Rezoluţia 757

Cu 20 de ani în urmă, Consiliul de Securitate scotea de pe gazon naţionala „plavilor” şi o introducea pe cea daneză. Urmarea: cea mai mare surpriză din fotbalul la nivel înalt! „Domnilor, să votăm!”. Intuieşte, deja, rezultatul. E cald, sau […]

Cu 20 de ani în urmă, Consiliul de Securitate scotea de pe gazon naţionala „plavilor” şi o introducea pe cea daneză. Urmarea: cea mai mare surpriză din fotbalul la nivel înalt!

„Domnilor, să votăm!”. Intuieşte, deja, rezultatul. E cald, sau i se pare? – în acea penultimă zi de mai 1992. New York, „Sala Norvegiană”. Dă roată. China şi Zimbabwe se abţin, dar, şi aşa, sînt 13 mîini drepte ridicate. Pentru. Nici una împotrivă. Cea mai grea zi din viaţa sa. Numele, Peter Hohenfellner, nu spune nimic. Pe hîrtia din faţa sa scrie, însă, „President”. Rezoluţia 757 a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite a fost adoptată. Iugoslavia e complet izolată. La punctul „g” e un singur rînd: „Interzicerea participării la orice competiţie sportivă a atleţilor din fosta Iugoslavie”.

Hohenfellner iese din sală. Trage aer în piept şi-l sună pe Johansson, starostele UEFA. E cu Havelange, patriarhul FIFA, şi cu Blatter, menestrelul, la o reuniune, în Newport, Ţara Galilor. „Bătrîne, e votată. Afară cu Iugoslavia!”. Lennart pare calm, dar tremură. Cu o mînă sună în Suedia, cu alta, în Danemarca. Sîrbii sînt, deja, la Euro. Ei trebuie să plece. Nordicii se află în vacanţă. Ei trebuie să vină. Rezoluţia Consiliului de Securitate 757, luată în şedinţa numărul 3.082, sună sec, dar vorbim despre actul ce avea să ducă, probabil, la cea mai mare surpriză din istoria fotbalului.

Amical contra rămăşiţelor CCCP
Danezii n-au treabă cu EURO. Se pregătesc de un amical cu echipa Comunităţii Statelor Independente. Mai pe şleau, fosta URSS. Plavii i-au dominat în grupă, dar politica la nivel înalt spune altceva. Legenda cu „toţi erau pe plajă”, nu ţine. Povesteşte Schmeichel. „Ne pregăteam la Brondby. Terminaserăm întîiul antrenament, serveam prînzul cu gîndul la şedinţa de seară. Atunci am auzit prima oară. Era 30 mai. Pe 31 am primit confirmarea. Plecam la Campionatul European”.

Între două amicale, Richard Möller Nielsen, antrenorul, îşi decora bucătăria. „Moli, e confirmată. Ne-au lăsat să anunţăm lotul pe 4”, i-a zis preşedintele federaţie. Pe 8 începea turneul.

Cu un Laudrup, nu cu doi
Laudrup, ăl mic, da. Laudrup, ăl mare, nu. Se luase în bîză cu Möller Nielsen şi, după trei meciuri de campanie, dezertase. Schmeichel, proaspăt şmecher de Manchester. John Jensen, „Faxe”, cel care, la final, avea să explice succesul: „Am jucat fără presiune, doar din plăcere”. Henrik Larsen, Lars Olsen, „căpitanul”, celălalt Lars, Elstrup, de la „marea” Luton Town. Mai toţi trecuţi pe la Bröndby IF, care dădea scheletul. Flemming Poulsen nu fusese pintre ei, dar se găsiseră la Under-21, unde se sudaseră. Andersen, cel cu muşchii OK, dar cu rotula făcută franjuri înainte de finală. Şi Sivebaek, cu rotula ok, dar cu muşchii făcuţi franjuri în finală. Şi Vilfort, uriaşul. E greu şi să-i tastezi povestea. Cu două zile înainte de plecarea spre Suedia, Line, fetiţa bolnavă de leucemie, intră în spital. La doar şapte ani. Kim nu vrea să plece, dar e gonit de familie. Joacă primele două meciuri. Telefon. „Lime nu-i ok…”. Fuge în Danemarca. Familia îl trimite, din nou, la lucru. Se întoarece înainte de finală. Se leagă cu cătuşe de patul îngeraşului de şapte ani. Nu mai vrea să audă de fotbal. Dă-l dracu de titlu, Lime abia mai respiră! Îl sedează, îi dezlipesc trupul şi-l duc pe „Ullevi”, la Götteborg. Dă golul care încuie finala. Peste trei săptămîni, în Ceruri e un îngeraş în plus. 21 de campioni europeni vin la priveghi!

Rezoluţia 757. Asta a fost. 15 miliarde de comentarii. Că ONU a greşit, că Iugoslavia era cea mai tare cu toţi „…ovic-ii” ei, că… Danemarca, cea adunată de pe drumuri a făcut egal cu Anglia, a învins Franţa lui Papin şi Cantona, a trecut de Olanda lui Rijkaard, van Basten ori Bergkamp şi a supus campioana mondială, Germania. Punct! Sînt 20 de ani de atunci!

Danezii se bucură. Conduc pe tabelă şi sînt apropae de titlu. Cu trei săptămîni înainte, nu se aflau pe afişele EURO

Kim Vilfort (stînga), cel care a jucat cu mintea la Götteboirg şi cu inima la Copenhaga. În acelaşi timp!