopter în US Air Force, se muta de la un an la altul, de la un oraş într-altul, de la o bază la alta. Fiica, Rachel, ajunsă la 22 de ani, nu ştia unde se născuse, unde îi apăruse primul dinţişor, unde făcuse şcoala primară, unde se sărutase întîia dată. „Sînt de peste tot”, îi plăcea să spună. Orice om de pe Planetă s-ar fi plîns. Dar yankeii ăştia au patriotismul în sînge şi stelele de pe steag în ADN: „Am crezut, mereu, că tatăl meu are o slujbă cool, că-şi apără ţara şi că familia trebuie să-l urmeze”…

Făcuse dans, nu se prezenta rău pe textură. Poate niţeluş plinuţă, dar aveai pe ce pune mîna. O prietenă era majoretă la trupa de baschet, „76ers”. Auzise de un concurs, dar se trăsese spre fotbal american, spre „Philadelphia Eagles”. Trei ani fusese majoretă pe „Lincoln Financial Field”. Cu pampoane, cu coregrafie, cu tot dichisul.

Domnişoara de la „Speciale”
Cînd venise vremea facultăţii, luase calea armelor. Tatăl încercase o deposedare de idei, că e fată, că i-ar sta bine mai pe acasă, poate o familie, un nepoţel, ceva. Nu dorise să audă nimic. Ştia şi toate bla-bla-blaurile. „Ce caută americanii acolo, nu e războiul lor, se duc numai pentru bani, mercenari”.

În 2010, plecase în Afganistan. Prima oară cu ecuson US Army înrămat în dreptul inimii. Opt luni. Făcea parte dintr-o trupă cu misiune extrem de grea. Imense bariere de ordin cultural, decalaje enorme. Femeile afgane nu existau, nu aveau drept la educaţie, la vot. Se comunica greu cu ele. Rachel exact asta trebuia să facă. Să şteargă neconcordanţele. Primise puşcă mitralieră, purta batic, dar păstrase cerceii.

La prima misiune a simţit că inima-i zboară din piept. Şi-a adus aminte de primul joc ca majoretă, într-un august călduros. A tras aer în piept. A doua oară a stat nouă luni. A ieşit pe teren, cot la cot cu veteranii. A devenit ofiţer! A fost surprinsă de o furtună de zăpadă. Una dintre localnice, cu care interacţiona, gravidă, intrase în travaliu. Au dat să o ducă la baza militară, la spital. Soţul a îndreptat Kalaşnikovul înspre ei. „Femeia mea nu va fi văzută, dezbrăcată, de alt bărbat!”. Vorbea serios! A dat un telefon şi aşa, pe viscol, cu interferenţe, coordonată de un medic, a devenit moaşă.

69.111 de oameni şi un imn
A primit în grijă sate întregi, distanţe uriaşe. Noaptea, obosită, se culca direct îmbrăcată în costumul de camuflaj. Unde erau cele două piese „Vera Wang”?

La final de 2013, „Vulturii” au avut meci, acasă, cu „Urşii” din Chicago. Înainte de start, înainte de imn, crainicul i-a rugat pe spectatori să se ridice în picioare. 69.111 de oameni, fiecare cu mîna pe inimă, au adus omagiu unui „HOMETOWN HEROES”, în prezenţa primarului. Jos, pe gazon, un locotenent US Army, cu cinci medalii la activ, strîngea în mînă un breloc primit, la mii de kilometri distanţă, de la un proaspăt tătic afgan.

Cei care veneau regulat la arenă puteau jura că mai văzuseră, pe tabela electronică, acel trup dar, parcă, îmbrăcat altfel…

SURSĂ: Povestea lui Rachel a fost semnalată, printre altele, de site-ul oficial al clubului și de USA Today 

army1.jpg
Mîndră de două ori: cheerleader pentru „Vulturi” şi ofiţer al US Army

army2.jpg
La finalul jocului, locotenentul Washburn s-a fotografiat pe locul în care Rachel dansa cu ani în urmă

army3.jpg
Alături de copii afgani. „Năşică” pentru mulţi dintre fraţii lor

Comentarii (23)Adaugă comentariu

Jiji (8 comentarii)  •  11 ianuarie 2014, 10:25

Americani Dementi. Gluma la o parte, gesturile oamenilor mici fac sa conteze

Bibi (213 comentarii)  •  11 ianuarie 2014, 11:06

Catalin, multumesc !

Jiji Vecali (2 comentarii)  •  11 ianuarie 2014, 11:10

Eu zic ca se poate creste productia de articole de genul asta (chiar nu poti face si alt tip de „jurnalism”…decat rascolit in arhive??)
Sa inteleg ca nu mai e nimic de denigrat legat de istoria Rapidului (poate a adus si fascismul in Europa sau hunii….etc?) Nu te jena! ..gandeste iute si actioneaza fulgerator! Lumea nu te judeca! Sau poate vreun filmulet haios de pe net?

yos (1 comentarii)  •  11 ianuarie 2014, 11:30

eu zic ca e acolo mai mult pentru intretinerea moralului soldatilor americani, se stie bine asta. de obicei ai articole bune oprisane, acum ai dato in bara, nici macar nu e sport!

Gambeta (14 comentarii)  •  11 ianuarie 2014, 12:08

Misto poveste! Chestia este ca si pe vremea lui Hitler si a lui Stalin se scriau povesti d-astea, poate tot adevarate, dar in spatele lor stateau alte adevaruri mai nasoale. Ca si acuma. In spatele acestei povesti, posibil adevarata, stau faptele abonimabile ale americanilor pe mapamond.

Bosty (1 comentarii)  •  11 ianuarie 2014, 12:11

te pomeni ca e si erou acum cordelia asta blonda… ?

constanteanul (19 comentarii)  •  11 ianuarie 2014, 12:15

@ jiji vecali : esti retard, dar, oricum, faptul ca ai fost in stare sa tastezi cateva cuvinte e imbucurator. Daca te straduiesti, la anul poate o sa fii primit in clasa pregatitoare.

trgrt (1 comentarii)  •  11 ianuarie 2014, 12:26

pazaste si ea lanul de mac , si voi ca o turma vedeti ca pe patriotism si o poveste lacrimogena ,asta este „spalarea pe creier ” de care tot auziti dar nu stiti sa o identificati

ionutz (5 comentarii)  •  11 ianuarie 2014, 13:33

Oameni buni, chiar sunteti dude? (pluralul de la duda, a se cauta in dictionare de explicatie neoficiale) Omul a pus pe tapet o poveste de viata, poveste de succes! Si a facut o in modul sau adica…incredibil! Si da are legatura cu sportul…dar e greeeu de inteles pt unii!

ernesto (18 comentarii)  •  11 ianuarie 2014, 13:41

e una dintre putinele tale articole care nu mi-au placut! nu vad rostul acestui articol. de obicei gasesti povesti frumoase din sport dar acum ai scris doar ca sa scrii ceva! patriotism american bleah!

marian0904 (75 comentarii)  •  11 ianuarie 2014, 15:12

Suntem cam stresati. Macar pentru zambetul fetei asteia, multumesc Catalin!

Raku (1 comentarii)  •  11 ianuarie 2014, 16:11

Inteleg si accept decizia dvs de a sterge comentariul meu. Nu inseamna ca sunt de acord.
Imi mentin parerea ca sportul nu are nici’o legatura cu acest eveniment menit sa ascunda alte adevaruri…
Fiecare face proganda in felul sau…
As vrea totul sa cred ca pe viitor nu ve’ti mai aborda teme de acest gen…
Ar trebui buna sau rea,atata timp cat nu este jignitoare si nociva sa se regasesca si ea pe acest forum…
Asta este parerea mea,asta cred eu.
Oricum,o sa zi buna va urez.

Cristi (1 comentarii)  •  11 ianuarie 2014, 21:24

Toate ca toate, dar gradul tipei nu e locotenent. E subofiter, daca nu chiar soldat.

Tibisor (77 comentarii)  •  12 ianuarie 2014, 0:32

Pariu ca peste 20 de ani se va face un film din asta? , oricum draguta poveste pentru o zi de duminica ! Merci
P.s. pentru chibiti am si eu o intrebare: ei de ce nu se duc in Afghanistan pentru o misiune ?

rmat (1 comentarii)  •  12 ianuarie 2014, 1:50

Credeam ca numai hilbillies autentici mai crede in povesti de-astea cu „eroine” care-si lasa deoparte cariera de cheerleader ca sa mearga sa raspindeasca democratia prin Afganistan. Asta-i propaganda, oricit ai incerca s-o maschezi cu poezie.

Dan (11 comentarii)  •  12 ianuarie 2014, 4:40

Vezi ca mai e o poveste de acum câteva saptamâni cu alt soldat femeie „erou” prin Canada in Calgary a venit acum câteva luni din Afganistan sa suit in mașina personală si a intrat intr-un tir cu peste 150 km la ora.. Astea sunt vrajeli ale presei din SUA … De fapt „eroinele” astea sunt niște victime abuzate inclusiv de camarazii lor

brazvan (30 comentarii)  •  12 ianuarie 2014, 14:24

mulți cunoscători pe aici. mai bine tac…

fanrazvan (1 comentarii)  •  12 ianuarie 2014, 19:32

Razvane, mare dreptate ai, dar mai bine vorbesti. Domnule Opriasan, avem si noi majorete medaliate, dar noi, incapabili sa construim preferam sa distrugem orice simbol. Exceptionalul ne produce disconfort, normalul indiferenta. nu avem eroi cum nu avem simboluri si nici modele, pentru ca DOAR noi ca natie putem descoperi democratia originala. Noi care manjim tot ce construiesc vecinii nostri. sau furam tot ce nu reusesc ei sa pazeasca. Nu-i asa ca e mai simplu sa scuipam? Majoreta romanca ar fi prezentata ca pe o prostituata si ar fi fluierata.Pe ea pe mama ei

dan (226 comentarii)  •  12 ianuarie 2014, 20:46

Asa isi trateaza americanii eroii; la noi ii ignora, iar cand au ei interes ,la politicienii romani fac referire, le zambesc si mai ca nu le pupa si mana, dar doar atunci cand au interes!

corvette59 (63 comentarii)  •  16 ianuarie 2014, 1:23

Vin aici cu ceva explicatii la ce s-a intimplat in EPL .Dupa ce a inscris un gol Anelka a celebrat cu binecunoscuta „la quenelle”.Mina stinga intinsa tinteste solul,iar palma miini drepte atinge umarul sting.Sau invers.Gestul a fost inventat de un comedian francez si a fost explicat ca un semn de protest impotriva crimelor de razboi ale guvernului israelian in Gaza si Cisiordania. Organizatiile evreiest de peste tot incearca pe toate caile sa-l interzica .Il considera ca antisemitic ! Raspunsul celor care l-au adoptat -de cind protestul impotriva crimelor contra umanitatii este antisemitism si trebuie interzis ?

Giroux (11 comentarii)  •  16 ianuarie 2014, 20:58

@Tibisor – pentru ca nu toti sunt spalati pe creier, ca americanii. Cea mai stupida natie de pe mapamond…

Adrian (1 comentarii)  •  5 februarie 2014, 3:02

„Poate niţeluş plinuţă, dar aveai pe ce pune mîna.” – primul comentariu de genul asta din partea ta… De ce? Nu isi are locul aici, nicaieri….

Te citesc de mult timp. De fapt am citit toate articolele tale aici. E primul comentariu care chiar mi se pare deplasat.

Dar a gresi este omeneste… Cine suntem noi sa judecam?

andena (1 comentarii)  •  12 martie 2014, 16:12

E foarte frumoasa si e interesant proiectul, sa spun asa. Cred ca mai multe dintre noi ar trebuie sa vada si alte meleaguri si sa iasa un pci din zona de confort :)) 😉

Comentează