Don Vittorio

Singurul tehnician din lume cu două titluri mondiale, torinezul Pozzo a luptat preţ de aproape două decenii contra adversarilor şi contra fascismului italian Ludovic al XV-lea, „Cel mult iubit”, tocmai s-a ridicat de la masă. Se uită spre Voltaire, marele […]

Singurul tehnician din lume cu două titluri mondiale, torinezul Pozzo a luptat preţ de aproape două decenii contra adversarilor şi contra fascismului italian

Ludovic al XV-lea, „Cel mult iubit”, tocmai s-a ridicat de la masă. Se uită spre Voltaire, marele Voltaire, şi-i zice. „Francois, spune-mi ceva să mă distrezi!” „Sire, îmi pare rău, astăzi sînt prost dispus!” „Ei, drăcie, pe mine m-ai auzit vreodată că sînt prost dispus pentru a conduce Franţa?”, întreabă regele.”Din păcate, nu!”, vine răspunsul.

Un Voltaire din Cizmă
Îi plăcea mult de iluminist. Era un om care ocăra extrem de periculos, dar spunea lucrurilor pe nume. Aşa era şi el, Vittorio Pozzo. Fusese uns antrenor al naţionalei Italiei în 1929 şi, de atunci, schimbase, în bine, tot stilul macaronarilor. Acum stătea faţă în faţă cu Benito Musollini. „Ducele”, bucuros că fascismul său urma să găzduiască al doilea Campionat Mondial, îl ia pe după umăr. „Dragă domnule Pozzo, după ceremonia de inaugurare, logic, va urma o paradă militară nemiavăzută. Voi veni să salut publicul şi, de asemenea, doresc ca dumneavoastră şi jucătorii dumneavoastră să facă acelaşi lucru!” „Preşedintele meu, mi se pare o idee genială, dar băieţii nu pot lua parte. Ar pierde concentrarea”, încearcă o eschivă. „Haideţi, domnul meu, e o chestiune simplă, EU vreau să vă văd acolo!”. Antrenorul, care urăşte astfel de chestiuni şi, în plus, e anglofil convins, ar dori să-i răspundă precum Voltaire. Îşi muşcă buza şi zice doar atît. „Ducele meu, dar dumneavoastră doriţi ca Italia să cucerească titlul mondial. Ori, cu jucători neatenţi la turneu, nu se poate face acest lucru. Sînt două situaţii antagoniste, nu?”

E clar, cu el n-o poţi scoate la capăt. „Pozzo, uite, o să fiu şi mai precis. E un ordin ca tu şi jucătorii să fiţi acolo!” „Aaaa, atunci nu mai am reţineri! Vor fi acolo, dar fără mine! Eu garantez doar ceea ce pot controla, fotbalul!”

De două ori pe Acoperişul fotbalului

Peste 15 zile, Italia devenea campioană mondială.

19 ani va sta Pozzo la cîrma echipei naţionale a Italiei, în cea mai grea perioadă a ei. Lumea fugea din ţară de teama fascismului. De fiecare dată cînd „squadra azzurra” evolua în deplasare, mii de refugiaţi huiduiau „echipa lui Musollini”. Il Vecchio Maestro trebuia să muncească de două ori: să aşeze trupa în celebrul său 4-3-3, Il Metodo, şi să umble la psihicul jucătorilor, cu picioarele făcute grisine la fiecare huidiuală.

În 1938, în Franţa, Italia era, din nou, campioană mondială.

„Ducele” l-a chemat iar, mîndru că trupa sa a cucerit lumea. „Dragă domnule Pozzo, îmi pare rău că problemele politice mi-au răpit mult timp şi n-am putut fi alături de marea noastră echipă!”. I-ar fi răspuns cum a făcut-o Voltaire cînd a auzit că din pricina lipsei banilor jumătate din grajdurile regale vor fi închise. „Decît să ucizi jumătate din cai, mai bine omorai jumătate din măgarii de la Curte!”. Dar n-a făcut-o. El era Vittorio Pozzo. Singurul antrenor din lume cu două titluri mondiale.

Pozzo, omul care a revoluţionat fotbalul. Pe mormîntul său scrie: „Trăieşte în viitor. Acolo unde albastrul tricoului se îngemănează cu albastrul cerului”…