Antrenorul cu cinci numere 10!

Joao Saldanha a împărţit arme, a fost comunist convins, a comentat fotbal 50 de ani şi a creat marea naţională a Braziliei din 1970. Fără să ajungă în Mexic…

Şi-a trăit viaţa la maximum de ţînc. Bătea în şase primăveri […]

Joao Saldanha a împărţit arme, a fost comunist convins, a comentat fotbal 50 de ani şi a creat marea naţională a Braziliei din 1970. Fără să ajungă în Mexic…

Şi-a trăit viaţa la maximum de ţînc. Bătea în şase primăveri cînd căra, sub nişte pantaloni bufanţi, arme pentru luptătorii brazilieni din Alegrete. Se trăgea din neamuri de rasă, ăl bătrîn fiind starostele Partidului de Eliberare.

De crescut, a crescut în miros de praf de puşcă, între rastele şi între mişcări de stradă ce se lăsau cu morţi şi răniţi! Cînd prinse a se bărbieri în răspăr, era deja membru al Alianţei Internaţionale. Se apuca de jurnalism. Debuta cu o cronică intitulată, sugestiv, „Debarcarea în Normandia”. De la faţa locului!!! Fiert pe marxismo-leninist, fugărea, de dimineaţă pînă seara, nazişti, mulţi ca iepurii după al doilea Război Mondial prin Argentina şi Brazilia. În ’45, Mama Rusie restabile legăturile cu marele poporul carioca, frate şi prieten, aşa că omul şi-a şampilat carnetul de PCB: Partidul Comunist Brazilian. Din 1964, după lovitura de stat, afacerea cu „toţi oamenii sînt egali” era scoasă în afara legii, dar el nu renunţa, niciodată, la „tovarăşe”.

Mediocru ca fotbalist, genial ca tehnician
Cu fotbalul n-a fost nici paplecă, nici n-a rupt gura tîrgului. A fugărit pelota pe la Botafogo. Aici l-au împuşcat, la o manifestaţie. NATO abia schimba scutecele, dar el urla, pe stradă, că de la istă naştere se va porni al treilea Război Mondial. Jugador, n-a fost, antrenor, da.

Prin ’66, la Seleçao era haos mare. Rio se duela cu Sao Paulo atît de tare, încît imnul era huiduit cînd ici, cînd colo. Atunci, Joao Havelange, da, da, viitorul patriarh de la FIFA, în acele vremuri doar împărat peste Confederaţia Braziliană, un om apropiat mai mult de polo decît de futebol, i-a dat sceptrul naţionalei. Era ziarist iar povestea zice că a cerut şefului de secţie un fotograf. „Taică, anunţă ăştia antrepenorul!”. „Ştii cine o să fie?”. „Să mor împachetat de am idee!”. Peste o oră şi jumătate, dădea declaraţii din postura de selecţioner… Cu doi ani înaintea Mondialului din Mexic, anunţa cei 22 de oameni care vor merge acolo. 11 titulari şi 11 rezerve.

Meşterul „auriverde”
Ce a meşterit el la trupa „auriverde”, cei cu memorie mai fină dintre dumneavoastră îşi aduc aminte. Celor mai tineri, trebuie să le povestiţi cum omul a jucat cu cinci numere 10, cum în 406 zile a făcut un rezultat de egalitate şi 10 victorii, cum trupa titulară la Guadalajara a fost exact cea prezisă de el în 1968… De ce n-a fost selecţionerul Braziliei? Ha,ha, bună poanta!

Să o luăm uşor. Întîi i-a supărat pe englezi. „Fotbalul brazilian e corupt”, a auzit. „Da, de aia Scotland Yardul e faimos în lume?” Apoi, pe germani, supăraţi pe crimele din Amazonia. „Nepoţilor, în 469 de ani de istorie, noi n-am ucis cît aţi făcut voi în 10 minute în orice lagăr”. Firele telefoanelor dintre ambasade s-au încins…

Noul dictator, Emilio Garrastazu Medici era „proalb”. „Puşkaş ori Di Stefano au fost bunicei, dar nimeni nu se compara cu Pele ori Garrincha. Negrii nu sînt aşa buni la nataţie pentru că nu au voie în piscine”. I-au băgat spion în vestiar. I-au spus că mai marele statului îl doreşte pe Dario, un atacănţel, în lot. A replicat: „Ar fi mai bine ca preşedintele să se gîndească la ales miniştrii, să nu se mai bage în chestiuni serioase”. Havelange l-a sunat. I-a mulţumit frumos şi i-a urat toate cele bune.

A doua zi, „Lobo” Zagallo era selecţioner! Şi Dario în lotul de Mexic, chiar dacă nu evolua nicio secundă. Cît despre Joao Saldanha, se mai ştiu puţine lucruri. S-a întors la maşina de scris, la microfon, a murit tot comunist convins, în ’90, la Roma, la patru zile de la finala Mondialului pe care o comentase. A, şi încă ceva! Se mai ştie că i-a adunat, la un loc, pe Felix, pe Carlos Alberto, pe Jairzinho, pe Gerson, pe Tostao, pe Pele, pe Rivelino ori pe Everaldo. Nişte anonimi…