Adnan, numărul 6.000.000.000!

În octombrie 1999 era eroul lumii. Apoi, a fost dat uitării. Real Madrid l-a redescoperit. Marketing, veţi spune. Da, dar unul care trece prin inimă…

Nu, asta nu putuse să facă nenorocitul ăla de război. Violase fetiţe de 12-13 ani, […]

În octombrie 1999 era eroul lumii. Apoi, a fost dat uitării. Real Madrid l-a redescoperit. Marketing, veţi spune. Da, dar unul care trece prin inimă…

Nu, asta nu putuse să facă nenorocitul ăla de război. Violase fetiţe de 12-13 ani, luase vieţi cu un singur glonţ în cap, săpase gropi comune peste care turnase var, dar un singur lucru nu-i ieşise la socoteală. N-avusese cum să-mpiedice oamenii să se iubească. Din iubire se luaseră, din iubire concepuseră un bebe. Ea, mama, avea un nume predestinat, Fatima. Fatima Helac. Pe el îl chema Jasmin. Jasmin Mevic.

Cu un minut peste miezul nopţii de 11 spre 12 octombrie 1999, la spitalul „Kosevo”, din Sarajevo, venise pe lume băieţelul lor. La două zile după, saloanele vuiau de poliţie şi de oameni cu arme. „Doamne, nu din nou măcel”, îşi spuneau. Nici vorbă! Toate televiziunile din lume se băteau pentru un „oaaa” al micuţului dolofan, Kofi Annan, starostele ONU, aducea flori proaspetei mămici, iar tatăl era felicitat din metru în metru: oficial, Adnan, puiul lor, era cel de-al 6.000.000.000-lea locuitor al acestei Planete!

Cancer de colon, gaură în inimă
Anii au trecut. Nimeni nu i-a mai sunat, nimeni nu i-a mai băgat în seamă. Tatăl s-a ales cu cancer la colon, fază terminală. Mama-eroină şi-a pierdut slujba, la fabrica textilă, acum trei ani. Lui Adnan i-au descoperit o gaură în inimă. El şi familia au ajuns într-o garsonieră din Visoko, în centrul Bosniei, cu 350 de euro pe lună. Aici povestea ar fi trebuit să se termine. Marketingul fusese marketing, al şaptelea miliard apăruse în Filipine, gata, lăsaţi cortina, piesa-i jucată! Dar Adnan spusese, într-o zi, că-i place fotbalul, că ar vrea să meargă pe „Bernabeu” măcar şi pentru a respira acelaşi aer cu idolul său, Cristiano Ronaldo.

Noii prieteni: Higuain, Mourinho, CR7
Cei de la Real Madrid au prins de veste. Da, da, o să spuneţi că ăsta nu e tot marketing? Nu e o poveste frumoasă, cu o familie amărîtă, cu un puştan fără viitor care vrea să ajungă în „Templu”? Pe Adnan nu l-au interesat toate astea. La 12 ani a fost luat de cei de la Real, împreună cu mama sa.

A ajuns acolo unde şi-a dorit, a văzut victoria cu Osasuna – şi ce victorie!, Higuain i-a strîns mîna, Mourinho l-a mîngîiat pe creştet, iar Cristiano, da, marele Cristiano!, a stat de vorbă cu el, au făcut poze şi i-a dat o minge cu autograf. Ba, mai mult, l-au lăsat să dribleze, singur-singurel, din centrul terenului pînă în poartă. Asta n-a schimbat nimic. Amărîta de pensie socială e tot 350 de euro, cancerul de colon avansează, iar mama e la fel de şomeră.

Din 7 noiembrie însă, undeva, în centrul Bosniei, un băiat de 12 ani a schimbat perna cu o minge. Iar sus, pe o stea, o crăiasă e şi mai fericită. Pentru că în lumea asta nenorocită, cineva mai crede în ea. Adică în poveştile cu zîne.