Voinţă la infinit!

Povestea incredibilă a unui atlet, care în 1992 la Barcelona a alergat accidentat în semi-finala de la 400 metri . N-a cîştigat titlul olimpic. Nici măcar n-a terminat cursa. Dar Derek Redmond, băiatul cu faţă de Jamie Foxx, a rămas […]

Povestea incredibilă a unui atlet, care în 1992 la Barcelona a alergat accidentat în semi-finala de la 400 metri . N-a cîştigat titlul olimpic. Nici măcar n-a terminat cursa. Dar Derek Redmond, băiatul cu faţă de Jamie Foxx, a rămas în istoria Jocurilor Olimpice

Se simţea bine în dimineaţa aceea. Nu-l durea nimic. Da, da, asta chiar era o veste bună, după cele opt operaţii, după miliardele de accidentări, după ce ratase Jocurile Commonwealth din 1986, după ce abandonase cu 90 de secunde înaintea startului de la 400 m la Seul, în 1988, după ce… cu o lună în urmă, scosese cel mai tare rezultat al său din ultimii patru ani, aşa că avea motive să se gîndească la faptul că aici, pe Stadionul Olimpic din Barcelona, va putea muşca, la propriu, o medalie.

L-au prezentat: Derek Redmond, Marea Britanie, numărul 749, culoarul 5. S-a şters cu un prosop, şi-a atins cu degetele vîrful pantofilor de sport, s-a pus în blocstart. Semifinala de 400 m. Patru de aici, cu alţi patru din cealaltă, ajung în finală.

A rezistat doar 225 de metri
1.8. A plecat bine. „Chiar nu eram specialist la starturi, dar mi-a ieşit”. 12.9. Camera face „zoom” pe el. Paşi de felină. „Tehnica era să nu forţez din prima, să aştept finalul”. 16.8. Simte ceva, o înţepătură scurtă la dreptul. Spune doar „Oh, no!”. Cedează. Se lasă pe pistă. Stîngul îndoit sub el. Se ţine de dreptul cel blestemat. Plînge.

Acasă, în Northamptonul natal, Jennie, mama, îşi dă seama. „Nu-l văzusem supărat decît de două ori în viaţă. La şase ani, cînd nu primise bicicleta dorită, şi acum!”. Karen, sora, însărcinată în nouă luni, simte contracţiile. Jim, tatăl, aflat lîngă pistă, nu acceptă că fiul său e doborît de accidentare. Din nou. „Credeam că rîde de mine!”, avea să zică. Cine naiba face glume într-o semifinală la Olimpiadă?”.

Doi cameramani şi doi asistenţi se apropie de el. 24.5. Urlă de durere. Sau de furie?

Olimpianul
Şi atunci se ridică!!! Da, se ridică! Trebuie să termine cursa! 65.000 de oameni nu mai respiră! O VA TERMINA! „N-am făcut-o pentru public, am făcut-o pentru mine! Unii ziceau că-s erou, alţii, idiot! Nu asta conta, ci spiritul olimpic, faptul că trebuia să trec linia!”. Un arbitru se îndreaptă spre el. N-apucă să-l întrebe dacă are nevoie de medic. Privirea lui Derek îl taie. Se retrage. Şi atunci, un bărbat cu niţică burtică sare peste panourile publicitare. Un steward dă să-l oprească. „E fiul meu!”, spune. Ajunge lîngă Derek. 44.50, Steve Lewis a terminat primul, dar pe cine mai interesează asta? „Trebuie să te retragi!”. „Tată, ştii că nu fac asta!”. „OK, atunci terminăm împreună!”.

Şi aşa, cu mîinile pe după umerii celuilalt, junior şi senior se îndreaptă spre linia de sosire. Stadionul e în picioare! 65.000 de suflete se felicită că au luat bilet la o astfel de cursă. Camerele fac iar „zoom”. De astă-dată nu doar pe un chip, ci pe două. Dar Jim, bătrînul Jim, ştie că eroul e Derek. Îl lasă să treacă singur linia de sosire… La conferinţa de presă de după, apare, îşi cere scuze pentru deranj, deoarece nu este oficial, ia microfonul şi, cu o voce gîtuită, zice doar atît: „Sînt cel mai fericit tată din lume!”.

Sus, undeva în Olimp, Zeus e cu băieţii. S-au uitat la cursă cu toţii: Ares, Apollo… Stăpînul suprem roade un miez de migdală, aruncă pe gît un pahar de ambrozie şi-l întreabă pe Hermes: „Fiule, eu le-am dat muritorilor asemenea voinţă?”. Mesagerul olimpienilor ridică ochii şi răspunde: „Da, dar numai unora!”. Apoi ia telecomanda şi dă pe baschet.

Moment emoţionant petrecut la Barcelona… Luptă pînă la final l-a înscris în istorie Foto: GettyImages

Clipe de coşmar pentru Derek pe pista de la Olimpiadă