Cum arată viaţa de după moarte?

Acum un deceniu, Deportivo pierdea la AC Milan cu 4-1 dar se califica, după un meci fabulos. Peste cîteva zile, FC Barcelona trebuie să întoarcă un 0-2…

De după ochelari, „Jabo” îi priveşte. A lucrat cu ei. Nu-i […]

Acum un deceniu, Deportivo pierdea la AC Milan cu 4-1 dar se califica, după un meci fabulos. Peste cîteva zile, FC Barcelona trebuie să întoarcă un 0-2…

De după ochelari, „Jabo” îi priveşte. A lucrat cu ei. Nu-i bun de vorbe mari, băieţii nu-s croiţi pentru discursuri în miros de vasodilatator. Împreună au cucerit primul titlu din istoria lui „SuperDepor”, împreună au făcut minuni în Europa, tot împreună au „ucis” pe Real Madrid, în finala Cupei Spaniei, chiar acasă la clubul care, în acea zi, aduna un secol de viaţă. Doamneee, cum a mai trecut timpul…

Strînge cei patru căţei de usturoi pe care-i poartă, meci de meci, în buzunar. Ca de fiecare dată, şi-a rugat soţia să nu vină la partidele de acasă… Da, hai, rîdeţi, superstiţii de moş…

Walter Pandiani, gunoierul…
Cu cîteva zile în urmă, pierduseră, cu 4-1, la AC Milan. Nu fuseseră atenţi doar opt minute şi „Diavolul” muşcase prin Şevcenko, Pirlo şi dubliţa lui Kaka. Corect, nu se împiedicaseră de nişte amatori, dar diferenţa era cam mare. Nu le-a cerut nimic. Ce să-l rogi pe Molina, omul care parase un cancer? Sau lui Manuel Pablo, născut din fier. Ori lui Valeron sau Pandiani, cel care reuşise, cu doi ani în urmă, contra lui PSG, cea mai frumoasă întoarcere de scor din istorie? A spus, aproape şoptit, doar atît. „Domnilor, probabil că toţi antrenorii cu care aţi lucrat în trecut v-au cerut să muriţi pe teren. Eu vă rog să trăiţi partida. Poftiţi la joc!”. Atît…

Şi-au intrat. Walter, cel care în tinereţe fusese gunoier, a lovit primul! Scurt, de 1-0, prin minutul 5. Aşa facuse şi cu Juve, în „optimi”. Victor îi coordona, perfect, de la mijloc. Valeron, Atletul lui Hristos, a aprins tabela de 2-0, puţin după jumătate de oră, după ce Dida a considerat balonul „obiect zburător neidentificat”. Mijeau nişte speranţe. Dar „macaronarii” nu erau morţi. Mai ales că de cealaltă parte se aflau Maldini, Seedorf, Kaka, Nesta ori Gattuso. Dar ibericii trăiau meciul.

Niţeluş înainte de pauză, Luque trecea printre jaloane, îl pierdea pe drum pe unchiaşul Cafu, pentru care trebuia să aibă niţeluş respect, porque putea să-i fie tată, şi, din acţiune, deranja, cu mingea, nişte paianjeni care se iubeau în poarta milaneză. La 3-0 deja în trupa lui Ancelotti începea să miroasă a cîrpă arsă. Paolo, „căpitanul”, se ducea doar să scoată crăpceanul din halău.

Trăim decenii de împliniri măreţe?
Chiar şi aşa „Diavolul” nu părea adormit, iar Tomasson trăgea pe lîngă. „Jabo” se uita se banca tehnică, privea pe tabelă şi-l arunca în luptă pe Fran. Da, acel Fran, cu 550 de partide la Deportivo La Coruña ori, altfel spus, toată viaţa sa de fotbalist. Mai era un sfert de oră cînd a lovit pentru 4-0. Şi…Şi asta a fost tot. Cînd Urs Meier, „fratele” nostru, respira în fluier, treaba era gătată şi Milanul eliminat, cu 5-4 la aggregate.

Istorisirea asta se petrecea pe 7 aprilie 2004. Peste aproape 10 ani, o altă echipă din patria lui Cervantes, FC Barcelona, dă piept cu AC Milan. 2-0 în tur. Pep le punea filme cu Gladiatorul pentru a-i motiva. Tito e la New York. Dacă-i şmecher, Roura intră pe youtube.com şi, la search, tastează Deportivo La Coruña – AC Milan, 4-0. Şi, dacă e şi mai şmecher, îl pune în vestiarul de pe „Nou Camp”, pe repeat. După care iese şi îi lasă singuri pe ai lui Puyol. Înainte însă, la finalul clipului, roagă un băiat de la montaj să insereze un „carton” cu „Trăiţi acest joc!”

Restul nu mai e treaba lui…

Pe 12 martie de la 21:45 Messi poate demonstra de ce e cel mai bun jucător al planetei

Întrebare. Unde joacă şi, astăzi, Juan Carlos Valeron? Ce incepe cu „D” şi se termină cu „eportivo”?