Toţi preşedinţii preşedintelui

Laporta, bossul Barcelonei, a ordonat ca rămăşiţele lui Josep Sunyol, „presidentele” catalan ucis în timpul Războiului Civil, să fie descoperite şi date familiei martirului

Nu ştiu de ce au fost chemaţi. Un mail intern, strict secret, cu: „Presi vă aşteaptă […]

Laporta, bossul Barcelonei, a ordonat ca rămăşiţele lui Josep Sunyol, „presidentele” catalan ucis în timpul Războiului Civil, să fie descoperite şi date familiei martirului

Nu ştiu de ce au fost chemaţi. Un mail intern, strict secret, cu: „Presi vă aşteaptă la el în birou!”. Atît, nimic mai mult! Îşi dau cu presupusul, miroase a treabă serioasă din moment ce nouă suflete – de la PR, de la marketing, de la „conta”, de la „area social” au fost convocate.

„Presi” dă „Benvinguts !”, se încheie la nastrurele mijlociu al sacoului, roteşte capul ca pentru a face prezenţa, apoi, zice sec: „Ce ştiţi despre Războiul Civil?”. Hait! Ce e asta? Dacă şi-a găsit să-i chestioneze pe probleme de istorie, nu şi-a ales cel mai bun moment.

„Viva la Republica!”
Dar Joan Laporta, starostele lui FC Barcelona, lămureşte rapid misterul. „Pe 6 august 1936, preşedintele nostru, martirul nostru, Josep Sunyol i Garriga, a fost ucis mişeleşte de trupele franchiste. Pînă la finalul anului – şi nu mă interesează cît ne costă – vreau ca mormîntul său să fie găsit, iar rămăşiţele pămînteşti să ajungă în posesia familiei. Claro?”

Sunyol se născute în 1898. Politician măiastru, devenise în scurt timp simbolul Catalunyei şi al Republicii. În 1928 intrase în structurile clubului catalan, pe care-l iubea atît de mult încît închisese ochii că la conducere se afla Arcadi Balaguer, monarhist trup şi suflet. În iulie 1935 fusese uns preşedintele trupei blaugrana şi dusese echipa în finala Cupei, cu miticul Zamora în poarta adversarilor. Apoi… Apoi a început Războiul Civil.

A plecat să-şi susţină „miliţiile”. Pe 6 august 1936, pe drumul ce leagă Madridul de La Coruña, la kilometrul 51, maşina în care se afla a trecut „graniţa”. A fost oprit. S-a dat jos şi a început să strige: „Viva la Republica”!, fără să-şi de-a seama cine sînt băieţii din faţa lui, înarmaţi. Fără proces, a fost executat pe loc. Au apărut întrebările. Şoferul chiar nu ştia că de acolo începe teritoriul inamic? Soldaţii îl recunoscuseră atît de repede, deşi conflagraţia începuse cu doar trei săptămîni înainte? Dacă nu a fost găsit vinovat, cum de l-au împuşcat? A fost abandonat la trei kilometri de locul crimei, găsit apoi de trupele loiale şi îngropat? De ce istoria consemnează trei executaţi dacă în maşină erau patru?

Cît e suflet şi cît e publicitate?
Ideea a fost sută la sută a lui Laporta. „Toţi preşedinţii Barcelonei reprezintă istoria noastră. Mai cu seamă că aici vorbim despre un martir!”, au fost vorbele sale. Unii amintesc despre publicitate. „Catalan, erou, dedicat echipei”…Imagine excelentă pentru cel care doreşte să-i găsească rămăşiţele pămînteşti. Alţii zic ceva despre suflet. „Laporta trăieşte pentru FCB, respiră FCB, aşa că e perfect normal ceea ce face”.

La 2.597 kilometri mai la Est, nimeni nu repetă gestul lui Laporta. Din inimă sau din interes. Asta ar conta mai puţin….

Sunyol cu ţigara în gură la un meci al Barcelonei. În stînga sa, Lluis Companys, un alt erou catalan, executat de trupele lui Franco în 1940