„Negrul” cu suflet alb

A vrut să oprească glonţul cu capul. Nu i-a ieşit preluarea. Două luni în comă, trei ani în scaun cu rotile. Dar Fernando Caceres va ieşi, din nou, la joc

„Prinţule, ia de o reţine p-asta. Ştii bancu’ […]

A vrut să oprească glonţul cu capul. Nu i-a ieşit preluarea. Două luni în comă, trei ani în scaun cu rotile. Dar Fernando Caceres va ieşi, din nou, la joc

„Prinţule, ia de o reţine p-asta. Ştii bancu’ ăla cu schiorul? Cică un Tomba dintr-ăsta o ia pe arătură, dă nas în nas cu un copac şi tre’ să-i amputeze doctorii cracii. A doua zi de dimineaţă, prietenii lui se aşază lîngă pat şi-i glăsuie aşa: «Cavalere, două veşti: prima-i naşpa, a doua-i miez. Or’ să-ţi amputeze picioarele, da’ ţi-am găsit cumpărător pentru clăpari!». Ai notat-o sau o repet?”.

Aşa zice că e şi el în acest moment. „Vestea bună-i că scap de scaunul cu rotile, aia rea, că-l dau altcuiva care are nevoie de el”. Pe perete odihneşte un calendar cu mîţe. Şi nişte date tăiate. Ţine AMR-urile pînă va merge pe propriile picioare. „Să mor, am venit pe teneşi şi am ieşit pe rotile”. Glumeşte non-stop. „Mamă, ştii cît i-am tras la poartă lui Sfîntu Petru? Două luni! Pe tăbliţa aia de la capu’ patului scrijeliseră la ceilalţi pacienţi numa’ eliptice: rujeolă, fractură, pneumonie. La mine înjghebaseră o propoziţie. Simplă. E ÎN COMĂ!”.

A pierdut un ochi, a rămas cu o viaţă
Pe 1 noiembrie 2009, în suburbiile din Buenos Aires, au vrut să-i fure maşina. Ploua. Patru i-au apărut în cale. A frînat. „De unde era să ştiu, ce dracu, doar nu treceam peste ei?”. Mare lucru nu mai ţine minte. Doar că n-a vrut s-o dea, ei n-au vrut să renunţe. Glonţul care i-a perforat ochiul drept s-a oprit în baza craniului. L-au dus la spital, la Ramon Carrillo. A doua zi, piaristul de colo zicea doar aşa. „Pacientul Fernando Caceres, cunoscut drept El Negro, se află în comă profundă. Viaţa lui se află în mîinile lui Dumnezeu şi în cele ale medicilor!”. Din patru, doi erau minori. Prinşi şi condamnaţi.

„Chavalito, bagă aşa în compunerea aia a ta. Ceea ce mi s-a întîmplat mie nu se poate numi loterie, aşa cum i-am auzit pe unii, pentru că eu n-am cumpărat, în viaţa mea, un bilet şi, cu toate astea, sînt aici, în scaunul ăsta! Am stat 60 de zile la taifas cu îngerii şi arhanghelii, dar mi-am revenit. Ştii ceva? Am jucat cu monştrii. Cu Maradona, cu Caniggia, cu Batistuta, cu Redondo, l-am avut pe piept pe Ronaldinho. Am oprit mingea cu orice parte a corpului, oriunde în lumea asta. Atunci, în noaptea aia, mi-am dat seama că nu poţi stopa un glonţ cu capul” …

S-a băgat la România-Argentina 3-2
N-a fost păduche flauşat. Campion, cu River, alături de Almeyda, „Măgăruşul” Ortega ori „El Cuqui” Silvani; dădator de pasă de gol pentru Balbo, în capodopera „Rumania-Argentina tres a dos”, pupător de Cupa Cupelor cu Zaragoza, în meciul în care Nayim i-a dat gol lui David – „Mustaţă” – Seaman de pe constelaţia Castor şi Polux. 350 de meciuri în Primera, 24 cu Ar-gen-ti-na!

„N-am cerut să nu mă atace pentru că sînt fotbalist. Le-am cerut-o pentru că sînt om. Îmi era ciudă că în loc să se afle alături de familiile lor, de prietenele lor, omorau pe străzi, cu glugi pe cap!”. Iar glumeşte: „Da, pentru că era ploaie, se apărau de apă”.

Intuia şi urmarea. Nimeni nu s-a băgat să-i scoată glonţul din cap atunci. Două luni de comă egal „legumă”. Scaun cu rotile, ochelari de soare să nu se vadă gaura din ochi, meciuri dintr-alea în care el e în mijlocul stadionului, soţia şi copiii-i plîng pe umăr, iar Maradona şi Messi merg cu basca-n mînă, să adune bani de la spectatori, să-i dea şi, apoi, să-i spună: „Sînt ai tăi, El Negro!”. Nu, n-a vrut asta!

Voinţă mai mare ca la Sisif!
S-a despărţit de apostoli, le-a promis că se va întoarce, dar ceva mai tîrziu, s-a apucat de recuperare. A mîncat cu paiul supă cît Oceanul Pacific, a tras de fiare de 100 de ori mai mult decît Mister Olympia şi a avut voinţă niţeluş mai multă decît Sisif.

Apoi, într-o zi, pe final de 2012, i-a adunat pe jurnalişti. „V-am chemat aici pentru a vă anunţa că în 20 de zile mă despart de cel mai bun prieten al meu din ultimele trei sezoane: domnul Scaun cu Rotile. Şi că voi merge pe propriile picioare! Și vă mai rog să scrieţi că am fost condamnat să devin stafie, dar nu m-am speriat. Dar ei, puştii de atunci, sînt condamnaţi la ceva mult mai grav. Pe viaţă! Să fure ca să trăiască!”.

Scaunul cu rotile i-a fost prieten bun. De la anul, se vor despărţi

Fernando Caceres în tricoul Argentinei

În nici un interviu nu şi-a plîns soarta