Ziua cînd prins-am a scînci

Acum fix 90 de ani, debutam ca naţională. Cu tricouri făcute în Anglia, cu unguri, evrei, germani şi români în echipă, cu suplimente de sardine la conservă şi cu o victorie contra vecinilor noştri

Trompetele sună, ca-n turnirurile medievale. […]

Acum fix 90 de ani, debutam ca naţională. Cu tricouri făcute în Anglia, cu unguri, evrei, germani şi români în echipă, cu suplimente de sardine la conservă şi cu o victorie contra vecinilor noştri

Trompetele sună, ca-n turnirurile medievale. Regele îşi tuşinează mustăcioara, îşi aranjează, stîngaci, ochelarii şi face semn că jocul poate începe. E Alexandru I, Regele Sîrbilor, Croaţilor şi Slovenilor. La dreapta-i stă soaţa, Maria „Mignon” de România. Mărioara, pentru a o deosebi de ilustra-i mamă, Regina Maria, aflată trei scaune mai încolo. E şi Ferdinand, Întregitorul, şi George al II-lea al Greciei şi multă lume bună. Sînt pe stadion, cu 5.000 de suflete dimprejur. Alexandru s-a luat cu Mărioara, sîrbii evoluează contra României. 8 iunie 1922, întîiul match din istoria naţionalei. Fără 10 ani, e suta de atunci…

Pîn’ s-au adunat, a durat cinci zile!
Au stors distanţa cu trenul. Os pe os. Au pus ban pe ban. Nişte industriaşi ovrei le-au completat diurna. Au „sudat” conserve, ca pe front. Au poştit şi un bidon cu vin vechi.
Au ieşit la joc. Teofil Morariu, coach-ul, „căpitan naţional”, îi adunase din Banat, Crişana, Transilvania. Cinci zile pînă s-au găsit cu toţii. Doctorul era şpilcuit, cizelat, avea să stea 15 meciuri pe bancă. De la naştere cam pînă cînd trupa începu’ a merge copăcel. Sistemul era 1-2-3-5. Da, nu rîdeţi…

Ritter, goal-keeper-ul, a venit de la Chinezul. Peste trei luni se punea pe cucerit campionate. Şase la număr. Elemer Hirsch, aristocratul, stîngaciul de 26 de ani, făcuse, pe barba lui, echipamentul, în Anglia. Întinsese vorbă către Albion să le croiască short-urile cu buzunare la spate. Pentru batiste. Cum să joace foot-ball în faţa unor capete încoronate, plini de sudoare? Omul studiase dreptul la Viena şi Budapesta. Între două antrenamente, pleda. Avea să scape din lagărele lui Eichmann, dar murea, pe gazon, ca antrenor, la Armata Cluj, prin ’52…

Uite-l şi pe Dezso Jakobi, românizatul Dezideriu! Sărmanul, avea să plece la doar 24 de ani. După un meci în Austria, i se făcea rău. Pneumonie. Stătea internat vreo cinci luni, îl lăsau, intenţionat, să se prăpădească pentru că purta, la gît, Steaua lui David. Nazismul făcea primii paşi. Şi Nicu Honigsberg, cel carea avea să meargă la Olimpiadă, în ’24. Ce tare e alăturarea dintre Nicolae şi Honigs… Şi Francisc Ronai. Ce băiat, ce caracter! „Feri”, viitorul tehnician de la CCA.

Un singur „rominuleţ”
Şi căpitanul. Cine a fost căpitanul? Rică Guga, de la „U” Cluj. Singurul „rominuleţ”, cum glumeau şogorii din echipă. Rupea cinci limbi străine. La 22 de ani ţinea unită o trupă formată din evrei, români, unguri, saşi, germani… Cădea cu maşina în Bega. Se ducea repede, la nici 40…

Matchul? 1-0 ei, „datorită unui penalty, la 11 metri de bare”, cum ziceau condeierii vremii. Henţ în careu. Ronai egala, tot de pe var. Apoi domnul Guga, „mărginaş dreapta, reuşea a marca un gol”. Cel al victoriei. Statistica mai istorisea şi despre „două goluri scăpate, ambele lovind stîlpii şi deviind în exterior”. Asta a fost tot. Drum de întoarcere cu trenul şi, pînă la Oradea, chiar cu căruţa. Trofeu plimbat prin toată ţara. „Cupa Regelui Alexandru”.

8 iunie 1922. Ziua cînd am început a scînci. Măcar pentru memoria celor care jucau cu batiste la buzunarul din spate, nu faceţi nici un fel de comparaţie cu perioada contemporană!

Stadionul „SK Jugoslavija”, locul unde am primit nota 10 la testul APGAR

08.06.1922
Belgrad, Stadion „SK Jugoslavija”
Iugoslavia – România 1-2 (1-1)
Au marcat: Sifer (35 – pen.) / Ronai (41 – pen.), Guga (61)
România: Ritter – Szilagy, Hirsch – Jakobi, Honigsberg, Zimmermann – Guga, Frech, Schiller, Ronai, Auer. Antrenor:Teofil Morariu