Nunta de diamant

Cu 60 de ani în urmă, un argentinian se lua cu o spanioloaică. De atunci trăiesc împrună cea mai frumoasă poveste de iubire din fotbal: don Alfredo di Stefano şi Real Madrid

23 septembrie 1953 a picat miercuri. […]

sâmbătă, 28 septembrie 2013, 8:50

Cu 60 de ani în urmă, un argentinian se lua cu o spanioloaică. De atunci trăiesc împrună cea mai frumoasă poveste de iubire din fotbal: don Alfredo di Stefano şi Real Madrid

23 septembrie 1953 a picat miercuri. În Barcelona, de unde plecase, picura. În Madrid, unde ajunsese la primul ghiers al cocoşului, la fel. Ce naiba, oare se instalase, deja, toamna? S-a ferchezuit în micuţa baie, a spus rugăciunea, apoi s-a reîntors la prinţese. Cu Nanette, treaba era uşoară. Un pupic şi, gata, era în picioare! La Silvana apăreau „problemele”: nu voia, neam, să se trezească. Atunci intervenea Sara, soţia. Aşa era şi acum, în tren, în vagonul de dormit.

Cînd au dat nas în nas cu aerul rece al peronului, nu-i aştepta nimeni. Ba da, un reporter de la ABC, cu tot cu aparat de fotografiat, şi un trimis al clubului. Cine era el să fie întîmpinat? Da’ chiar aşa, cine era el?

Pariul lui Don Santiago Bernabeu
Cu un an în urmă, Real Madrid sufla în tortul cu 50 de lumînări. La petrecere veniseră suedezii de la IFK Norrköping şi columbienii de la Millionarios. Acolo juca el. La bază, ăi bătrîni erau „macaronari”, pripăşiţi prin Argentina. În patria tangoului fotbalul era mai mult în grevă, de aia trecuse vreo trei graniţe. Din tribună, ochiul format al preşedintelui Santiago Bernabeu îl bunghise. „Îl vreau pe nouar!”, spusese. La fel şi catalanii. Pepe Samitier aruncase banii către River Plate, club de care ţinea, madrilenii vorbiseră cu jucătorul în carne şi oase. Se bătuseră pe el, cu vorbe grele aruncate prin jurnale. Federaţia iberică simţise nevoia să facă dreptate. Luase sabia şi, asemenea regelui Solomon, decisese să-l taie la jumate. Doi ani în Catalunya, doi ani în Capitală. Scîrbiţi, băieţii blaugrana renunţaseră la afacere. Bernabeu le dăduse banii arvuniţi către River şi, gata, safteaua se făcuse! Era pariul lui Don Santiago!!!

Azi, 23 septembrie 1953, urma să debuteze. Şi-a dus familia, consoarta şi cei doi pui, la hotel, la „Emperatriz”, s-a înşurubat la vizita medicală. „Todo muy bien!”, s-a bagat să atingă, apoi, un peşte, subţire, în Plaza del Carmen. Sincer? Nu-i plăcea Spania. Atmosferă gri, multe femei îmbrăcate în negru. Dar el venise pentru fotbal, nu?

Pianist printre cărători de piane
N-a mai făcut încălzirea. „Hurducăitul trenului mi-a frămîntat toţi muşchii”, avea să zică. Realul juca un „amistoso”. Cu franţujii de la Nancy. În vestiar n-a recunoscut pe nimeni. Nu erau băieţii ăia cu poze prin ziare. Aşa se obişnuia: vedetele intrau în campionat, la meciuri cu lampas, cărătorii de piane, la mărunţis. S-a uitat în dreapta, la „căpriori”: Seoane, Cosme, Campa, Serrano, în loc de Lesmes, Zarraga, „Paco” Gento, Molowny. Primii nu primiseră botezul ligii întîi, nu ştiau ce concentraţie are aerul pe acolo.

Greu, greu a intrat şi-n meci. Nu mai mîngîiase mingea din 18 a’ lui februar, Barça şi Real se certaseră cine să-l felieze primul, citea prin ziare ce are de făcut, nu călcase iarba. Prima repriză nici n-a ştiut la ce poartă atacă. La vestiare s-a aranjat, s-a uitat în oglindă şi şi-a zis. „Ok, oamenii ăştia au venit să vadă spectacol. Atunci, spectacol să fie!”.
Nancy juca bine, dîrz, pe „Chamartin”. S-a băgat la croitorie, a ridicat stadionul cu două „foarfeci”. Apoi, pe final, un gol, fin, cu capul. Părul, care începuse deja să se împuţineze la cei 27 de ani, nu s-a mişcat, briantina n-a rămas pe minge. Au pierdut, cu 4-2, dar argentinianul a dat semne clare că posedă stofă.

Ce a urmat se învaţă la grădi. Alfredo Di Stefano a devenit cel mai mare jucător din istoria lui Real Madrid, iar Real Madrid a devenit cel mai mare club din istoria fotbalului.

Zilele trecute, cei doi şi-au reînnoit jurămintele. Trecuseră printr-o nuntă de diamant!

Di Stefano i-a dat totul lui Real Madrid. Iar clubul nu i-a rămas dator

Mulaj pentru o statuie cu cel mai mare „alb” în viaţă

Comentarii (20)Adaugă comentariu

mircea (4 comentarii) • 28 septembrie 2013, 9:33

Pur si simplu JURNALISM!Multumim Catalin!!!!!

boy (4 comentarii) • 28 septembrie 2013, 9:36

io credeam ca e nunta de diamant a prodancei cu mitica dragomir!

Andre (1 comentarii) • 28 septembrie 2013, 9:50

Bravo Catalin!

teilandezu (12 comentarii) • 28 septembrie 2013, 10:07

Felicitari pentru articol !Eu l-am apucat cind era la sfirsitul carierei jucind alaturi de Santamaria , Gerson , Gento . Daca nu ma-nsel , a jucat si alaturi de ungurul Hideguty fugit din Ungaria , dupa tulburarile din `56 de la ei . Asemenea articole doresc cititorii , nu cancanurile zilnice despre prodanca , dodel , nila …

dragos (3 comentarii) • 28 septembrie 2013, 10:09

Ai trecut cam repede peste partea cu „furtul”. Di Stefano semnase cu Barcelona, dar relatiile la Federatia Spaniola ale Realului au facut ca jucatorul sa ajunga la Madrid…poate ai putea sa faci un articol si despre cel mai controversat transfer din isoria fotbalului. Felicitari, oricum!

Bibi (213 comentarii) • 28 septembrie 2013, 10:49

Catalin, multumesc !

PeteTong (1 comentarii) • 28 septembrie 2013, 11:22

Nu-mi pot ascunde simpatia pentru Catalin Oprisan, niciodata nu dezamageste, cat despre articol, nota 10+. Imi pare rau ca lumea nu prea vorbeste despre Di Stefano, in general cand se vorbeste de jucatori Argentinieni auzim Maradona si mai nou Messi dar Di Stefano a fost unu din cei mai buni jucatori din lume.

prazarul 1 (2 comentarii) • 28 septembrie 2013, 14:09

Felicitari,Oprisan !
La cat mai multe asemenea articole !

prazarul 1 (2 comentarii) • 28 septembrie 2013, 14:13

Era sa uit : Cataline,mai scoate-l pe Geambasu la o bere ,doua ca prea scrie numai de rau ,mai spunei 2-3 bancuri batranesti ,poate mai zambeste si el si scrie si ceva de bine ,ca a ajuns carcotasul de serviciu al gsp 🙂

misu (7 comentarii) • 28 septembrie 2013, 20:23

teilendezule le incurci rau,ce treaba are gerson cu perioada lui di stefano,iar ungurul cu care a jucat a fost ferenc puscas.dar asa e la noi ne bagam unde nu ne fierbe oala.

Borsellino (1 comentarii) • 28 septembrie 2013, 20:35

Articol bun , cu o mica remarca , se pare ca cel mai iubit fotbalist al Realului nu e Di Stefano ci Ferenc Puskas sau Franz Purczeld pe numele lui de svab din Ungaria , porecla „Ocsi Bacsi” , pe romaneste ” Unchiesul „. A fost mare prieten cu Di Stefano , Oprisane vezi ca ungurul are o poveste de viata mai faina decat a argentinianului . Inca ceva , cand a murit Puskas prin 2006 sau 2007 , a anuntat crainicul stadionului lui Real in timpul unui meci …. s-au ridicat aia 80.000 de spectatori si au inceput sa il aplaude pe Ocsi Bacsi , omul care a umilit Anglia .

osanu79 (1 comentarii) • 28 septembrie 2013, 22:14

Excelent . Ce pacat ca-n ziua de azi asemenea articole reprezinta o oaza intr-un desert .Va mai astept .

corvette59 (63 comentarii) • 29 septembrie 2013, 3:43

Mare jucator !Varsta mi-a permis sa-l vad jucand cand ne-a visitat tara cu Espanol.Va amintiti ? Steagul Rosu Brasov -Espanol in Cupa Oraselor Targuri ?
Am citit recent o carte scrisa de un autor, Ricardo Bolzzetti,despre inceputurile emigratiei italiene in Argentina.La sfarsitul cartii exista un apendix cu toate numele de personalitati in diferite domenii de origine italiana care in decursul vietii lor au folosit,sau inca folosesc limba materna,italiana.Veti ramane uimiti cati fotbalisti contine apendixul ,unii chiar capitani ai nationalei. Rattin ,Pasarella,Bertoni,Maradona,Messi,Di Stefano,Di Maria,Tarantini,Ardilles(evreu de origine italiana nume original Oscar Cararra ) si multi altii.Deasemenea , veti ramane uimiti de impactul pe care l-a avut migratia in dezvoltarea acestei tari .Cartea se numeste „Marea Mica Italie”,in original „Great little Italy „!

Torpyla (1 comentarii) • 29 septembrie 2013, 9:45

Din 1929 si pana in 1953, Real Madrid castigase doar doua dintre cele 22 de titluri in La Liga. Amandoua, inainte de razboiul civil si de dictatura lui Franco. Din 1953, momentul venirii lui Alfredo Di Stefano la Real, in 11 sezoane, echipa a castigat 8 trofee, doua Cupe Latine, 5 Cupe ale Campionilor si o Cupa Intercontinentala.

Cumpararea lui Di Stefano s-a finalizat dupa o lupta intre Real Madrid si Barcelona, caci ambele cluburi il voiau pe jucatorul argentinian. Acesta a fost fitilul unui conflict, pe care autoritatile sportive sperau sa il stinga prin hotararea ca jucatorul sa joace un sezon pentru o echipa si altul pentru cealalta. Fanii cule nu au uitat nici pana acum faptul ca, in final, Di Stefano a ales sa joace pe Santiago Bernabeu, pentru care a castigat atatea trofee.

In anii din urma, oficialii clubului blaugrana au sustinut ca Real a fost ajutata de guvernul franchist pentru a-si asigura serviciile argentinianului.

Fara indoiala, istoria arata ca lucrurile nu stau deloc asa. Pactul de la Lima Alfredo Di Stefano a devenit cunoscut fanilor blanco in 1952, cu ocazia sarbatoririi celor 50 de ani de existenta a clubului, eveniment la care Di Stefano a participat cu echipa sa din acel moment, Milionarii din Bogota, cu care a reusit sa castige trofeul, invingand Realul cu 4-2.

Conducerea clubului merengue s-a interesat imediat de jucatorul cu numarul 9, insa transferul nu era posibil in acel moment, deoarece jucatorul se afla sub incidenta Pactului de la Lima, care il punea intr-o situatie contractuala delicata.

Alfredo Di Stefano s-a nascut pe 4 iulie 1926 in Argentina, iar la 18 ani facea deja parte din echipa de tineret de la River Plate. In 1945 a semnat primul sau contract profesionist cu a treia echipa a clubului si a ramas acolo, desi a reusit sa castige campionatul cu River, jucand la prima echipa. Dupa un imprumut de un an la Huracan, a revenit la River si in 1947 a devenit golgheterul campionatului, cu 27 de reusite. La doar 21 de ani, devine campion al Americii de Sud, cu selectionata nationala. Din acest moment, cariera fotbalistica a lui Di Stefano cunoaste o schimbare impresionanta. In 1947, campionatul argentinian se intrerupe din cauza unei greve a Asociatiei Fotbalistilor Argenitnieni, iar Di Stefano nu va mai juca pana in mai, 1949. In acel moment, simtea indoiala in legatura cu continuarea la River, cu atat mai mult cu cat nici relatia cu conducerea clubului nu era cea mai buna. Astfel, in 1949, se transfera in Columbia.

In acel moment, fotbalul columbian era in ascensiune. Reprezentantii Ligii se separasera de Federatie si formasera Asociatia Columbiana, care a inceput ca cumpere jucatori, mai ales sud-americani, pe baza recomandarilor. Unul dintre acesti jucatori a fost Alfredo Di Stefano, care a semnat pentru Milionarii din Bogota. Reprezentantii Federatiei au facut un memoriu la FIFA, care nu a recunoscut recent infiintata Asociatie. Problema a luat astfel de proportii, incat delegatul FIFA, Ottorino Barassi, a mediat conflictul in ceea ce s-a numit Pactul de la Lima. Astfel, FIFA recunostea dreptul de proprietate al cluburilor asupra jucatorilor disputati pana la data de 15 octombrie 1954, cu posibilitatea prelungirii pana la finele anului respectiv. De la aceasta data, jucatorul redevenea proprietatea clubului de origine (in cazul acesta, River Plate).

Iata cum, pana la data de 31 decembrie 1954, Di Stefano era proprietatea Milionarilor, urmand ca, de la 1 ianuarie 1955 sa redevina proprietatea celor de la River Plate. Din acest motiv, Milionarii au organizat turnee demonstrative, cum a fost participarea la trofeul lui Real Madrid.

In preajma sarbatorii de Craciun din 1954, profitand de un turneu in Chile, Di Stefano s-a revoltat. A plecat in Argentina, cu ideea de a nu se mai intoarce in Columbia. Milionarii l-au denuntat la FIFA. Argentinianul, sub contract cu columbienii pana la 31 decembrie, primise 4000 de dolari in avans. FIFA a comunicat clubului argentinian problema si a stabilit ca jucatorul nu poate fi vandut unui alt club. Totusi, Di Stefano isi incepe anul 1953 la Buenos Aires, declarandu-se in greva fata de columbieni, fara posibilitatea de a semna cu alt club si sperand sa redevina jucatorul lui River la inceputul anului urmator.

Aceasta era situatia jucatorului in momentul in care Barcelona incepe negocierile pentru a-l cumpara. Barca il achizitioneaza pe Di Stefano In acel moment, mai ales gratie cumpararii lui Kubala, Barcelona detinea suprematia in fotbalul spaniol. Castigasera deja Cupa Spaniei in 1951 si 1952 si campionatul 1951-1952. La inceputul lui 1953, lui Kubala i s-a depistat o afectiune pulmonara, care a necesitat un lung periplu pe la medici pentru analize, radiografii etc. Multi doctori s-au aratat reticenti asupra posibilitatii lui Kubala de a mai reveni pe teren. Aflati in fata amenintarii de a ramane fara jucatorul emblematic care le adusese atatea trofee, conducatorii clubului cule l-au insarcinat pe secretarul tehnic, José Samitier, sa gaseasca un jucator care sa le poata inlocui cu succes vedeta. Barcelona s-a oprit asupra lui Di Stefano si a inceput negocierile cu River Plate, desi jucatorul se afla sub contract cu Milionarii. Presedintele Barcelonei a ajuns la un acord telefonic cu clubul argentinain, in care se obliga sa plateasca 4 milioane de dolari , urmand ca jucatorul sa fie al clubului catalan incepand cu 1 ianuarie 1955, adica in momentul in care acesta si-ar fi incheiat contractul cu columbienii, care, desi au fost exclusi de la negocieri, erau inca proprietarii jucatorului.

Astfel, la 23 mai 1953, Di Stefano ajunge la Barcelona. Insa tocmai atunci se produsese spectaculoasa revenire a lui Kubala. Barcelona, castigatoare a campionatului si a Cupei, a fost invitata la trofeul Mica cupa a lumii, la Caracas. Presedintele Barcelonei, Enrique Marti, se preocupa de rezolvarea conflictului cu Milionarii. In intrevederea pe care a avut-o cu presedintele columbienilor, Alfonso Seniors, acesta i-a cerut presedintelui balugrana sa plateasca 27000 de dolari, in schimbul cedarii drepturilor pentru jucator. Presedintele Barcelonei a refuzat si, la intoarcerea in Spania, a declarat ca, daca Milionarii nu renunta la pretentiile financiare, clubul catalan este dispus sa il tina pe jucator un an fara drept de joc.

Real Madrid intra in actiune In acest moment, Real Madrid apare in schema. Vicepresedintele madrilenilor, Álvaro Bustamante, il trimite la Bogota pe Raimundo Saporta, cu cei 27000 de dolari pe care ii ceruse clubul columbian in schimbul jucatorului. Odata platita aceasta suma, care il facea pe Di Stefano jucatorul Realului pana la 31 decembrie 1954, Saporta a mers la Buenos Aires pentru a obtine drepturile pentru jucator si de la 1 ianuarie 1955. Insa faptul ca Barcelona achitase deja doua dintre cele 4 milioane de dolari catre clubul argentinain, a facut ca negocierile sa intre in impas. Totusi, Saporta a obtinut promisiunea lui River ca acesta nu va fi de parte niciunuia dintre cluburile spaniole, in cazul unui conflict. Considerand ca in acel moment jucatorul ii apartinea Realului, Saporta a calatorit pana la Barcelona, pentru a discuta cu Di Stefano. Argentinianul se simtea abandonat de Barca, fara a putea gasi o solutie cazului sau, deoarece jucase doar trei partide amicale si viitorul sau era nesigur. Discutia cu Saporta i-a dat sperante, cu atat mai mult cu cat Saporta i-a platit primii bani ca jucator al Realului si mai ales datorita sotiei sale, care era ingrijorata de viitorul familiei. O saptamana mai tarziu, reprezentantii Milionarilor s-au inatalnit la Madrid cu Don Santiago Bernabeu si au finalizat transferul lui Di Stefano la Real Madrid. Argentinianul era jucator blanco…pana la 1 ianuarie 1955. Pe scurt, Real obtinuse semnatura jucatorului pana la finele anului 1954, deoarece nu se putuse negocia cu River, care incepuse discutiile cu Barcelona.

Pe de alta parte, Barcelona nu a negociat cu Milionarii, insa a platit jumatate din suma asupra careia se intelesese cu River, pentru ca juvatorul sa fie al lor, incepand cu 1955. Astfel, niciunul dintre cluburi nu putea cere inregistrarea jucatorului la Federatia Spaniola pentru sezonul 1953-1954: Barcelona trebuia sa aiba acceptul lui Real, al carui jucator era pana in 1955, iar Real nu putea face acelasi lucru, pentru ca River cedase drepturile asupra jucatorului catre Barcelona. FIFA a comunicat Federatiei Spaniole ca nu are dreptul de a-l inregistra pe jucator pana nu se clarifica problema posesiei.

Era necesar ca ambele cluburi sa ajunga la un compromis. Alfredo Di Stefano ajunge la Real Madrid In acest moment, cedand nervos, presedintele Barcelonei incearca sa vanda drepturile jucatorului catre Juventus Torino, fara stirea argentinianului, ceea ce il enerveaza la culme pe acesta. Dupa refuzul lui Juventus de a contracta un jucator aflat intr-o situatie atat de neclara, Barcelona cere in mod imperativ si violent lui River Plate sa anuleze contractul si sa ii returneze banii platiti, ceea ce River nu accepta.

In acest caz, FIFA il numeste negociator pe Armando Muñoz Calero, ex-presedintele Federatiei Spaniole de Fotbal , cel care facilitase venirea lui Kubala la Barcelona. Calero decide solomonic: Di Stefano va juca doua sezoane la Real (53-54 si 55-56) si doua la Barcelona (54-55 si 56-57). In aceasta perioada, ambele cluburi trebuiau sa se decida asupra viitorului jucatorului.

La inceput, ambele cluburi au atacat decizia, pentru ca la 24 august 1953 ar fi intrat in vigoare o noua dispozitie interna, care interzicea contractarea jucatorilor straini dupa aceasta data. Aici are loc singura interventie guvernamentala in cazul Di Stefano: acesta a permis evolutia jucatorilor straini contractati inainte de 24 august 1953 si a permis, de asemenea, evolutia lui Di Stefano la Real in sezonul 54-55.

De aceasta decizie au profitat insa toate cluburile spaniole, astfel incat asa a ajuns sa joace pentru Valencia olandezul Faas Wilkes, chilianul Andrés Prieto pentru Espanyol si francezul Carlos Ducasse pentru Valladolid.

In noaptea de 22 septembrie 1953, Real prezinta federatiei spaniole contractul lui Di Stefano. Debutul sau, in ziua urmatoare, contra lui Nantes, nu a fost pe masura asteptarilor. Real a pierdut cu 2-4, iar Di Stefano a marcat un gol, desi castigase in greutate si era scos din forma de cele noua luni in care nu putuse sa joace. Insa in a cincea etapa a campionatului spaniol, Real era cu doua puncte peste Barca.

La 14 octombrie, comisia care conducea Barcelona dupa demisia lui Marti renunta la toate drepturile asupra lui Di Stefano, cu conditia ca Real sa plateasca sumele cheltuite cu sustinerea jucatorului la Barca, in perioada in care acesta facuse parte din clubul balugrana. Motivele pentru care Barcelona ajunge la aceasta decizie ar putea fi mai multe: recuperarea lui Kubala nu mai facea necesara prezenta argentinianului, antrenorului Daucik nu ii placuse ce vazuse la Di Stefano la Real, imaginea de jucator conflictual pe care o avea Di Stefano.

Varianta oficiala prezentata de clubul catalan a fost, insa aceea ca Barcelona este un club prea important pentru a intra in conflict pentru un jucator cu echipa rivala. Astfel, s-a ajuns la o solutie definitiva. Pe 25 octombrie 1953, inainte de un Real Madrid- Barcelona, cand ambele echipe erau in fruntea clasamentului la 10 puncte, s-a semnat actul prin care Barcelona a renuntat definitiv la Alfredo Di Stefano. Pe teren, Real Madrid castiga chiar in acea seara cu 5-0 importiva Barcelonei, cu doua goluri marcate de Di Stefano.

Minciunile Barcelonei …Fanii Barcelonei continua sa acuze o interventie guvernamentala in transferul lui Di Stefano la Real. Desi din decizia guvernamentala a profitat SI Real Madrid (ca si alte cluburi), critica e prea putin credibila, venind de la un club care a fost foarte mult ajutat de autoritati cand a obtinut extrem de repede cetatenia spaniola pentru Kubala si astfel, jucatorul a putut evolua la clubul catalan. Adevarata vina pentru ca Di Stefano a ajuns la Real si nu la Barcelona ii apartine presedintelui clubului catalan, care a negociat cu un club care nu detinea legal jucatorul si care a refuzat sa ii plateasca acestuia suma solicitata, atunci cand a fost momentul.

De asemenea, tratamentul la care a fost suspus jucatorul la Barcelona se datoreaza lipsei de respect a conducatorilor. In niciun moment, Real Madrid nu a jucat murdar in aceasta problema. Cand Realul a inceput negocierile, jucatorul nu era nici pe departe al Barcelonei. De asemenea, comportamentul clubului blanco a fost corect, spre diferenta de cel al Barcelonei: au ajuns la un acord cu clubul care avea in mod legal drepturile asupra jucatorului.

Apoi, s-a incercat acelasi lucru cu clubul care urma sa devina proprietar, insa acesta avea deja, ilegal, un acord cu Barcelona, pentru ca acest acord l-ar fi facut pe Di Stefano jucator cule doar un an si jumatate mai tarziu.

De asemenea, este ridicola si ideea ca telefoanele date de Barcelona in America de Sud ar fi fost ascultate de Real Madrid.

Aceasta ultima idee, de altfel, a fost respinsa chiar de cei care au alcatuit istoria clubului catalan, in mod oficial. Nu a existat o interventie guvernamentala in favoarea lui Real Madrid. Dupa cum s-a aratat mai sus, aceasta decizie a favorizat mai multe cluburi spaniole si nu are ca destinatar clubul blanco.

Nu trebuie sa ignoram nici faptul ca scandalul cule se datoreaza si felului in care a evoluat fotbalul spaniol dupa venirea lui Di Stefano la Real Madrid. Insa adevarul e ca in 1953, Barcelonei i s-a parut prea mare deranjul pentru un jucator de care credea ca nu mai are nevoie, de vreme ce Kubala se refacuse.

Astfel, jucatorul argentinian a fost subapreciat la Barcelona, asa cum dovedeste si tratamentul la care a fost supus, obligat sa stea noua luni fara sa joace, scos din forma si cu imaginea unui jucator conflictual. Ranchiuna Barcelonei se datoreaza, de fapt, unei serii de greseli facute de conducatorii propriului club , iar acest resentiment este vizibil si astazi. Pe pagina oficiala a clubului pe internet, la sectiunea dedicata presedintelui Marti, se continua cu minciunile: „ Barcelona, care platise suma de transfer clubului River, care il detinea pe jucator (minciuna, jucatorul nu era al lor, ci al columbienilor) este obligata sa vada cum Real ajunge la un acord cu Milionarii din Bogota, la care jucatorul era cedat (minciuna, nu era cedat, ci vandut), cu intentia de a-l fura pe starul argentinian (minciuna, jucatorul nu era al Barcelonei,iar Real a negociat cu singurul club in masura sa negocieze transferul sau, proprietarul din Bogota).

Desi FIFA a dat dreptate Barcelonei (minciuna, FIFA a cerut rezolvarea conflictului, luand in considerare ambele contracte) si ca jucatorul facea parte din echipa cule, federatia, manipulata de Real, i-a impedicat pe catalani sa il inregimenteze pe argentinian (minciuna, jucatorul era al lui Real). Dupa trei luni de tensiuni

Barca vrea sa il vanda la Juventus (corect, insa Juve nu are dreptul sa cumpere un jucator in litigiu. Din cauza interdictiei UEFA, Juventus nu a negociat nicio clipa cu Barca).

Cu toate acestea, Real Madrid nu renunta la jucator. Organismele fotbalului spaniol aleg sa nu se implice (aici se contrazic, au luat hotarari in favoarea lui Real sau au ales sa nu se implice?) si cedeaza responsabilitatea fostului presedinte al federatiei care a luat decizia ca jucatorul sa joace cate doua sezoane pentru fiecare echipa. Initial, presedintele Marti a semnat decretul, insa in urma criticilor pe care le-a primit, a demisionat la 22 septembrie 1953.

Cateva saptamani mai tarziu, Barcelona a renuntat la jucator, in urma platii de 4400000 de pesetas de la Real Madrid.“ Aceasta este adevarat poveste a venirii lui Alfredo Di Stefano la Real Madrid, demontand, inca o data, minciunile care au definit Barcelona de-a lungul timpului ca un club invidios si penibil, in relatie cu Real Madrid.

teilandezu (12 comentarii) • 29 septembrie 2013, 11:48

La fel , a mai jucat in aceea echipa a Realului si cu celebrul Puskas

teilandezu (12 comentarii) • 29 septembrie 2013, 11:57

Misulica . Ai dreptate , nu este Gerson , fac corectia de rigoare . Este Germano , daca ai auzit de el , iar celalalt ungur este Puskas . Vad ca nici de Hideguty n-ai auzit .

brazvan (30 comentarii) • 29 septembrie 2013, 12:41

măi torpila tatii, muncești așa de mult și de frumos să detaliezi cele scrise de magistru și după aceea te dai în stambă cu răutățile la adresa Barcelonei. dacă tot ești microbist, știi cumva dacă a jucat și Bale la victoria de aseară cu Atletico? mie mi-a zis cineva că scorul ar fi trebuit să fie cam 5-0. a, uitasem, nu a jucat Ozil și nu a arbitrat băiatu de la meciul cu Elche…

dan (226 comentarii) • 30 septembrie 2013, 10:13

Di Stefanoa a fost un mare jucator, iar concluzia evolutiei sale la Real este data de o fraza ce se afla deasupra uneia dintre fotografii:Di Stefano dat totul lui Real Madrid.
Iar clubul nu i-a ramas dator. Restule tacere!

gabipetre (13 comentarii) • 30 septembrie 2013, 19:44

Mai nea Razvane, Torpy nu incearca decat sa scoata in evidenta adevarul despre transferul Saetei la Madrid; despre meciul cu Atleti, Perez nu e Don Santiago, de-aia Realul sta cu niste maini moarte in teren, in timp ce Ozil a plecat cu vrajile lui la Arsenal. Poate ar fi interesant de ascultat si parerea lui Figo despre plecarea de la Barca in urma prostiei lui Nunez. Nu e destul sa prostesti jucatorii cu chestii de independenta, mai trebuie sa-i si platesti la adevarata valoare.
Don Santiago a avut ochi si pentru Ocsi Puskas, care dupa fuga din Ungaria comunista, ajunsese un jucator amator la o echipa obscura din Italia, si a crezut in el in ciuda faptului ca era grasut iar suporterii au fost reticenti la posibilitatile lui. De-aia a ajuns acel Real mare, nu doar datorita lui Di Stefano, ci pentru ca acel conducator genial a transferat multi jucatori valorosi, pentru care mergea personal sa negocieze.

Twilight (1 comentarii) • 2 octombrie 2013, 11:05

Deosebit! Profesionalism! Multumesc, Catalin Oprisan! Ce articol interesant! Ma bucur sa vad ca jurnalismul continua la cel mai inalt nivel. Inca o data, Multumesc! Felicitari!