Pe Everest, cu talonul de pensii

Spaniolul Carlos Soria Fontan este cel mai bătrîn om din lume care ia în piept cele mai înalte vîrfuri din lume, „optmiarii”: „Nu mă interesează barierele, voi escalada pînă nu voi mai putea”

Un confrate iberic te „lipeşte” […]

Spaniolul Carlos Soria Fontan este cel mai bătrîn om din lume care ia în piept cele mai înalte vîrfuri din lume, „optmiarii”: „Nu mă interesează barierele, voi escalada pînă nu voi mai putea”

Un confrate iberic te „lipeşte” de adresa lui de mail. Greu nu e să-i tastezi nişte întrebări, nici să-ţi trimită răspuns la ele… Dificil e să-şi găsească o oră liberă, liniştită, pentru a slaloma pe cărările dintre cuvinte. Pentru că, pe moment, o face doar printre pioleţi, crevase şi şerpaşi.

Carlos Soria Fontan îi zice. Este cel mai bătrîn alpinist din istoria omenirii care a escaladat 10 dintre cele mai înalte vîrfuri din lume, faimoşii „optmiari”. Nu-i place istă treabă cu „cel mai bătrîn”. E caterincos, jucăuş, are o replică la toate. „Nea Opri-San – îţi răspunde din Katmandu, unde e gata de o nouă ascensiune -, la cei 74 de ani ai mei, ori faci ceva măreţ, ori eşti mort!”. Şi el chiar face! Se pregăteşte să atace Kanchenjunga, care, cu ai săi 8.586 metri, „doarme” pe locul trei în topul acoperişurilor Lumii.

Povestea care începe de două ori
Povestea îi începe… de două ori. Prima, la 12 ani. „Nu te lua după wikipedia şi google”, îţi spune. „Acolo zice că la 14 ani, dimpreună cu un prieten bun am escaladat Sierra de Guadarrama, bla, bla, bla. Completamente falso! Aveam 12 cînd am făcut asta! Apoi, peste vreo 10, am ajuns în Alpi, am crescut dificultatea. Muntele mă trăgea rău spre el”…
A doua, cînd a ieşit la pensie. „Tocmai văzusem «Cădere liberă», filmul ăla cu Michael Douglas. Unul dintre personaje, unchiul ăla care ieşea la pensie, se prezentase la birou cu a sa cutie de carton, să-şi strîngă efectele. Na, filme americăneşti, cu agenduţe, cu amintirile din cei 40 de ani de activitate, cu poza soţiei, cu desenele de la nepoţei, cu… Eu mi-am zis aşa: „Bă Carlos, pînă crăpi, să le dobori pe toate! Toţi cei 14 optmiari. Chavalito, nu-s nebun! Nu urc acolo ca să sucombez. Nici ca să mă dea ăştia la televizor! Tată, acolo, la 8.000 de metri, cînd nu-i vezi coada ăluia din faţa ta de la un metru, nu-i de joacă. Şmecheria e să urci şi să cobori cu efectiv complet!”.

Zice că n-are rezultate. Îl contrazici
Nu vrea să-ţi scrie despre „rezultatele” lui. „Pe alea le cauţi tu, pe net!”, te anunta. A participat la prima expediţie spaniolă în Himalaya, singurul alpinist de peste 60 de ani care a „culcat” la podea nouă creste de peste 8.000 de metri, a „ras” vîrfurile de pe şapte continente, din Oceania pînă în Africa. Uneori cu şerpaşi, alteori solo. „Lîngă mine e, de ani, buni, Muktu Şerpa. Şase expediţii, tată, şi patru optmiari. Dacă eşti caracter frumos, scrie şi de el. De cei care ne ajută, nu bagă nimeni. S-a scris de Tenzing Norgay, băiatu’ lui Edmund Hillary, şi, gata!”. Nu vrea să se laude, dar în 2004 a accesat K2-ul, 8.611 metri, la 65 de ani, iar pe Makalu, ceva mai mic, „doar” 8.463 m, s-a căţărat fără oxigen. Premieră mondială.

Pe 5 februar’, cînd a împlinit 74 de primăveri, era la a doua sa casă, în Katmandu, Nepal. O berică mică, de control, cu Muktu lîngă el. O dă pe melancolie. „Tată, sînt aproape 38 de ani de la prima încercare pe aceste pămînturi. Atunci am făcut două săptămîni din Spania, azi îţi tastez de la 1.400 de metri altitudine. Cum mai trece timpul”, glumeşte.

A înţepat regi şi regine
Regi, regine şi împăraţi l-au decorat. Nu asta îl interesează. „Ştii că mi-a fost ruşine? Acolo, sus, soarele şi zăpada te ard. Aşa că noi, nebunii ăştia, purtăm barbă tot timpul. Protocolul zice că nu, dar unii dintre şefii ăştia de state se mai dau la mine să mă pupe, să mă îmbrăţişeze. Să vezi cum îi raşchetez cu spinii mei”.
Îi place cînd vede cu .gif, cu o lumînare aniversară trimisă de pe plaiuri mioritice. „Copile, salută-i pe toţi de la voi! Ştiu că aveţi un băiat care a stat lîngă un iberic lovit ore întregi, la 7.000. Toată stima! Niciodată să nu uitaţi asta! Pe munte, meserie e ăla care, şi la urcat, şi la coborît are acelaşi număr de oameni în lot! Hai, mă duc să suflu în lumînarea românească! Besitos!”.

Nu e nici măcar o ironie neagră, dar să scapi fără nimic amputat după ce ai escaladat 37 de ani acoperişurile Lumii, asta e o realizare

La 74 de ani, unii se uită după poştaşul cu pensia. Carlos priveşte spre Annapurna, puţin peste 8.000 de metri