Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

Neri, martirul cu jambiere

A fost simbolul Fiorentinei într-o vreme în care fotbaliştii pictau, mergeau la muzee şi legau prietenii cu scriitorii. A murit împuşcat de fascişti, la două luni după ultimul meci

Moşu’ bate-n 85, poate 90 de ani, da’-i „verde”. […]

duminică, 13 ianuarie 2013, 11:18

A fost simbolul Fiorentinei într-o vreme în care fotbaliştii pictau, mergeau la muzee şi legau prietenii cu scriitorii. A murit împuşcat de fascişti, la două luni după ultimul meci

Moşu’ bate-n 85, poate 90 de ani, da’-i „verde”. Şi sprinţar. Urcă potecuţa făcută de catîri cot la cot cu strănepoţii. Îl ştii de şugubăţ, aşa că-i bagi o alunecare. „Matale eşti ghidul de prin partea locului?”. „Pruncule, ăla-ţi ia marafeţii şi-ţi glăsuieşte din cărţulii. Io spui ce-am văzut şi trăit. Da’ bagi o răsucită şi-un Limoncello, să-mi facă poftă de masă, da?”.

Undeva prin Italia, dealurile Gamogna. Edenul, locul unde Doamne-Doamne a udat pensula numai în verde cînd a început a desena Pămîntul. Nu-l opreşti din turuit. De faci asta, nu mai continuă. Spune „Basta!” şi dus e.

neri0.jpgPovestea de după castanul răcoros
„Aveam 16 ani. 16 ani aveam cînd s-a petrecut treaba asta de ţi-o voi spune. Aici era un castan, l-a trăsnit şi l-a doborît, da’ atunci făcea răcoare. 10 iulie 1944. Mă pitisem după el cînd a început nebunia. Batalionul Ravenna, cu vreo 40 de inşi, toţi antifascişti convinşi, trebuia să treacă dealul, să ajungă la tovarăşii lor. Nemţii colcăiau. Doi dintre şefi, Vittorio Bellenghi şi Bruno Neri, au zis că pleacă în recunoaştere. Au ţipat la ei, că nu-i bine să nu mai aibă capi, că dacă-i prind ce fac, că… N-au vrut să audă. Au strigat „Italia liberă!” şi-au plecat! Aici i-au prins. Friţii erau 25, poate 30, ei, numa’ doi. Şi-au făcut cruce, s-au pus pe tras. Au ras vreo 10 nemţălăi. Apoi… Apoi, i-au ciuruit. În cap, gît şi gură. Au murit îmbrăţişati. Sîngele li se unea”. Simte că nu mai poate. Trage din ţigară, alungă un fum şi un gînd negru şi continuă.

„Pruncule, Bruno Neri ăsta de care-ţi istorisii io era mare. Mare. Îl strigau «Comandantul Berni». Terminase Institutul Agrar. Era fiert pe artă, scria poezii, picta. Da, ce beleşti aşa ochii la mine? Un fotbalist care se trăgea de brăcinari cu scriitorii, mergea la muzee, se băga la reparat maşini, avea atelier… Jucase la Faenza natală. Apoi Fiorentina scosese 10.000 de lire ca să-l ia. Şapte ani a stat aici. Doamne, ce centromediano! 187 de meciuri, a dus Viola în Serie A, în 1931. Tot de atunci am şi fotografia, să nu uit să ţi-o arăt acasă! Inaugurau stadionul Giovanni Berta, după numele unui spurcat nazist. Toţi salutau cu mîna sus, el era singurul cu ea jos! Tupeu mare! Se ştia bine cu don Giovanni Gronchi, antifascistul, viitorul preşedinte al Italiei. Se înrolase pe front, să lupte contra călăilor. Azi avea meci, mîine era în tranşee. Da, nu crezi, zici că-s filme, dar ţine-o pe asta: pe 7 mai 1944 a avut meci! Logic, sub nume fals, să nu-l prindă nemernicii. A omorît la friţi cam cîte meciuri a avut prin prima ligă: vreo 220!”

Dorit de marele Pozzo
Mai bagă o fisă şi merge mai departe. „Mirosea a colonie, era pedant. După ce a terminat cu Fiorentina, a trecut pe la Lucchese, apoi Torino, apoi naţionala. N-o halea, era plină de mussolini, da’ se dusese acolo pentru cîteva meciuri că aşa-i ceruse marele antrenor Vittorio Pozzo. S-a stins sub ochii mei, aici, pe 10 iulie 1944. I-au pus o piatră de amintire colea, pe Mănăstirea din Gamogna”…

Moşu’ dă din cap c-a terminat. Îţi dai seama că nu ştii cum îl cheamă, dar eşti curios de unde cunoaşte atîtea. Te priveşte cu ochii mari, verzi. „Sînt puiul lui don Angelo Savelli”… Un nepot te lămureşte. „Savelli era preotul care-i adăpostea pe partizani în casa parohială. El i-a dat binecuvîntarea lui Neri, pe 9 iulie, seara”…

Moşul mai zăboveşte fix o clipă. Cît să dea drumul la o lacrimă. Care, driblînd cu fineţe obrazul, aşa cum o făcea Bruno pe teren, alunecă pe-un fir de iarbă, asemenea sîngelui „Comandantului Berni”, simbolul Fiorentinei.

poza-mare.jpg
Celebra poză din amicalul Fiorentina-Montevarchi. Neri refuză salutul cu mîna întinsă

neri3.jpg
Mănăstirea din Gamogna, acolo unde a fost ucis Neri…

Comentarii (19)Adaugă comentariu

moromete anm (45 comentarii)  •  13 ianuarie 2013, 11:45

no comment!!!:|

m3smer (2 comentarii)  •  13 ianuarie 2013, 11:48

da, frumos…o poveste dintr-un timp in care fotbalul nu se juca in zornait de franci elvetieni de prin Nyon si Zurich…

Legionarul (1 comentarii)  •  13 ianuarie 2013, 11:57

Senzaţională poveste! Ăsta e unul dintre acele puţine articole care mai ţin în viaţă adevărata presă sportivă din România…

Rares (3 comentarii)  •  13 ianuarie 2013, 12:04

Cataline, multumim pentru articolele scrise cu sufletul. Esti mare, Omule.

SEVER (1 comentarii)  •  13 ianuarie 2013, 12:11

Felicitari pentru articol!

adii (9 comentarii)  •  13 ianuarie 2013, 12:18

EXCEPTIONAL.esti cumva nepotul lui Fanus Neagu?:)

geronimo72 (2 comentarii)  •  13 ianuarie 2013, 13:05

cumetre oprisene…esti „cap de serie”! felicitari!

tavi (1 comentarii)  •  13 ianuarie 2013, 13:32

Frumos articol! Ar fi corect sa spunem ca „epopeea antifascista” italiana, la fel ca si cea franceza este tare umflata. Antifascistii italieni erau o minoritate, ganditi-va ca Musollini a stapanit doua decenii tara.

Bau (1 comentarii)  •  13 ianuarie 2013, 15:44

Exceptional articol…felicitări !!!! Fără cuvinte…

Bibi (213 comentarii)  •  13 ianuarie 2013, 17:56

Catalin, multumesc !

alin ioan (3 comentarii)  •  13 ianuarie 2013, 20:48

splendid. mulțumiri! aștept duminica viitoare!

homebet (3 comentarii)  •  13 ianuarie 2013, 21:10

Emotionant!

Gabriel Bratu (2 comentarii)  •  13 ianuarie 2013, 21:28

Frumos, Cataline !
O sa zici ca sunt carcotas, dar le puteai lega si mai si. Asta vara ai scris de Iosef Fabian ( http://blogsport.gsp.ro/oprisan/2012/07/01/romanul-care-a-survolat-superga/ ). Ambii au jucat atat la Lucchese, cat si la Torino. Cu niste diferente de ani, e drept. Iar antrenor atat lui Neri cat si lui Fabian le-a fost Ernest Erbstein, numai ca primului la Lucchese si celuilalt la Torino. Pe Neri l-a antrenat inainte de razboi, apoi, fiind evreu, a fost deportat, intorcandu-se in Italia, la Torino, dupa razboi, pentru a-l antrena (evident, printre altii), pe Fabian, murind in accidentul de la Superga.

Si o completare necesara: Neri si-a inceput si incheiat cariera la Faenza, al carui stadion ii poarta numele inca din 1946 si pana astazi.

mihai (34 comentarii)  •  13 ianuarie 2013, 21:38

Ziarist , frate , ziarist !!!

Klaus (2 comentarii)  •  13 ianuarie 2013, 21:41

Superba poveste ,de fiecare data ma uimesti cat de frumos iti ies articolele, multumesc Domnule Catalin.

dan (226 comentarii)  •  14 ianuarie 2013, 19:51

Asa erau fotbalistii atunci mai romantici citeau, pictau si in plus aveau un simt patriotic iesit din comun! Superb articolul!

florisking (14 comentarii)  •  15 ianuarie 2013, 23:18

interesant… si impresionant…,multumim,felicitari Catalin!!!

totdd (23 comentarii)  •  16 ianuarie 2013, 8:37

Super !

George Caraivan (5 comentarii)  •  18 februarie 2013, 21:46

frumos…, interesant, foate bine documentat. Felicitari Catalin!!!

Comentează