Strania poveste a lui Birgit Fischer

Asemenea personajului lui F. Scott Fitzgerald, singura caiacistă medaliată cu aur la şase Olimpiade întinereşte pe măsură ce urcă în vîrstă

S-a născut la 42 de ani. Nu la maternitate, ca toţi bebicii, ci în Centrul de Canotaj Schinias. Atena. […]

Asemenea personajului lui F. Scott Fitzgerald, singura caiacistă medaliată cu aur la şase Olimpiade întinereşte pe măsură ce urcă în vîrstă

S-a născut la 42 de ani. Nu la maternitate, ca toţi bebicii, ci în Centrul de Canotaj Schinias. Atena. Undeva prin vara lui 2004. Pur şi simplu întîmplător, atunci aveau loc Jocurile Olimpice. Medicii s-au speriat: ce om scoate primul „oaaa” cu o medalie la gît? Au trecut peste şoc şi au dat să o îmbrăţişeze: devenise cea mai în etate caiacistă aurită din istoria Olimpiadelor. A început să crească, ajungînd la 38 de ani. Şi-a aniversat ziua undeva pe la Antipozi. 2000. Lîngă tort „parcase” două medalii de aur, la K-2 şi K-4 pe 500 de metri.

O aurărie şi-o argintărie
A început să meargă, copăcel-copăcel, undeva pe la 34 de ani. Semenii se uitau la ea şi nu pricepeau: cum poate un om dribla trecerea timpului? 1996, pămînt american. Cum să nu-şi aducă aminte ce scria pe ce-i puseseră la gît: „Games of the XXVI Olympiad”? O aurărie şi o argintărie.

De scris, a prins a buchisi slovele la 30 de ani. Creştea. 1992, Barcelona. Soare. Cald. Germanie reunificată. Ea, venită din RDG, ea, ostaş al marii armate din Republica Democrată, ea, tovarăşul maior, reprezentantă a capitaliştilor? Doar o medalie, singură, la 500 de metri…

Cel mai mult i-a plăcut la Seul, în 1988. Avea 26 de ani, ştia toate literele, putea citi. S-a bătut în diplome cu al său bărbat, Jörg Schmidt, argint la C-1 pe un kilometru. L-a învins, cu două „galbene”. Metalul ăla preţios.

Urca în vîrstă. Ajunsese la 22 de ani. Los Angeles, America, oauuuu, America! Era sătulă de vizitele în statele vecine şi prietene. I-au tăiat macaroana. „Ţările comuniste boicotează jocurile imperialiste”, a auzit. Doar un nebun, unu’ Ceauşescu, a trimsi acolo un comando. N-a zis nimic. A rămas acasă, dar cum tot simţea că se înalţă şi hainele nu o mai încap, a zis să nu mai piardă vremea. S-a căsătorit cu Jorg, a făcut doi copilaşi, apoi s-a pregătit de Moscova. De Olimpiada de la Moscova.

Tinereţe fărăr bătrîneţe
Prima ei ieşire şmecheră. 18 ani. Ce vîrstă, cum mai trecuse timpul, o Doamne, cum mai trecuse timpul! A pus mîna pe padele, a tras de trei ori mai vîrtos şi a privit timpul: 1:57.96 pe 500 metri. Atunci a făcut cunoştinţă cu domnul Aur Olimpic. Băiat chipeş, i-a picat cu tronc. Şi-a zis că indiferent cine-i va fi jumătatea, nimeni nu se va supăra dacă din patru în patru ani îl va trăda cu el. Nu mult, trei săptămîni…De fapt, da, îşi aducea bine aminte, parcă mai ieri fusese… Nu-i dăduseră medalia pe loc. Se speriase, gîndea că ceva nu-i în regulă, a văzut că se uitau prin hîrţogăraie… Dăduseră să o îmbrăţişeze: devenise cea mai tînără caiacistă medaliată cu aur la o Olimpiadă din istorie!!!

Cînd abia a împlinit 14 ani, un prieten i-a adus un film cu un titlu ciudat: „Strania poveste a lui Benjamin Button” , o peliculă-capodoperă, cu un bunic care se născuse pe la 80 de ani şi care o luase invers în viaţă: nu putea ţine timpul în loc şi întinerea! „Ei, la naiba!” şi-a zis. „Cum se poate asta?” Apoi şi-a dat seama că pe fundul carcasei-duble mai zăcea un DVD. Avea vreo cinci minute. Ea, Birgit Fischer, medaliată cu aur la şase Olimpiade, era personajul principal. Cea mai tînără şi, în acelaşi timp, cea mai bătrînă fiinţă umană urcată pe cea mai înaltă treptă a podiumului caiacist…

Nu putea înţelege ce se întîmplă. Cu cît îmbătrînea, întinerea…

A vrut să participe, la 50 de ani, la JO de la Londra. Nişte probleme la inimă n-au lăsat-o…

Şi astăzi îi pare rău. Dacă RDG-ul mergea la Los Angeles.?…