Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

Gimnastica după Moceanu

A fost primul profesor de sport de la noi. A scris despre „educaţiune fisică”. A ajuns la Carol I pentru a i se plînge că românii sînt dolofani. A făcut „podul” pînă la 70 de ani…

„Nicule, acum am […]

duminică, 18 noiembrie 2012, 10:59

A fost primul profesor de sport de la noi. A scris despre „educaţiune fisică”. A ajuns la Carol I pentru a i se plînge că românii sînt dolofani. A făcut „podul” pînă la 70 de ani…

„Nicule, acum am aflat. S-a stins George, gimnastul. Aproape că atingea 70 de ani. Săracul”. Cati, soaţa, i-a adus vestea marelui Nicolae Iorga. Nu plînge, dar odihneşte peniţa pe birou şi, acolo, în camera din stînga cum intrai în vila din Văleni, îşi prinde capul în mîini. „Se mai duse un Om. Se mai duse”…

Îşi amintea agapa ţinută la grădină, la Raşca, mai cu un deceniu în urmă, cînd nea Gigi adunase 60 de primăveri. Nu le arăta. Păr mare, negru, bine îngrijit. Ochi focos şi viu, faţă rumenă, puţină încetineală doară la mers. Dănţuiseră mult şi, la un moment dat, sărbătoritul dăduse semn muzicii să tacă. Mulţumise asistenţei şi, apoi, se apucase să facă roţi, poduri, şuruburi şi toate figurile alea năstruşnice. Doamne, ce pişicher…

Proful de sport de la Sf. Sava
Îi ştia bine viaţa. Se născuse într-un sătuc de lîngă Gherla, Orman parcă-i zicea. Iubea sportul. Acrobat într-o trupă ambulantă. Lăsase Clujul, pentru că nu găsea de muncă, se trăsese la Bucureşti, pe la 1862. Îl angajaseră profesor de gimnastică la pensionul lui Şeicaru, din Calea Rahovei. Apoi la Colegiul „Sf. Sava”, la „Matei Basarab”.

Omul ăsta era un vizionar. Da, vizionar la 1860!!! S-a găsit cu Spiru Haret. S-a găsit cu Emil Florescu. S-a găsit cu Davila, marele Carol Davila. Primului i-a cerut introducerea sportului în şcoli. Întîiul român care a gîndit că „educaţiunea fisică” e obligatorie. La al doilea a avut rugămintea de a băga cîteva „exerciţii”, de dimineaţă, în Armată. Cu doctorul s-a înţeles la a pune bazele trupei „Micii Dorobanţi”, ce avea ca scop dezvoltarea fizică a tineretului, pregătirea sa şi trezirea conştiinţei naţionale.

Ajunsese pînă la Carol. Tradusese o lucrare celebră a germanilor Jahn şi Eiselen, „Carte de gimnastică”, scoasă pe la Berlin, în 1816. Lăsase un genunchi în pămînt şi turuise. „Sire, poporul vostru e gras. Nu-i de rîs! Nu face mişcare, mîncarea-i grea, unsuroasă. Inima nu mai trage, se împuţinează în slană. Fie-Vă milă, Sire, daţi o lege, să-i obligăm pe toţi să facă sport!”. Regele avea alte un miliard de probleme pe cap, dar şi-a făcut timp pentru Domnul Moceanu. Aşa-l chema. Gheorghe Moceanu. Se recomanda George, zicea că sună mai şic.

Primele broşuri cu „texte esplicatorii”
Carol l-a ajutat. A elaborat programe şcolare, a scris „Carte de gimnastică, cu figuri, text esplicatoriu cu un tablou pe aparate”, la 1869. Nu s-a oprit, i-a dat înainte. „Carte de gimnastică, pentru usul şcoalelor primare şi secundare de fete”, la 1887, „Şcoala de patinaj şi înot”, la 1892. Colinda Regatul în lung şi-n lat, forma profesori de sport. Era român convins. S-a apucat de dansuri populare, cu trupă cu tot. A ajuns în America, în India, la Roma, la Paris. Peste tot căra tricolorul.

Nicolae Iorga se ridică şi trase uşa, să nu mai audă gîlceava celor mici. Luă pana cea odihnită, o cufundă în călimara neagră: „22 septembrie 1909. A murit gimnasticul Moceanu. De loc din Ardeal, el s-a aşezat la noi pentru a îndeplini o operă pe care, după ideile şi puterile lui, a şi săvîrşit-o. A dat o întreagă pleiadă de gimnastici îndrăzneţi, eroici, de artişti de echilibristică şi mîndria lui era să-i poată arăta străinătăţii, smulgîndu-i aplauze. Figuri de gimnastică se simţea în stare să-ţi facă oricînd”.

Azi rupem pe shaormă cu de toate, iar la sport producem scutire ori facem meditaţii la mate. Pe Moceanu-l mai iubesc numai taximetriştii. E strada aia de dă-n Dorobanţi şi iese chiar la Televiziune…
gimnastica1.jpg
Moceanu făcea minuni în gimnastică acum 150 de ani

Comentarii (17)Adaugă comentariu

polier (1 comentarii)  •  18 noiembrie 2012, 11:47

Frumos articol felicitari!

radical (1 comentarii)  •  18 noiembrie 2012, 11:51

„Azi rupem pe shaormă cu de toate, iar la sport producem scutire ori facem meditaţii la mate. Pe Moceanu-l mai iubesc numai taximetriştii. E strada aia de dă-n Dorobanţi şi iese chiar la Televiziune…”

Trist dar adevarat.

Calin (2 comentarii)  •  18 noiembrie 2012, 11:55

🙂
Poza e facuta la liceul Matei Basarab.
Ciudat sentiment: am jucat fotbal pe locul unde acum cca un secol se facea aceea poza.

totdd (23 comentarii)  •  18 noiembrie 2012, 12:30

Super ! Felicitari ! Bravo Cataline !

Grid (23 comentarii)  •  18 noiembrie 2012, 12:35

Ce mai, din nou acest Ziarist surprinde cu adevăruri preluate din trecut şi ambalate într-un stil aparent şugubăţ. O plăcere să-l citeşti şi o întristare să constaţi cum nu reuşim să ne lepădăm de metehnele noastre „naţionale”.

costinescu (2 comentarii)  •  18 noiembrie 2012, 12:41

mancarea-i grea, nu ‘mancare-ai grea’ :))
felicitari pentru articol!

sergiu (1 comentarii)  •  18 noiembrie 2012, 12:47

CA DE FIECARE DATA,D-LE OPRISAN MERITATI SINCERE FELICITARI! DVS. SUNTETI CU ADEVARAT JURNALIST!

ref (1 comentarii)  •  18 noiembrie 2012, 12:52

S-a degradat lumea.
Felicitari pentru articol!

Ciprian (1 comentarii)  •  18 noiembrie 2012, 13:03

Un articol care prezintă situația sportului la noi in tara.La pământ!Felicitari !

adiii (9 comentarii)  •  18 noiembrie 2012, 13:05

ce bine este ca ne incanti cu scrierile tale cataline…..

sorinescU (7 comentarii)  •  18 noiembrie 2012, 13:20

crdeam ca numa’ cosoru’ lu’ Moceanu e romanesc… inca un Moceanu… Super ! (langa Cluj Napoca e comuna Mociu, da’ noi ii zicem Moci…)

Gabriel Bratu (14 comentarii)  •  18 noiembrie 2012, 15:25

Felicitari pentru articol, pacat ca sufera de un pic de neatentie pe la detalii.
1. Carol a devenit rege la 10 mai 1881. pana atunci fusese domnitor; pana la 1877 chiar nu avea cum sa se puna problema de vreun regat, era problema de independenta, nu ? 🙂
2. „Carol l-a ajutat. A elaborat programe şcolare, a scris “Carte de gimnastică, cu figuri, text esplicatoriu cu un tablou pe aparate”, la 1869. Nu s-a oprit, i-a dat înainte. “Carte de gimnastică, pentru usul şcoalelor primare şi secundare de fete”, la 1887, “Şcoala de patinaj şi înot”, la 1892. Colinda Regatul în lung şi-n lat, forma profesori de sport. Era român convins. S-a apucat de dansuri populare, cu trupă cu tot. A ajuns în America, în India, la Roma, la Paris. Peste tot căra tricolorul.” – de aici se intelege ca toate astea le-a facut Carol 🙂
3. Toate treburile cu anii si personajele istorice sunt o adevarata epopee, din pacate complet gresita, deci probabil inventata. Pai, amintiti, maestre, de Spiru Haret. Omul a studiat pana in 1878 prin strainataturi, or in articol apare pe la inceputuri ca a fost abordat. Ministru a fost prima oara pe la 1897. Deci cu mult dupa ce povestiti ulterior…
Apoi, Carol il ajuta pe personajul principal al articolului (vizionar pe la 1860, cum scrieti dumneavoastra), iar acesta scrie ulterior niste carti, incepand cu 1869. Mare atentie sa nu fie aici o problema, pentru ca nu il avem pe Carol in Principate decat de la 1866, pana atunci fusese Cuza. In 1860 era cu siguranta Cuza, ca doar Unirea mica fusese cu un an inainte 🙂

Cred ca articolul este bazat mult pe ce apare in acest document: pm3.ro/pdfs/RO%2017%20Serbari%20Orman.pdf (poate era normal sa-l si amintiti), numai ca acolo sunt multe inexactitati si nepotriviri istorice. Ar mai fi trebuit verificat.

Spor la scris, dar si la documentat, ca altfel iese totul o ciorba 🙂

Mihaita (1 comentarii)  •  18 noiembrie 2012, 18:26

Un articol interesant care atrage comentarii pe masura.
Multumim lui Gabriel Bratu, un adevarat Roman, cunoscator de istorie.

Calin (1 comentarii)  •  19 noiembrie 2012, 9:36

Felicitari pentru articol. Ma bucur ca am privilegiul sa te citesc, sper sa o tii tot asa.

moromete anm (45 comentarii)  •  19 noiembrie 2012, 12:03

@ Gabriel Bratu
Pai Nea’ Oprisan este JURNALIST SPORTIV[pentru a se diferentia de restul care castiga o paine din presa]…nu istoric…….eu am urmarit esenta articolului mai putin decat datele istorice…..Pe Nea’ Oprisan il citesc pentru stilul aparte decat pentru exactitatea datelor…..am impresia ca majoritatea o facem pt asta…..

zicatorul (4 comentarii)  •  25 noiembrie 2012, 16:33

@ moromete anm – jurnalistul de regula reda niste date reale si corecte, genul asta de articole sunt povestiri frumoase, nu articole sportive, e o mica diferenta.

Bibi (213 comentarii)  •  25 noiembrie 2012, 18:27

Catalin, multumesc !

Comentează