Lord Byron, „delfinul”

Pe 3 mai 1810, unul dintre cei mai mari poeţi romantici, devenea, cu o oră şi 10 minute, primul om care traversa strîmtoarea Dardanele.  De atunci, de peste 200 de ani, în memoria acelor clipe are loc o întrecere

„John, […]

Pe 3 mai 1810, unul dintre cei mai mari poeţi romantici, devenea, cu o oră şi 10 minute, primul om care traversa strîmtoarea Dardanele.  De atunci, de peste 200 de ani, în memoria acelor clipe are loc o întrecere

„John, mai citeşte o dată!”, vine rugămintea. „Dar rar, cu intonaţie”… Şi povestea plecă la drum… „Leandru, tînărul din Abydos, prinse drag de Hero, preoteasa Afroditei, ce locuia într-un tur în Sestaos, pe partea europeană a Hellespontului. Noapte de noapte, Leandru înota spre ea. N-avea teamă, dragostea-l călăuzea. Pentru a-l ajuta, Hero îi aprindea un far şi el afla exact unde-l aşteaptă iubita. Aşa azi, aşa mîine. Pînă-n acea noapte rece, cu vînt mult. Leandru n-a mai zărit lumina, s-a sfărmat de ţărm. Cînd i-a văzut trupul rece, Hero s-a aruncat, şi ea, din vîrf de far”…

George Gordon Byron aproape că plînge. E un aventurier englez plecat să cucerească lumea cu al său amic, Hobhouse. Au trecut prin Portugalia, prin Spania, prin Gibraltar, prin Malta. Au ajuns la Hellespont, Dardanelele de astăzi. Aici au auzit de legenda lui Hero şi a lui Leandru. Consulul le-a spus că din vremea zeilor niciun muritor nu a cutezat să înfrunte valurile, să taie strîmtoarea. Aşa că…

Primul, din a doua încercare
Byron, Lordul Byron, a dat să facă traversarea în miez de aprilie 1810. Era cinci după amiaza. N-a ascultat că atunci curenţii au forţă mare şi nu e bine să-i superi, n-a ascultat că gheţurile din munţi abia se topiseră şi apa e rece, n-a ascultat nimic! N-a reuşit, iar cei patru ofiţeri turci care-l urmăreau cu barca l-au adus pe mal mai mult mort decît viu, cu piciorul beteag din naştere abia mişcîndu-se.

Noaptea, n-a dormit. De oboseală sau de ciudă, nu mai ştia. Se gîndea numai la Leandru. „Dacă el a putut, eu de ce n-aş face-o?”, se întreba.

Pe 3 mai, a intrat, din nou, în apă. A zis s-o taie oblic, să se lase pe curenţi, a plecat din Golful Maito. Marinarii de pe „Salsette” îşi făceau cruce şi-l susţineau. Apa era mai caldă. Totul a durat o oră şi 10 minute. Reuşise! El, Lordul Byron, englezul, devenea primul om care traversa strîmtoarea Dardanele. Scria acasă. „În acele momente, mi-am dat seama că nimic nu poate fi mai frumos!”.

Westminsterul l-a refuzat, grecii l-au făcut erou
Se întorcea la Londra. Iubea, deopotrivă, bărbaţi şi femei. Cucerea soţile altora, în timp ce de a sa dădea divorţ la un an de zile de la căsnicie, lăsîndu-i pe masă un bilet devenit celebru. „Rămîi cu bine şi dacă ar fi pe veci, atunci pentru totdeauna, rămîi cu bine!”. Vizita cîmpul de luptă de la Waterloo, îi făcea un copil cumnatei altui poet de geniu, Shelley, locuia un an în Elevţia, altul în Belgia, celălalt în Italia. Lua parte la Războiul de Independenţă al grecilor, lupta contra turcilor şi devenea un fel de erou naţional. Murea pentru ei. Se reîntorcea, pe scut, în Anglia, dar era refuzat la Catedrala Westminster. Abia în 1969 Albionul îi recunoştea meritele şi intra în Colţul Poeţilor.

În lumea sportivă o făcuse de ceva vreme. El, Lord Byron, poate cel mai mare poet romantic al Coroanei, cel mai extravagant, cucerise Dardanelele. De atunci, din 1810, Hellespontul e al său, iar întrecerile ce se celebrează acolo încep cu un moment de reculegere în memoria autorului „Pelerinajului lui Childe Harold”…

În 2010, la 200 de ani de la reuşita sa, peste 150 de curajoşi au tăiat apele Hellespontului