54 de ani, 8 luni, 6 zile, 5 ore, 32 de minute şi 20.379 de secunde

Atît a durat Maratonul japonezului Shizo Kanakuri. L-a început în 1912, a trecut linia în 1966. Dar l-a terminat! Ca orice nippon care-şi respectă munca!

Sînt zorii olimpismului. 1912, Stockholm, Maratonul. Miez de iulie, 32 de grade! Shizo Kanakuri, […]

Atît a durat Maratonul japonezului Shizo Kanakuri. L-a început în 1912, a trecut linia în 1966. Dar l-a terminat! Ca orice nippon care-şi respectă munca!

Sînt zorii olimpismului. 1912, Stockholm, Maratonul. Miez de iulie, 32 de grade! Shizo Kanakuri, japonezul, ajunge la kilometrul cu numărul 27. Simte cum filmul i se rupe, picioarele nu-l mai ascultă. E trei ziua, dar se face noapte. Cînd se trezeşte, e în familia unor oameni blonzi cu ochii albaştrii. Zice numai „Nippon, nippon!”. Pe 1 septembrie e acasă. Start în cea mai tare poveste olimpică.

După Londra 1908, Pierre de Coubertin, baronul, a zis că e cazul ca şi asiaticii să vină la Jocuri. Printre băieţii ăştia, sporturile francezului nu prea sunt halite. Ei merg mai mult pe arte marţiale. Sînt, însă, şi vreo cîţiva cu opinii separate. Shizo e unul dintre ei.

„Toc io” recordul mondial…
Bate-n 20 de ani, vine de la „Tokyo Higher Normal Center”, şcoală cu tradiţie. De mic şi-a pus picioarele-n spinare şi a dat drumul la ture. În noiembrie 1911, la calificări, scoate, pe 40,2 kilometri, record mondial, 2:32:45. Maratonul nu era maraton, adică se mai măsura cu pasul şi metrul de croitorie, dar recordul e record. A, şi un „mic” detaliu. Pe atunci se considera că transpiraţia îngreunează alergătorii!!! De aceea, Shizo nu punea gura pe apă patruj’ de kilometri!!! Universitatea imperială din Tokyo îşi dă seama că băiatul chiar e sculă. Reţineţi, în 1912 i se dă un antrenor şi un specialist în educaţie fizică, să se ocupe de el!

Alerga prin gările transsiberiene
16 mai 1912. Plecarea spre Stockholm. Scriu ziarele: „Domnul Kanakuri n-a mai luat parte la alergări în afară, dar e nervos şi are orgoliu”. Face 10 zile numai cu TransSiberianul. În fiecare staţie unde trenul oprea, întreba cît stă. Dacă avea timp, alerga în jurul gării, pentru dezmorţire!!!

În Suedia, prinde căldură. Iulie, arşiţă, 32 de grade. Pozele se păstrează şi acum. La start, sînt 68 de concurenţi, fiecare cu pălării, şepci ori prosoape pe cap. Decolează ca din puşcă. Toţi se uită cu mirare şi nu ştiu de unde vine! Ce încălţări ciudate! Poartă „tabi”, cu două deschideri: una pentru degetul mare, cealaltă, pentru ’alelalte patru.

Unii mor pe drum. La propriu, cum e Francisco Lazaro. Portughezul se unge cu ceară, să nu-l bată soarele. Munca albinelor nu lasă însă corpul să respire. Practic, explodează!
La kilometru 27 Shizo, cade, fără strop de lichid pus în gură. E săltat de o familie suedeză, pus pe picioare şi trimis acas’. În foaia de joc apare „sportiv dispărut!” Atît! În Japonia, pune bazdele Hakone Ekiden, o întrecere de 218 kilometri între universităţi. Dacă e importantă? De atunci, Anul Nou nu se sărbătoresşte fără ea, se alergă pe 2 ori 3 ianuarie, iar toate televiziunile japoneze o transmit în direct…

Ce sunt cinci decenii şi jumătate?
Nu trec mult. 54 de ani.

În 1966, un ziarist nordic găseşte povestea. Sapă patru luni şi dă de Shizo. N-are mult, 75 de ani. La vîrsta asta ori eşti „verde”, ori nu mai eşti deloc. I se face o propunere. „Nu aţi vrea să terminaţi Maratonul început mai ieri?”. Se primeneşte, zice „Da!”, şi ajunge la Stockholm. După 54 de ani, 8 luni, 6 zile, 5 ore, 32 de minute şi 20.379 de secunde, trece linia. E la parpalac. Titlu din ziare. „Sportivul dispărut a terminat cursa”. Trage aer şi dă declaraţii. „Cam lungă alergătura asta. De-alungul ei m-am căsătorit, am făcut şase copii şi m-am ales cu 10 nepoţei”.

Nu-i ruşine? Bătrîn şi minte! N-are şase urmaşi direcţi! Ci şapte! Shizo Kanakuri este considerat părintele maratonului japonez!

Shizo (cel din dreapta, cu Nippon), la cermonia de deschidere

Shizo, al doilea, în timpul cursei de acum 100 de ani!