Primul „The World’s Strongest Man”
Stahanov a intrat în mină pe 31 august 1935 şi a stat cinci ore şi 45 de minute. Cînd a ieşit, trăgea după el 102 tone de cărbune
Noiembrie 1935, o cîrciumă din bazinul Donbass, Doneţk. Miroase a bradolină şi […]
Stahanov a intrat în mină pe 31 august 1935 şi a stat cinci ore şi 45 de minute. Cînd a ieşit, trăgea după el 102 tone de cărbune
Noiembrie 1935, o cîrciumă din bazinul Donbass, Doneţk. Miroase a bradolină şi a vodcă. E o mizerie cruntă, se ţipă, fumul e gros de-l tai cu drujba. Milly Bennett, un american pus la patru ace, întreabă: „Alexei, acum, că ai salariul dublu, nu dai şi tu o şampanie?” „Nu, «tătucul» ne învaţă să economisim banii. Merge şi «chibriotica»!”. „Ok”, continuă yankeul. „Uite, eu am venit la tine, cînd mă vizitezi şi tu la NY?” „Mai repede ajung să-l văd pe tovarăşul Stalin, la Moscova. În plus, dacă vin la voi, muncitorii de acolo mă omoară, fiindcă o să le depăşesc planul!”, încheie în timp ce-şi dă cu mîneca peste fruntea transpirată şi îşi ridică dintr-una basca, urcînd-o spre ceafă. „Bliţul” clămpăne non stop, setul de poze e gata!
Strategie PR sau 100 de „negrişori”?
Milly e reprezentantul de acum celebrei reviste „Time”. Alexei e Alexei Grigorievici Stahanov, omul care a pulverizat toate barierele. Pe 31 august a coborît în mina sa, a stat cinci ore şi 45 de minute, şi cînd a ieşit, trăgea după el un tren de vagoneţi plin cu 102 tone de cărbune. Unasutădouătone!!! Lumea a luat foc. Autorităţile l-au făcut erou, i-au dat maşină, l-au învăţat să scrie, să adune, să conjuge corect verbele, femeile i-au trimis depeşe, doreau să-l cunoască, bărbaţii vroiau să-i fure stilul de muncă. Era primul „The World’s Strongest Men”. Apărea pe coperta americană, în chenar roşu. După Ataturk, Churchill, Dempsey, G.B. Shaw sau Freud! Numele îi devenea adjectiv, spatele i se cocîrja de la pieptul plin de medalii, cincinalul devenea mai uşor de îndeplinit în patru ani şi jumătate…Muncitorii de pe întreg cuprinsul lumii îşi scuipau în palme, luau tîrnăcopul şi, cînd ziua de lucru se termina, declarau producţii record. Fraţii Ivan şi Feodor Criacov îşi ucideau cu sînge rece colegul de abataj, pe Ivan Şmerov, pentru că acesta îi depăşise la plan într-o singură zi, cu 200 la sută!…
Azi, e studiu de caz. Un om nu putea face asta! Ori a avut un PR senzaţional, ori vreo sută de „negri mititei” au lucrat pentru el în subteran, dar, de ieşit pentru poze, a ieşit doar el. Pe „Eurosport” vedem greuceni cărînd butuci, îndoind sîrme cu capul ori trăgînd cu dinţii trenuri. Vax! Acum aproape 75 de ani, un miner din Ucraina, Alexei Grigorievici Stahanov, putea, dacă dorea, să asigure necesarul de cărbune pentru toate termocentralele din România, vreme de săptămîni întregi, pentru că-i era dragă munca.
Asta pentru cei care mai cred în povestioare gen „Minunea de la Maglavit”, cu Petrache Lupu…