În numele tatălui

Spaniolul Oscar D’Aniello, ciclist amator, a pedalat 1.400 de kilometri pentru a duce cenuşa tatălui său în Italia natală

Cînd l-au anunţat, punea voce la cel de-al patrulea album al trupei, „De mi sin ti”. N-a plîns! Şi-a […]

Spaniolul Oscar D’Aniello, ciclist amator, a pedalat 1.400 de kilometri pentru a duce cenuşa tatălui său în Italia natală

Cînd l-au anunţat, punea voce la cel de-al patrulea album al trupei, „De mi sin ti”. N-a plîns! Şi-a dat căştile jos, şi-a petrecut mîinile peste ochi şi, aşa, s-a prelins pe lîngă perete, pe vine. Se aştepta…Tatăl avea cancer. Fază terminală. Cu cîteva zile în urmă, pentru a-i face o surpriză, poate o ultimă surpriză, cumpărase bilete de tren spre a merge, împreună, în satul natal al seniorului. Dorea să-şi ia rămas bun de la rubedeniile de acolo. Numai că bătrînul se „grăbise” niţel.

Colegii au ieşit din studio. Atunci, în singurătatea vibraţiilor unui neon defect, i-a venit ideea. El, Oscar D’Aniello, solistul trupei spaniole „Delafe”, cu destul succes pe piaţă, va face asta! A gugălit. A văzut că pînă la Desio, locul de baştină al tatălui, în buza Milanoului, sunt 1.369 de kilometri. Buuun!!! Era ciclist amator, deci putea face asta! Nu rupsese cronometrele, dar prietenii, mai în glumă, mai în serios, îl alintau „Miguel”, de la marele Indurain…

Cel mai încăpăţînat dintre pămînteni
Şi-a sărutat logodnica, Helena Miquel, s-a suit în şa. „E cel mai încăpăţînat dintre pămînteni, cînd îşi pune ceva în cap, reuşeşte sută la sută”, aude în spate. Porneşte în cea mai tare aventură a vieţii. Ceva personal, mixat cu muzică, la care se adăugă sentimente, antrenamente, ciclism, amintiri. Trebuia să treacă Pirineii. Trebuia să treacă Alpii. Cînd era mic, fusese, o singură dată, la casa bătrînească. Se gîndea ce vor spune rudele care nu-l mai văzuseră de 30 de ani?

A pedalat. La început, ceva mai greu. Pe drum, s-a găsit cu Josep Hermida, de cinci ori campion mondial la Mountain Bike. L-a însoţit o vreme. Cu Joaquim „Purito” Rodriguez, cîştigătorul unei etape din Tour. O bucată, au băgat spiţă lîngă spiţă. Punea căştile în urechi, casca pe cap, băga pantofii în hamuri şi înghiţea kilometraşii. Cîte 130 de pe zi. Se rătăcea, nu se înţelegea cu „macaronarii”, revenea pe drumul cel bun. El şi bicicleta. Plus două recipiente de aluminiu, ca două termosuri mai plinuţe, prinse de muchea ghidonului, ascunse într-un fel de ghiozdănel. Avea un ritual ciudat. Seara, cînd se oprea, săruta răceala aluminiului şi-l lua în camera de hotel. Adormea numai, dar numai cu ochii la el!

1.369 de kilometri, puls de 200
L-a prins ploaia, l-a ochit vîntul. A „ars” 1.369 de kilometri. Într-un tîrziu, a început să recunoască pădurile pe care le văzuse cu trei decenii în urmă. Deşi nu mai era pe bicicletă, pulsu-i urca spre 200… Nişte prieteni l-au urmărit. Au făcut un filmuleţ despre treaba asta, undeva pe la 75 de minute. Capodoperă. Pe el, însă, nu-l interesa publicitatea. Ajunsese în Italia pentru altceva…

A scos cele două termosuri. Pline cu cenuşa tatălui. D’Aniello ăl bătrîn. Nume de italiano vero. A vrut să le îngroape. S-a oprit! Le-a lăsat la locul lor, pe coarnele bicicletei. A găsit o stînculiţă micuţă. Şi-a făcut cruce, a spus, lin, ca o adiere, „Ciao, Pirla!” şi, uşor-uşor, a împins-o în apele Lacului Como…

Puteţi să-i ziceţi blasfemie. Sau cum vreţi. Dar, pentru cîteva secunde, lui Oscar i s-a părut că, din Ceruri, tatăl său i-a mulţumit. Undeva, pe pămînt, fiul său îl coborîse în liniştea apei…

CLICK » TRAILERUL VIDEO ESTE AICI

Superlativul absolut de la sublim. Oscar l-a adus pe tatăl său acasă. Ultima dorinţă îndeplinită

Un om, o promisiune şi 1.400 de kilometri „înghiţiţi”