Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

Paul, Cornu cu două elice

Numele sună românesc, dar era franţuz. Un „sportsman” ce alerga în jurul Mănăstirilor Carmelite şi repara „inimi” de motociclete ori automobile. El e băiatul care a săltat elicopterul

Să fie opt, hai, zece minute de cînd reuniunea de […]

duminică, 17 noiembrie 2013, 9:35

Numele sună românesc, dar era franţuz. Un „sportsman” ce alerga în jurul Mănăstirilor Carmelite şi repara „inimi” de motociclete ori automobile. El e băiatul care a săltat elicopterul

Să fie opt, hai, zece minute de cînd reuniunea de cabinet s-a terminat. Armand Fallieres, Preşedintele Franţei, un tip impozant, cu alură de Titu Maiorescu, se jocă de-a pipa. Jean Thibaudin, Ministrul de Răsboiu’, bate flecurile şi zice, scurt: „Domnule, avem informarea! Paul Cornu a ridicat drăcovenia de la pămînt!” O uşă uitată deschisă „naşte” curent. Foaia calendarului se mişcă. Arată 14 noiembrie 1907.

Lăsăm Parisul şi urcăm în Normandia, la Lisieux. Aici vieţuieşte Paul Cornu. Sună-n româneşte, dar băiat-i franţuz. Puiul cel mare al unei familii cu 15 guri de hrănit. S-a aruncat în sămînţa ălui bătrîn, Jules, ce scornise, pe la 1890, un proiect de dirijabil, asemănător cu un zeppelin. Adică-i tehnic, îi place să inventeze, să caute, să repare motoare. Pe la 14 ani scornise un regulator de temperatură pentru incubator. Se băga şi la automobile. Primise comenzi de maşini din Ucraina, Anglia şi România!!! În plus, e un „sportsman” desăvîrşit. Merge pe bicicletă, aleargă cîteva ture în jurul Catedralei din Lisieux, suflare cu vreo 16.000 de oameni, unde ţine un atelier, alături de Cornu senior. Lumea nu-l vede cu ochi buni: după Lourdes, Lisieux e al doilea loc de pelerinaj din Franţa, cu Mănăstirea Carmelitelor în prim plan. Aici şi-a găsit să huruie motoare şi să o facă pe atletul?

Preţ total: 36.000 de dolari!
De ceva vreme, însă, Paul meştereşte la ceva. A adunat 120 de prieteni fideli, aceştia au donat cîte 100 de franci fiecare. În banii de azi, ar însemna cam 36.000 de dolari. Cu jumătate dintre ei a luat un motor Antoinette, cu opt cilindri în V. A vorbit cu domnul Duchese-Fournet, care ţine o fabrică, să-l adăpostească într-unul dintre hangarele dezafectate. Zi şi noapte şade acolo. Vrea să ridice primul elicopter din istoria omenirii!

Nu s-a aruncat, precum berbecul în poartă, cu capu-nainte. Nu! Într-o bibliotecă pariziană a putut studia schiţele lui Da Vinci, de pe la 1480. Lomonosov, geniul rus, avusese, şi el, ceva de spus, în iulie 1754. Colonelul Charles Renard, în 1904, croise primul rotor. De la toţi a furat cîte ceva. Un an de zile s-a pregătit. Spera ca în vara lui 1907 să se înalţe, dar nu era mulţumit.

Drăcovenia nu reuşea să dezvolte mai mult de 750 rotaţii pe minut, insuficiente. Mai mult, pe 24 august, Louis Breguet, preopinentul său, lansase un fonfleu, aparatul nici măcar nu se desprinsese de pămînt, aşa că nu dorea să se facă de rîs.

Patru roţi de bicicletă ş-o şa
Din vară pînă în miez de noiembrie a luat la pilă, a calculat, a măsurat: 6,2 metri între capetele aparatului, motorul care, printr-o curea de piele, învîrtea două rotoare, patru roţi de bicicletă, o şa. Seară de seară se gîndeşte dacă să se urce sau nu. 13 noiembrie 1907 a picat într-o miercuri. N-a vrut mare zarvă. S-a dus la primare, la monsieur Henry Cheron, jucător de petanque. I-a cerut permisiunea să folosească tăpşanul de la Coquain-Villiees. O mînă de oameni a venit acolo, să vază minunea. Paul i-a primit cu ochelarii aburiţi de emoţie. Totul era pregătit. Se cîntărise: 55 de kilograme. Nu avusese curajul să se suie în „carlingă”. Postase, acolo, un sac plin cu nisip: 55 de kilograme.

„Atingeam 850 de rotaţii, puteam decola”, avea să scrie în „Jurnalul de bord”. „S-a ridicat atît de tare, încît era aproape să-l pierdem. Am sărit şi am tras de manşă. L-am coborît puţin cam forţat, dar cine ştie unde ajungea altfel?„. Conform datelor oficiale, Paul Cornu reuşise să înalţe „elicopterul”, pentru prima oară în istoria omenirii, preţ de fix 21 de secunde, la 30 de centimetri de sol. Drăcovenia avea, cu tot cu sacul de nisip, puţin peste 300 de kilograme.

Ironia sorţii, Paul avea să fie ucis de un aparat de zbor. Bombele lansate de către aliaţi îi loveau casa, în noaptea de 6 spre 7 iunie 1944. La 63 de ani era găsit, sub dărîmături. La patru paşi de el, „Jurnalul”, singurul păstrat…

paul01.jpg
Paul Cornu la „bordul” elicopterului său

paul02.jpg
Imagine surprinsă chiar în 1907, cu cîteva secunde înainte de „decolare”

Comentarii (9)Adaugă comentariu

dan (226 comentarii)  •  17 noiembrie 2013, 10:02

Multumesc pentru informatiile pe care mi le dati in fiecare saptamana!

vasim (37 comentarii)  •  17 noiembrie 2013, 10:19

Frumos articol!
Un pionier al aviatziei.
Pacat ca nu a fost sustinut financiar dew statul francez dupa acel succes pentru a coinstrui un elicopter in adevaratul sens al cuvantului.

claudiu120284 (12 comentarii)  •  17 noiembrie 2013, 10:37

…la mai multe articole!

Bibi (213 comentarii)  •  17 noiembrie 2013, 11:13

Catalin, multumesc !

Tibisor (77 comentarii)  •  17 noiembrie 2013, 11:43

Este incredibil ce au realizat unii daca tinem cont de posibilitatile materiale limitate care existau pe acele vremuri …

homebet (3 comentarii)  •  17 noiembrie 2013, 13:16

Frumos articol!

m&m (3 comentarii)  •  18 noiembrie 2013, 0:39

Toate articolele tale merg în bookmark-uri. Știu, ajunge doar unul, și apoi mă pot întoarce la ele, dar „nu vreau să uit de vreunul”. Mulțumesc pentru bucățile astea de jurnalism adevărat!

GOLOMBIOSCHI ILIE (6 comentarii)  •  18 noiembrie 2013, 8:00

Foarte interesant articolul , foarte interesanta fotografia, se vede destul de clar marea greseala tehnica de conceptie pe care a facut-o inventatorul acelor vremuri Paul Cornu, ridicola pentru zilele noastre, hazlie, dar si plina de invataminte, privind demultiplicarea puterii de la axul motorului la axul elicei unde situatia trebuia sa stea exact invers privitor la diametrul celor doua axe, eventual sa fi fost egale , oricum in nici un caz cel al elicei asa de mare deoarece practic se pierdea din viteza de rotatie a elicei. Ideea incipienta, aproape arhaica cu doua pale la fiecare elice dar si cea cu doua elice actuala, aplicabila, de studiat si de perfectionat(vezi cazul dronelor, micromodelelor si poate si a unor prototipuri cu patru elice) fotografiaza un moment interesant din istoria tehnicii aviatice, a aparitiei helicopterului, de fapt primul moment de concretizare practica al acestui aparat sofisticat si apreciat astazi. Lauda lui Paul Cornu peste timp si felicitari Catalin Oprisan pentru articol, pentru articole in general si pentru activitatea din televiziune de asemenea aprecieri sincere.

gore (7 comentarii)  •  21 noiembrie 2013, 22:57

Carlos Henrique Kaiser si „Povestea celui mai mare mincinos din fotbal! A pacalit o multime de echipe si in 20 de ani nu a inscris niciun gol”
Salut maestre…se poate un mic „documentar” despre istoria acestui pesonaj?
Astept un raspuns din partea ta…ceau!

Comentează