Veosipeta Karolina, bunica Miţei Biciclista

Primul „velociped” din istoria Romaniei a circulat între Podul Mogoşoaiei şi cel al Tîrgului de Afară, în Bucureştiul anului 1815. O vieneză făcea, atunci, „şease” curse: trei „ducătoare” şi trei „viitoare” Un plod lipeşte afişul cu clei. E primul „anunciu” […]

Primul „velociped” din istoria Romaniei a circulat între Podul Mogoşoaiei şi cel al Tîrgului de Afară, în Bucureştiul anului 1815. O vieneză făcea, atunci, „şease” curse: trei „ducătoare” şi trei „viitoare”

Un plod lipeşte afişul cu clei. E primul „anunciu” publicitar din istoria Bucurescilor! Lumea se buluceşte. „Cu învoirea ocîrmuirii, duminică, 28 noiembrie, după poftire are Veosipeta Karolina Pankert în cea de pe urmă cinste a se arăta iarăşi într-o Fugă mare cu prinsoare de la strada Podul Mogoşoaii pînă în strada Tîrgului de Afară, pă marginea oraşului; adică de şease ori; trei în ducătoare şi trei în viitoare! Forma îmbrăcăminţii: tirol. Dacă din privitori va pofti să se prinză ca să se întreacă cu Madam, să poftească la Hanu lui Manuc No.56. Privitorii au să plătească cîte un sfanţ: Nobleţea, după voinţă. Începutul va fi la 10 ceasuri turceşti după prînz”…

Nu fulguieşte, da-i răcoare. Urbea s-a adunat spre a vedea minunea. Doctorul Caracaş, părintele spitalului Filantropia; uite-l şi pe Nichifor Hagi Ion Mustacov, patronul fabricii de paste făinoase din Dealul Vacăreştilor; Vardalah, care demisionase de la conducerea academiei greceşti de la Sf. Sava, e şi el, cu familia! Nu mai vorbim de Manea, staroste de cavafi.

„Podu’ Mogoşoaiei” e Calea Victoriei de azi, „Tîrgul de Afară”, undeva la capăt de Calea Moşilor. 1815. Da, da, 1815!

Poalele-i sînt legate cu elastic!
Veosipeta Karolina apare!!! Oauuu!!! Are vreo 30, poate 35 de ani, vine din Viena. Călăreşte ceva nemaivăzut: roţile-s la fel, din lemn, încinse cu dungi de fier, şaua-i lipita de ghidon (!!!), ea stă undeva deasupra. Se hurducăie, se împotmoleşte, dar merge singură! De fapt, ajutată de picioare, care stau pe pămînt. Aieptează, adică-şi ia un fel de avînt, cu putere! Merge aşa cîţiva metri, din inerţie, apoi, cînd cu stîngul, cînd cu dreptul, împinge în noroi! Fusta o cam încurcă, dar şi-a legat „poalele” cu elastic. După puţină vreme, de la sloată, e neagră toată! O bucată de drum, pămîntul e tare ca piatra. O alta, e moale…

Ăi mai bătrîni îşi fac cruce! Dar chiar e o minune! Cu cîţiva ani înainte ca Nicephore Niepce să „boteze” maşinăria, cu cîteva decenii înainte ca Bucureştiul să vadă un „velociped” adevărat, cu multă vreme înainte ca Miţa „Biciclista” să uimească dăscălimea, popa şi moflujii, „veosipeta” vieneză prezintă un număr de magie.

Inventatorul drezinei i-a construit jucăria

„Minunea împinsă cu picioarele”

„Iapa” e o bunică a bicicletei. Baronul Karl Drais, din Mannheim, cel care avea să dea numele drezinei, are, de ceva vreme, o obsesie. Vrea să patenteze un vehicul umblător. A dat trei-patru prototipuri la prieteni, să se dea cu ele, să vadă ce şi cum, unde scîrţîie, unde mai trebuie unse. Aşa a ajuns veosipeta acasă la Caragea Vodă!

Cursa se termina în 33 de minute. „De cîte ori ajungea la semn, se slobozea cîte o puşcă, spre întrebuinţare”. Chiar şi domnitorul este vestit de istă poveste.

Vă daţi seama? La 1815, cînd în Bucureşti existau opt hanuri mari, cu biserică, şapte hanuri mari fără biserică şi 28 de hanuri mici, cînd se aprobă închiderea cu zid a unei ulicioare deschise între casele Bălăceanu, pentru că „murdăriile de acolo produceau vătămare la sănătatea vecinilor”, o străbunică a bicicletei se poate vedea contra unui sfanţ, iar dress-code-ul, îmbrăcămintea tip „tirol”, este obligatorie…

Despre Madam nu se ştiu prea multe lucruri. Decît că la 1815, fie şi prin „minunea împinsă cu picioarele”, Bucurescii erau pe harta Europei.