Noi, cei din linia întîi
Juan Valeron, Manuel Pablo şi Carlos Marchena au adunat 800 de meciuri la Deportivo. Vîrstele lor, însumate, dau 109 ani. Staţi cu ochii pe ei! Veţi vedea ce înseamnă plăcerea de a juca fotbal
„Hai, Maestre, vino încoace! Aşa, […]
Juan Valeron, Manuel Pablo şi Carlos Marchena au adunat 800 de meciuri la Deportivo. Vîrstele lor, însumate, dau 109 ani. Staţi cu ochii pe ei! Veţi vedea ce înseamnă plăcerea de a juca fotbal
„Hai, Maestre, vino încoace! Aşa, şi tu, Manolito, şi tu!”. Cei trei se îmbrăţişează. O fac ca şi cum ar fi pentru ultima oară, deşi ştiu că nu e aşa. Acelaşi gest repetat şi acum o săptămînă, şi acum două, şi acum o lună. Stau, aşa, uniţi, trei secunde. În aer miroase a vasodilatator, crampoanele boncăne-n ciment. Au meci. Stop! Alooo, sînt fotbalişti, nu? Fotbalişti, nu actori de vodevil ieftin! Ce naiba e asta?
378 de meciuri, 13 ani
„Maestrul” e Juan Carlos Valeron. Are mai multe porecle, dar aşa-l ştie lumea. E cel mai calm om din Univers. Cînd a venit pe „Riazor”, „bossulică” pe post era Djalminha. N-a disperat, a aşteptat să se integreze. În februarie 2006 s-a ales cu o ruptură de ligamente încrucişate. A stat un an, cînd a dat să revină, i-a murit tatăl. Cînd a dat să revină a doua oară, şi-a pierdut fratele de 30 de ani. Cînd a dat să revină a treia oară, a fost anunţat că e nevoie de altă operaţie, că oasele nu-s ok. Doi ani a stat pe bară, cu drame. Cine mai revenea în iarbă după aşa ceva? EL! A luat ultimul cartonaş galben pe 6 martie 2005. Apoi, şapte ani, daaa, şapte ani, nimic, deşi a jucat constant. La un meci cu filiala Barcelonei, Diego Colotto, colechipierul său, a faultat. Arbitrul nu l-a ochit bine şi i-a acordat lui avertisment. A plîns toata seara. Da, aţi citit bine! Barcelona B, pentru că acolo ajunsese trupa sa, în Segunda. A luat microfonul la conferinţa de presă, s-a ridicat în picioare şi a zis: „Pentru mine, nu contează că joc în liga a doua sau la echipa naţională!”. Sala l-a aplaudat…
15 sezoane, 340 de jocuri
„Manolo” e Manuel Pablo. Fundaş dreapta. A semnat cu prima echipă pe 01.07.1998. Sîntem în 2013 şi el e tot acolo! Cînd Giovanella, de la Celta, i-a provocat dubla fractură de tibie şi peroneu, zeii s-au oprit din treaba lor. Trosnitura se auzize din Olimp. A stat un an, a ratat CM din Japonia şi Coreea de Sud. A revenit în acel incredibil 4-0 cu AC Milan. A retrogradat… Aşa, şi? A rămas să lupte pentru Primera. A revenit… De fapt, au revenit…
Campionul european şi mondial
Cel care-i strigă e Carlos Marchena. Spania îl cunoşte drept fotbalistul care, preţ de 57 de meciuri consecutive, nu a cunoscut, la echipa naţională, înfrîngerea!!! Şapte ani de zile, din 2003 pînă-n 2010, aveai o siguranţă. Cu el pe gazon, „Furia” nu pierdea!!! 230 de meciuri numai la Valencia. A venit în Galicia pentru a ajuta trupa. Putea sta acasă, liniştit, ţinea o afacere cu restaurante. Dar iubea fotbalul. Şi pe cei de la a-ha. La ultimul concert al acestora a văzut cum băieţii care cîntaseră, împreună, 28 de ani, se îmbrăţişează ca pentru prima oară. Sau ca pentru ultima. Nu voia lacrimi, dorea ca, asemenea lui D’Artagnan, să-şi simtă, aproape, muschetarii.
Valeron, Manuel Pablo şi Marchena evoluează la Deportivo La Coruña. Împreună au 800 de meciuri la echipă. Deţin cupe, campionate, Supercupe, titluri europene şi titluri mondiale în buzunar. Probabil că aţi văzut această îmbăţişare a unor oameni trecuţi de 34-35 de ani…
În ultimele cinci meciuri, Depor, cu ei pe gazon şi Fernando Vasquez la timonă, a pierdut un singur joc şi a plecat de pe ultima poziţie. S-ar putea să nu se salveze. S-ar putea ca şi din toamnă să joace tot contra celor de la Real, Barça ori Atletico. Indiferent ce se va întîmpla, îmbrăţişarea „bătrînilor”, acea „Hai să arătăm că iubim fotbalul şi la meciul ăsta!” va rămîne.
Ca şi muzica celor de la a-ha.
Manuel Pablo: A jucat cu pasiune și i-au rămas multe meciuri dragi
Valeron: A adunat 46 de meciuri la echipa naţională, dar nu i-a fost ruşine să joace în Segunda
Marchena: Campionul mondial şi european care luptă pentru evitarea retrogradării