La quinta del Buitre
Patru dintre cei mai mari jucători din istoria Realului s-au adunat să-i dea onorul lui Cristiano Ronaldo, un fotbalist care le calcă pe urme
În sală miroase a trofee. Mici, luate înainte de Războiul Civil. Mari, prinse prin […]
Patru dintre cei mai mari jucători din istoria Realului s-au adunat să-i dea onorul lui Cristiano Ronaldo, un fotbalist care le calcă pe urme
În sală miroase a trofee. Mici, luate înainte de Războiul Civil. Mari, prinse prin Europa. Mijlocii, făcute rost în Primera…
Primu-i Pirri. Îndesat, feroce. Povesteşte. „Cu o zi înaintea finalei cu Chelsea, din Cupa Cupelor, aveam febră. Cînd termometrul a ajuns la 40 de grade, doctorii mi-au zis că am şanse mari să joc table cu Sfîntul Petru. Eu i-am întrebat dacă pot intra pe gazon. Mi-au zis că-s nebun”. Aproape că delira cînd s-a fluierat de start. În minutul 10 şi-a rupt clavicula. A jucat cu mîna băgată-n faşă şi cu febră. A doua zi, Bernabeu, don Santiago Bernabeu, cea mai luminată minte a fotbalului din toate timpurile, i-a atîrnat o medalie de gîtul de care fusese atîrnat braţul…
Băiatul cu trei meciuri de retragere
Al doilea a avut trei meciuri de retragere. La unul a participa şi Gicu Dobrin. La 14 ani marca, deja, nouă goluri într-un meci. A intrat la echipă cînd nu apăruse televiziunea, a ieşit cînd se aselenizase. A debutat cînd Paul McCartney avea zece primăveri, a terminat cînd viitorul Sir anunţa că „The Beatles” nu mai există… Alerga atît de repede încît noul său coleg, Hector Rial, i-a zis, scurt: „Paco, uite ce-ţi propunem noi, pentru că nu ne mai simţim plămînii. Nu mai bine mă serveşti pe mine cu mingi şi tu te mai domoleşti niţel? Fug eu şi pentru tine”. Opt finale de cupe europene a băgat. Şase au fost Cupe ale campionilor europeni. 18 sezoane. Ca el, nu mai există nimeni în lume. I se spunea „Taifunul din Cantabria”.
Cel-fără-de-tricou-cu-siglă
Al treilea-n poză e „Ama”. Pe la 1962 a intrat în vestiar. Timido. „Hola a todos! Amancio îmi zice. De azi, sînt la prima echipă. Dacă se poate, aş dori şi eu un tricou!”. Di Stefano l-a „servit” cu cea mai mare plăcere. I-a aruncat unul. L-a pus pe el. „Aloo, mă luaţi peste picior?! Păi e alb, simplu. N-are număr, n-are siglă”. Alfredo s-a uitat la el: „Chavalito, ca să-ţi dea logo trebuie să-l transpiri vreo 10-15 ani pe aici. Păi tu ai uitat unde ai intrat? Ăsta e cel mai mare club din lume, tată!!!”. L-a ascultat. A transpirat 14 ani acelaşi bumbac. 344 de jocuri şi 199 goluri.
Vulturele
Ultimul, cel de-al patrulea, e „Vulturul”. Acelaşi Di Stefano, narînd despre el: „Băiatul ăsta are fotbalul în corp!” Un fel de all-inclusive. În cinci ani, a luat cinci campionate. Pe 18 iunie 1986, într-un meci de Campionat Mondial, le-a marcat patru bobiţe danezilor la care jucau, printre alţii, Soren Lerby, Elkjaer-Larsen, Mihaiţă Laudrup ori Morten Olsen…
Primul din poză e Jose Martinez Sanchez, „Pirri”. Cu numărul doi, Francisco „Paco” Gento. Alături, Amancio. Şirul e încheiat de Emilio Butragueño. FOTBALIŞTI – MONUMENTE.
Acum cîteva zile s-a adunat, cu toţii, pentru a-i da onorul lui Cristiano Ronaldo, cel cu 179 de meciuri si 182 de goluri marcate la Real Madrid. Mulţi nu-l halesc, mulţi nu-i iubesc gelul. Că-i fiţos, că face puradei în vitro, că încinge 3.000 de abdomene zilnic degeaba, că totul a fost o acţiune de PR, că-i metrosexual.
Posibil. Însă în momentul în care patru uriaşi, cu 1.700 de meciuri însumate la cea mai galonata trupă din istoria fotbalului, îşi ating tocurile, iau poziţie de drepţi şi duc mîna la chipiu pentru a te saluta, e clar că eşti şmecher. Cu sau fără briantină… Cu mulţi ani în urmă – şi cei cu tuleiele cernite îşi aduc aminte -, Butragueño, „vulturul”, domnea peste quinta sa, cu Michel, cu Manolo Sanchis. Azi e la fel. Doar „bossulică” e altul…
Pirri, Gento, Amancio și Butragueño, de la stînga la dreapta. Pregătiți să-i predea ștafeta lui Cristiano Ronaldo. Foto: GettyImages
CR 7 la vîrsta la care Butragueño termina cu fotbalul