3.202.898.550

De atîtea ori a bătut în pieptul celui mai mare fotbalist al lumii, care n-a prins nici un Mondial, deşi a jucat şi pentru Argentina, şi pentru Spania. Acum aşteaptă ca inima să-i fie pictată pe sigla celor de la […]

De atîtea ori a bătut în pieptul celui mai mare fotbalist al lumii, care n-a prins nici un Mondial, deşi a jucat şi pentru Argentina, şi pentru Spania. Acum aşteaptă ca inima să-i fie pictată pe sigla celor de la Real Madrid

„Oficial, m-am apucat de bătut serios pe 4 iulie 1926. Soră, ce căldură era! Făcusem zvîc-zvîc şi cu ceva vreme înainte, dar atunci mă iţisem la lumină. În jurul nostru, numa’ macaronari. Din familie.

La efort, m-a pus peste fix 19 ani. Războiul cel mare abia se gătase, iar noi debutam la River Plate. Nu le plăcea, ne dădeau, cu împrumut, la Huracan. Zi de zi mă solicita, trăgea tare de mine. Băgam la cărbuni de căpiam. Vreo 25 de partide, parcă, şi 10 goluri. Da’ n-au avut bani să ne ţină, ne-au dat iar la River. Mamăăă, ce mă alerga. Avea şi de ce, 30 de matchuri şi 27 de bobiţe într-un an! Tot atunci a pus şi mîna pe mine. Ei, na, nu chiar pe mine, deasupra mea, că mă şi ruşinez… Şedea cu dreapta nemişcată şi asculta imnul. Cucerise Copa America cu trupa Argentinei. Şase din şase. Partidele şi golurile.

De la nişte milionari la alţii

Atunci, prin ’49, a stat de vorbă cu mine. S-a pus dinaintea oglinzii şi mi-a zis. ««Fato, nebunii ăştia fac grevă, nu mai e de stat aici. O tirăm în Columbia, la Millionarios. Se vezi scule acolo, Pedernera, Rosso, Baez, Cozzi, toţi căpriorii»». N-am apucat să zic ««Como?»» şi deja eram printre cafelangii ăia. Mă storcea ca pe hoţii de cai. Ca pe hoţii de cai mă storcea. Patru titluri de campion, de două ori golgeter. I-au zis „Săgeata”. L-am consiliat să nu se mai umfle atît în pene, că poate mă aruncă, naibii, afară!

Am făcut pe mine în avion. M-a stins cu un calmant. Am trecut Oceanul, la bairamul lui Real Madrid. Unu, şmecher, rău, de se înclinau toţi cînd trecea el, l-a ginit. Bernabeu parcă-i zicea. A vrut să-l tragă spre Real. Barcelona, la fel. Ţigănie mare cu transferul. Am ţipat la el. „Alfredino, nepoate, eu cît crezi că rezist, mă ? Dacă nu te decizi, îţi fac una de mă ţii minte toată viaţa!

Real, Barcelona, Real, Barcelona

I-a ales pe albi. Mîhniţii ăia nu mai luaseră campionatul de patru cincinale. Pe scurt: iar m-a băgat la pompat! Rău de tot, soro, rău de tot! Opt titluri în zece ani. Cinci Cupe ale Campionilor la rînd, golghetăraie, tot dichisul. Cîte bliţuri am luat în freză, numai eu ştiu!

Da’ năduşeală ca la sechestrare, n-am trăit. 72 de ore ne-au ţinut ăia din Venezuela. Băieţi buni, doar că dormea cu nişte rusoaice sub cap. Cu nişte puşti rusoaice sub cap.

Ne-am lăsat tîrziu la vatră. N-am vrut să fac glume, da-n decembrie 2005, de Crăciun, am cedat. Păi de ce muncuşoară am avut eu parte… M-au scobit, mi-au băgat ace în mine, baterii, tot felul de tîmpenii de-mi venea săi dau cu capul de pereţi pe toţi ăia cu halate albe. Da’ m-au lăsat la mine în garsonieră.

Intrarea în istorie
Apoi ne-au zis că sîntem cei mai mari din lume, din istoria fotbalului, au uns un teren cu numele nostru, un avion şi vreo 121 de trofee. Ne-au pus la loc de cinste la muzeu, ne-au zis că sîntem preşedinţi onorifici pe viaţă. Cam asta e! Ar mai scrie mama, da’ nu prea mai văd. Vă pup!

A, scuze, nu m-am prezentat. Am bătut de vreo 3.202.898.550 de ori pînă acum. Sînt inima lui Alfredo Di Stefano. Am adunat 85 de ani. Deie Domnul s-ajungeţi şi voi la isprava mea! Acum chiar v-am pupat!”

În mod normal şi explicaţia foto de la o poză cu don Alfredo Di Stefano ar trebui citită după ce ne-am ridicat în picioare