VV cu motor de 500

N-a strălucit, niciodată. N-a scos mai mult de trei cuvinte pe zi. N-a scos nici multe mingi. N-a fost iubit, n-a vrut să-şi prelungească contractul. Dar joacă de o viaţă pe „Camp Nou”

Miroase a praf de puşcă. […]

N-a strălucit, niciodată. N-a scos mai mult de trei cuvinte pe zi. N-a scos nici multe mingi. N-a fost iubit, n-a vrut să-şi prelungească contractul. Dar joacă de o viaţă pe „Camp Nou”

Miroase a praf de puşcă. De-o parte şi de alta a biroului, cocoşii, gata de luptă. „Presi, uite cum stă treaba! Mie nu-mi sulfă nimeni în ciorbă. Am servit sute de copilandrii dintr-ăştia la micul dejun! În iulie am stat de vorbă cu el. I-am zis, directamente, că se va antrena cu echipa A şi va evolua la B. Ce dracu e neclar?”. A vorbit Louis van Gaal, antrenorul celor de la FC Barcelona. Aşteaptă răspuns de la Joan Gaspart, preşedintele. „Mister, ce te rog e să ierţi şi tu! Am încredere în el, jur că-l văd de perspectivă, nu vreau scandal, hai, reprimeşte-l la prima echipă, te rog!”. „Presi, dacă cineva se bagă peste mine, din punct de vedere tehnic, am decolat!”.

„Alo? Îs de Primera, nu de Segunda segundelor”
Care-i şpilul? Duminică, 10 noiembrie 2002. Subiectul e Valdes, Victor Valdes. Un tinerel de fix 20 de ani, cu freză a la Boyzone şi tupeu infinit. Van Gaal l-a uns debutant, la trupa de lux, în miez de august, cu Legia. A dat pase cu alde Puyol, Mendieta, Cocu, Saviola ori Luis Enrique. A prins aripi, dar şmecheri erau Bonano şi Enke. Aşa că i-a făcut bagajele pentru Segunda B. Victor l-a privit în ochi. Direct. „Sînt jucător de prima trupă, nu de a doua!”. S-a făcut linişte. „Acolo nu mă duc!”. Olandezul a crezut că nu aude bine. „Cine-i, mă, mucosul ăsta?”.

Dar Quique Costas, antrenorul de la ăia mici, l-a sunat să-i zică: „Mister, ăsta nu numai că nu va veni la meciul cu Reus, dar nici n-a trecut pe la antrenamente! E lipsă de respect faţă de mine, faţă de colegi, faţă de…”. Nu, nu, nu se poate aşa ceva! El, Louis van Gaal, nu va permite o astfel de grozăvie. Auzi, texte de puşti: „Echipa mea este prima echipă!”.

Pe 14 noiembrie 2002, batavul anunţă că Victor Valdes a revenit la prima echipă. Pe 28 ianuarie e demis…

De regiune superior
Aşa i-au fost primele zile pe „Nou Camp”-ul ăla mare, adevărat. Întîiele biberoane le trăsese pe „La Masia”. Tatăl plecase, cu munca, în Tenerife, aşa că VV se dusese după el. La reîntoarcere, prin 1995, o luase de jos. Van Gaal îl aruncase în lupta cea mare, pe Van Gaal îl umilise. De mic fusese aşa: îngîmfat, neînţeles, superior.

A început să colecţioneze trofee „Zamora”, acordate portarului care s-a aplecat de cele mai puţine ori să scoată crapul din halău. Mulţi au zis că la afacerea asta n-a avut nici o vină, că l-au ajutat băieţii din faţa sa, că el are mănuşile unse cu săpun. Că nu iese pe centrări, că nu face faţă la uno a uno…

S-a scos în finala Champions League, din 2006. L-au înnobilat al treilea căpitan, după Carles şi Xavi, deşi, la antrenamente, în afară de un „Hola!” la plecare şi altul la sosire, nu ciripea nimic. Mai un titlu, mai un trofeu, mai un Mondial, mai un European, mai o mărire de salariu la şapte milioane de cocostîrci, uite, aşa, pe nesimţitelea, a trecut vremea. 11 ani! Prin 2011 a trecut, pe turnantă, de Reina, devenind, cu 895 de minute, cel mai neînvins portar din istoria catalanilor.

Neiubit de nimeni, nici măcar de către colegi, a ajuns, prin ianuarie, să anunţe că nu-şi mai prelungeşte contractul. Acum cîteva zile a luat microfonul, şi-a dres glasul şi a zis, sec: „Vreau să caut ceva nou în fotbal!”.

Are 31 de ani, cinci trofee Zamora, trei Ligi ale Campionilor, şase Primera Division… E Victor Valdes Arribas, cel care, pe 19 mai 2013, a adunat 500 de prezenţe pentru FC Barcelona. Punct!

Legenda spune că nimeni nu-l putea înfrunta pe Zeus, van Gaal. Valdes, la 20 de ani, a făcut-o

Victor, intr-unul din rarele sale momente cînd zîmbeşte…