Pantoful care a omorît 66 de oameni

Cea mai mare tragedie sportivă din URSS s-a petrecut acum 30 de ani, cu Dasaev şi Romanţev pe gazon. Nimeni n-a suflat o vorbă, morţii au fost trecuţi la ”Strict Secret”. 45 dintre ei erau tineri

Nu te priveşte […]

Cea mai mare tragedie sportivă din URSS s-a petrecut acum 30 de ani, cu Dasaev şi Romanţev pe gazon. Nimeni n-a suflat o vorbă, morţii au fost trecuţi la ”Strict Secret”. 45 dintre ei erau tineri

Nu te priveşte în ochi. Bărbatul din faţa ta a văzut multe la viaţa lui, dar, cu toate acestea, nu saltă capul. Şi-a fixat un punct pe mochetă, s-a blocat în el. În mîini, mecanic, răsuceşte o bucată de hîrtie. A fost în Top Ten-ul mondial. Prin ’95, a salvat nouă mingi de meci, după care l-a învins pe Michael Stich. Peste 10 ani, cineva îl împuşca. A încasat două gloanţe de cauciuc. A cîştigat vreo trei milioane jumătate. Dar, cu toate astea, cînd povesteşte, ochii îi semnalizează o lacrimă.

„Era frig, al naibii de frig pentru octombrie! Unii vorbeau de minus 10 grade. Îmi aduc perfect aminte că mama mi-a spus să-mi iau izmene, da, izmene!, pe sub pantaloni şi să mă dau cu alifia aia minune a ei, cea care ţinea de cald”. Se opreşte, ca şi cum ar vrea să alunge o nălucă. „Mai bine că a fost frig. Stadionul avea 82.000 de locuri. Vă daţi seama, 82.000 de oameni? Aşa, au venit vreo 16.000. M-am dus împreună cu patru prieteni. Spartak Moscova avea meci cu Haarlem, din Olanda. Dasaev, Rinat Dasaev, marele portar, juca la noi. Şi Oleg, Oleg Romanţev, viitorul antrenor”.

Zăpada şi frigul au redus numărul victimelor
În încăpere-i cald, dar el suflă în mîini, cu un gest necontrolat. Aprinde o ţigară. Aruncă fumul şi continuă. „Stadionul Lenin nu avea scaunele acoperite. Plafonul se punea, parcă, prin 1997. Atunci, pe 20 octombrie 1982, au decis să deschidă doar două sectoare: A-ul şi C-ul. De acolo curăţaseră zăpada. În plus, C-ul se afla chiar lîngă o gură de metrou, ne ajuta. Am bătut cu 2-0. Meciul s-a terminat, gata, asta a fost tot! Ba, nu! Da, da, îmi aduc aminte că unii au plecat înainte de final. Era aproape nouă seara. Noi am mai rămas, pentru că Şveţov a marcat chiar în ultima secundă. Atunci a început. Am auzit ceva strigăte. Hărmălaie multă. O fată îşi pierduse pantoful pe scări. S-a oprit, o secundă, să-l recupereze. Cît naiba poate dura să-ţi pui un pantof în picior? Dar, din spate, venea multă lume. 12.000 de oameni. Ştiţi cum e efectul domino? Piesele acelea puse unele în urma celorlalte. Se dărămă prima, cade peste a doua, a doua peste a treia, a treia…Şi uite-aşa..Cei din spatele tinerei au alunecat peste ea. Deasupra lor alţii. Şi alţii. Şi alţii”.

Zîmbeşte amar. „Da, totul a plecat de la un pantof… Se poate ceva mai crud? 66 de morţi. N-au avut unde să se ducă. În faţă, erau cei căzuţi. În dreapta, barele de la balustradă. Stînga, perete. Din spate, puhoiul…Ce-a fost acolo…Asfixie compresivă. Aşa s-a spus. Pe înţelesul nostru, au fost storciţi! Pur şi simplu, storciţi!”

Din 66 de morţi, 45 erau adolescenţi. Cinci tinere…Cea mai mare tragedie din istoria sportivă a Uniunii Sovietice…

Cesnokov a fost la un pas de tragedie
Pe bărbatul din faţa ta îl cheamă Andrei Cesnokov. Tenisman uriaş. Avea 16 ani cînd s-a dus la meci. „Tragedia de pe Lujniki”, aşa e cunoscută drama. A scăpat doar pentru că a rămas să vadă golul de 2-0. Cei care au plecat cu cîteva secunde înainte nu mai sînt…

„Nu s-a ştiut nimic despre astea. Logic, autorităţile comuniste trebuiau să muşamalizeze totul. S-a facut un proces, nişte ani de puşcărie, aşa, doar pe foaie. Andropov, care venise în locul lui Brejnev de puţină vreme, s-a dus să viziteze răniţii din spitale. Pe şest. El a dat ordin să fie anchetat Nikolai Şcelokov, şeful Miliției. Avînd conştiinţa încărcată, Şcelokov s-a sinucis”…

Pe 20 octombrie 1992, la zece ani de la dezastru şi…la trei de cînd ruşii au aflat ce s-a petrecut acolo, un monument a fost ridicat în faţa stadionului. Cesnokov a fost acolo. „Nu-i cunoşteam pe cei care au murit, dar fusesem la cîteva secunde de dezastru. La cîteva secunde de dezastru”…

La 10 ani de la tragedie, in faţa stadionului, cateva coroane amintesc de cele 66 de victime

Imaginile nu au suprins nimic, pentru că…nu aveau ce să surprindă. Pe teren totul a fost ok. Tragedia s-a declanşat în tribune, la final

Rinat Dasaev a participat, indirect, la o cruntă ironie a sorţii: 66 de oameni au murit de la un pantof, în drum spre metrou…