Omul care întrece moartea. În marş

A scăpat din Belgradul bombardat de nemţi. A supravieţuit lagărului de exterminare de la Bergen-Belsen. A fost luat la ţintă de palestinieni, în 1972, la Olimpiadă. Astăzi, la fiecare zi de naştere, aleargă numărul de kilometri egal cu anii […]

A scăpat din Belgradul bombardat de nemţi. A supravieţuit lagărului de exterminare de la Bergen-Belsen. A fost luat la ţintă de palestinieni, în 1972, la Olimpiadă. Astăzi, la fiecare zi de naştere, aleargă numărul de kilometri egal cu anii adunaţi: a ajuns la 77

„Ne întorseserăm de la teatru”. Da, aşa era pe atunci! În cel mai important moment al vieţii lui de sportiv, participarea la Olimpiada de la Munchen, din 1972, atletul israelian pleca din Sat pentru a apauda altfel de actori. „Am adormit tîrziu, în blocul 3, pe la două noaptea. Peste două ore, m-au trezit. Arabii ne-au luat tovarăşii!”, a auzit. A zis că-i o glumă. Palestinienii – „Septembrie negru”- răpeau membrii delegaţiei israelite. A fugit pe scări: „Jur că pe jos era sînge. Sîngele lui Moşe Weinberg, antrenorul”. A sărit de pe balcon în timp ce teroriştii trăgeau în el. Atunci a driblat, a treia oară, moartea.

Bunicii i-au fost făcuţi săpun!
Din orice propoziţie a lui Saul Ladany se poate naşte un film.

Evreu. Născut la Belgrad, cînd în Europa începea să miroasă, din nou, a praf de puşcă. Bunicii materni i-au fost trimişi la Auschwitz. „Acolo au fost făcuţi săpun!”. Citeşti de trei ori interviul pentru a nu greşi. „Da, săpun!”. Avea cinci ani cînd Luftwaffe i-a ras casa. A scăpat sub un maldăr de cărămizi. Prima oară. A început pribegia. L-au capturat. A ajuns în lagărul Bergen-Belsen. La opt ani. Cu ajutorul americanilor eliberatori, a driblat-o, din nou, pe doamna cu coasa.

S-a apucat, la 18 ani, de maraton. Israelul, stat nou-fondat, se uita urît la el. „Everii nu alergau. Cînd treceam pe lîngă ei, ziceau că fuga e pedeapsa soldaţilor”. A schimbat macazul. A trecut pe marş. În 1963 a cucerit primul din cele 28 de titluri naţionale. În ’68, în Mexico City, a terminat al 24-lea cursa olimpică. „Nu am avut, în viaţa mea, antrenor”. De fapt, nu a ştiut, niciodată, ce e acela un tehnician. S-a pus pe doborît recorduri mondiale. La 50 de mile. Apoi, la 100. L-au întrebat ce îi provoacă, în curse, cea mai mare bucurie. A răspuns, sec: „Să termin!”.

Steaua lui David pe bluzon
În 1972, la Munchen, a vrut să arate germanilor că evreul a supravieţuit. A alergat cu Steaua lui David pe bluzonul de încălzire. În mijloc şi-a cusut „Jude”. Ca atunci, în baracă, cînd… a terminat al 19-lea. L-au felicitat cînd dădea declaraţii, că stăpîneşte limba lui Goethe. Le-a dat o palmă: „Am deprins-o în lagăr, cînd eram mic”.

A doua zi, palestinienii atacau. Saul a scăpat. El şi alţi patru evrei. Restul au fost uciși. Primul lucru făcut atunci, în buricul nopţii? S-a dus la antrenorul americanilor, Bill Bowerman: „Anunţă poliţia şi US Marines. Să vină să aibă grijă de Rechin!”. „Rechinul” era uriaşul Mark Spitz, cel care avea să cîştige şapte medalii olimpice. Evreu la origini… Saul uitase a cîta oară păcălise moartea. Nu s-a oprit. A devenit prima persoană septuagenară care aleargă, în marş, 100 de mile sub 24 de ore. 35 de curse pe an, 15 kilometri pe zi. De fiecare dată cînd mai adaugă o primăvară, „înghite” numărul de kilometri egal cu anii adunaţi. La 70 a făcut 70. La 71, la fel. La 72, igualmente…

Proful…
După fugă, se bagă la clasă. Ladany, proful de la Academia de Studii Economice, cel cu 13 cărţi şi 110 materiale ştiinţifice publicate, inginer vorbitor de nouă limbi străine, căsătorit de 52 de ani cu Şoş, are o singură slăbiciune. Studenţii au văzut că la fiecare oră scoate din „diplomat” o poză. O pune pe catedră şi, la final, glăsuieşte ceva pre limba lui David.

Pe poză, un creion apus demult a scris, tremurat: „Anne Frank. 1929-1945. Bergen-Belsen”…

În fiecare an aleargă cam 11.000 de kilometri. Crede că în toată viaţa a înghiţit o jumătate de miliard…

Dictonul său: „Cei care abandonează nu termină. Cei care termină nu abandonează!”