Fotbalul l-a ucis pe Bob Marley?
Mulţi cred că celebrul cîntăreţ a decedat în mai 1981 pentru că a refuzat să se trateze în urma unei accidentări suferite la o miuţă. Ceea ce se ştie cu exactitate e că simbolul reggae era nebun după „soccer”
[…]Mulţi cred că celebrul cîntăreţ a decedat în mai 1981 pentru că a refuzat să se trateze în urma unei accidentări suferite la o miuţă. Ceea ce se ştie cu exactitate e că simbolul reggae era nebun după „soccer”
Să fie 1977. Hai, 1978, poate! „Battersea Park”, undeva în Londra. 83 de hectare de verdeaţă şi nişte nebuni care joacă fotbal. „Trosc!”. Gheată de fotbal peste gheată de fotbal. Unul e la pămînt. Ţipă de durere. Degetul mare de la dreptul pulsează, pare că vrea să se desprindă de picior. Pac, niţică apă, o strîngere din dinţi şi gata, la treabă din nou! „«Tuff Gong», poate ar fi bine să mergem să te vadă un felcer, ceva!”, zice un coechipier. „Mergem înainte, fără bisturiu!”.
Vreo patru luni trec de la treaba asta. Tot Londra. Spital. „Degetul mare de la dreptul e afectat rău. Ce zic eu afectat, dom’le, e cancer! Trebuie tăiat!”. Pacientul e Nesta Robert Marley, un tip pe la treizeci şi ceva de ani. Da, ACEL Bob Marley, Regele Reggae!
Bătut cu o curea din cauza alergăturii…
De mic a fost „fiert” pe fotbal. La 15 ani a semnat de primire pentru prima bătaie de la maică-sa. Jucase pînă în miez de noapte. Rupsese tenişii. L-a „curentat” cu o curea. Ca să-l ierte, a reparat o masă. Cînd s-a apucat de muzică, în fiecare pauză fugărea mingea. Uneori, mergea şi cu portocale. Avea lîngă el „Bocitorii”, băieţii care-i ţineau isonul. La propriu şi la figurat. Găseau un petic de iarbă şi… Bagă!!! Allan „Skill” Cole, considerat de mulţi cel mai mare fotbalist jamaican din toate timpurile, cel care avea să-i devină şi manager, îl învăţa ce şi cum. Bob era tehnic şi puternic. Zicea că fotbalul e viaţa lui. „Am nevoie să fiu liber. Mingea înseamnă libertate”. Se antrenau pe nisipul fierbinte. Cînd a ajuns la Rio, pentru un concert, a intrat într-un magazin şi a „spart” 1.000 de dolari numai pe ghete şi şorturi. Era atît de absorbit de fenomen încît îl rugase pe Cole să treacă în contracte şi „obligativitatea” unui meci amical la fiecare concert. Nu conta cu cine. Cu maşiniştii, cu cei care rupeau bilete, uneori şi cu vînzătorii de banane.
Ardiles, „fratele” lui!
Îl iubea pe Osvaldo Ardiles. Nu respira cînd se uita la meciurile lui „Ossie”. Cu sonorul stins, pen’ că-l deranjau comentariile.
Unii zic că s-a petrecut în 1977. Alţii, în vara lui 1978. Ceilalţi afirmă că nici n-a avut loc. Pe scurt, povestea-i asta. La Londra, în „Battersea Park”, Bob Marley şi-a îmbrăcat „Bocitorii” în galben şi, conform tradiţiei, s-au pus pe joacă. Adversari erau cei de la „New Musical Express”, o firmă de management. Printre ei se afla şi Danny Baker. DJ, scenarist, băiat bun la aranjamentele pe portativ. Grăsunel, împlinit, pufos. La trei-patru minute de la start, l-a călcat pe Bob. Cu toată forţa. La cîteva zile, unghia s-a înnegrit. Peste ceva vreme… cancer. Bob a refuzat operaţia, amputarea, deşi medicii i-au spus că nu-i de joacă. Religia nu-l lăsa. „Rastafa”… Prietenii au încercat să intervină. Nu s-a putut….
În 1980, în mai, a lansat „Uprising”. Turneu uriaş, cu 100.000 de oameni la Milano. La avancronică au scris: „A San Siro gioca Marley”. Se putea mai inspirat? În spatele scenei, fotbal puternic. Se băga şi la futsal. Londra, în sufrageria celor de la Fulham. Dar cancerul avansa. Pe 23 septembrie 1980, la „Stanley Theater”, în Pittsburgh, Pennsylvania, a făcut showul de adio. Nenorocita boală urcase în tot corpul. Simţea sfîrşitul. A zis să revadă Jamaica natală. Cînd s-a reîntors, a ajuns direct la spital… A decedat pe 11 mai 1981, la doar 36 de ani…
„Nu l-am accidentat aşa de grav!”
Şi astăzi Danny Baker se apără. „Nu eu l-am ucis pe Bob Marley. Nici nu-mi aduc aminte să fi jucat, dar dacă am făcut-o, nu l-am accidentat atît de grav”… Zece zile mai tîrziu, Bob Marley, omul cu 75 de milioane de albume vîndute, pleca într-un loc mai bun. Alături de chitara „Gibson Les Paul” i-au pus, în mormînt, o mînă de marijuana, o Biblie (daaa, cruntă alăturare!!!) şi un inel.
Aaaa, scuze, şi o minge de fotbal..
Cele două mari iubiri: chitara şi mingea…
Înaintea unui concert din turneul din 1977. Ceva uşor, de încălzire, chiar în faţa scenei