După ce a cucerit “bronzul” la dresaj, la JO de la Moscova, Dumitru Velicu a fost întrebat de comunişti ce favoruri doreşte. A răspuns: “Pe epoleţii mei să fie trecută arma cavalerie, desfiinţată în urma cu 30 de ani!”
Îşi înghiţise nodul din gît, salutase milităreşte şi acum aştepta. Nu-i era teamă, nu avea emoţii, dar în faţa lui se aflau mai marii Armatei Române, aşa că…”Tovarăşe colonel Dumitru Velicu, conducerea Ministerului te felicită pentru rezultatele extraordinare obţinute la Moscova. Chiar şi tovarăşii comunişti din URSS ne-au trimis telegrame de mulţumire pentru modul în care ai reprezentat scumpa noastră patrie, Republica Socialistă România. N-am vrea să ne înţelegi greşit, dar reprezentanţii PCUS ne-au sugerat să-ţi acordăm ceva favoruri. Cam ce-ai dori?”
Hait! Ce e asta? Nu ştia ce să creadă! E cumva vreo capcană? Vor să vadă ce lucruri imperialiste îi trec prin cap apoi să aibă “grijă” de el? Ce tip de glumă? Dar oamenii erau prea serioşi. Atunci, a tras aer în piept şi a spus totul, dintr-o suflare. “Tovarăşi, doresc ca din acest moment pe epoleţii mei să fie trecută arma cavalerie! Atît!” Apoi, a murmurat, doar pentru el: “Decebal”…Cu trei decenii în urmă, “tovarăşii” suspendaseră o tradiţie veche de fix 100 de ani!!!
Blajinul cu disciplină de fier
Se născuse la Rîmnicu Vîlcea, cu 50 de ani înainte. Citise tot ce se putea citi, la acea vreme, despre cai şi cavalerie. Ştia de prinţul Stirbey şi Şcoala sa de specialitate, de la 1847. Cunoştea că ea avea, la 1900, 2337 de cursanţi şi se mîndrea cu faptul că era sora mai mică a celebrului stabiliment de la Saumur, din Franţa. Îţi vorbea, liber, despre faimoasa şarjă de la Robăneşti, din timpul Primului Război Mondial, cînd cavaleria a atacat cu baioneta scoasă şi doar 18 soldaţi s-au mai întors. Iubea caii, erau viaţa lui. Îi iubea cu toată natura sa blîndă, blajină. Îi iubea şi cu formaţia de ofiţer. Ştia că trebuie să le dea zahăr, că trebuie să-i certe, că trebuie să le mîngîie grumazul, că trebuie să-şi lipească, uneori, capul de gîturile lor. Că la concursuri nu e singur, sînt doi. Şi că nu depinde numai de el dacă obstacolul e trecut sau nu. Cu armăsarul Decebal, la Moscova, îi uimise pe mulţi. Atît de mult, încît “tătucii” trimiseseră depeşe la Bucureşti cu mesajul: “Aveţi grijă de el!”. La propriu…
Ar fi putut cere, totuşi, ceva. Ceva, cît de mic. O mărire de salariu, o pensioară liniştită, un postuleţ mai bun pentru o verişoară de a sa. Dar a renunţat la toate acestea.
Povestea spune că ani buni după aceea, pe holurile Clubului Sportiv al Armatei Steaua, trecea un ofiţer, chipeş, cu mustăcioară tuşinată, încins cu centură, drept, cu nişte epoleţi strălucitori, cu arma “Cavalerie” trecută pe ei.
S-a stins în 1997, dar unii jură că şi astăzi parcă i se mai aud paşii!
19 comments ↓
pune mai nea oprisene o poza pt noi astia mai mici cu epoleţii strălucitori, cu arma “Cavalerie” trecută pe ei.
misto
O adevarata lectie despre ceea ce inseamna in primul rand respectul, apoi traditia si istoria.
da, Velicu a fost un “produs”comunist..dar cu succes..!Chiar daca blamam comunistii, pe vremea aceea erau sportivi adevarati,aveam la ce sa ne uitam si sa admiram..!!acum nu mai santem comunisti si nu mai avem rezultate..descifreaza asta d-le Catalin!![sau sesizez un iz de nostalgie..?] una peste alta, esti tare..!!
Bravo pentru restituire. Pacat ca nu exista nici o inregistrare a performantei din 1980 (sau cel putin eu n-am gasit nici una).
Super! De unde stii toate aceste povestioare? Mi-e dor de astfel de romani…
super articol, e bine ca mai gasiti timp si pentru sportivi si oameni adevarati, cu atat mai mult stelisti. ne-am saturat de becalisme, borcisme, ianculisme, coposisme, porumbisme…
Frumos
Superb, ca toate articolele de fapt pe care le scrieti.. astept cu nerabdare sa apara urmatorul.. tot respectul..
Articole dvs. ma fac sa cred ca mai exista speranta in presa sportiva din Romania…ca mai exista speranta in Romania in general pentru o viata mai buna, pentru civilizatie, pentru oameni extraordinari. Domnule Oprisan continuati tot asa, educati masele, educati cititorii GSP-ului si in 40 de ani veti ajunge cu domn’ Naum si Banciu precum Chirila. Viitorul cu dvs. si cu dumnealor suna bine pentru noi, cititorii tineri de sport, care doresc altceva decat poluarea mediatica zilnica.
Felicitari Catalin! Minunat articol .Eu locuiesc la tara si am un cal pe care il iubesc.Cu adevarat caii sunt cele mai nobile fiinte ( nu animale ) .Caii rid si pling ,dl Oprisan si dragi prieteni, pling dar nu se vaita niciodata desi de multe ori sunt batiti ,schingiuiti,umiliti.Nu am stiut pina acum de acest campion Dumitru Velicu,si nici de acest teribil gest al sau de curaj si de aceia va multumesc pt ca vorbiti si despre marile personalitati care au fost nu doar de nulitatile din prezent.Si inca ceva ,un mesaj pentru cei care vor citi acest articol si acest comentariu;Trebuie sa facem ceva pentru cai,e un adevarat macel si in rindurile cailor de rasa ( oare cite herghelii mai sunt in Romania?) dar mai ales in cel al cailor obisnuiti care sunt exploatati la maxim si apoi sunt vinduti ,numai piele si os, sunt incarcati in camioane unde stau ingramaditi si de multe ori li se rup picioarele pentru a nu se mai zbate .Sunt lucruri cumplite care se intimpla si nimeni nu face NIMIC! Si toate aceste lucruri pentru bani,pentru ca la noi nu se poate o sarbatoare fara sa nu ne ghiftuim cu mici .Ei bine prieteni ,majoritatea pastelor din care se prepara ,,traditionalii mici” e carne de cal! Si pina sa ajunga pe gratare acesti cai patimesc cumplit.Nu crede-ti ca e timpul sa oprim acest genocid?
Cum ti-ai amintit acum de el? Ce frumos din partea mea… nici macar nu auzisem de OMUL asta, in zile in care nici macar participanti nu mai avem in concursurile de echitatie, darmite medaliati…
un roman cu capul sus mai multi ca el mai mandru ma simt roman as avea o rugaminte:as vrea ca atunci cand scrieti un articol despre campioni semicunoscuti ,dati-ne si o biografie a personajului si macar o fotografie
daca era mutu, cerea liber la vama pt coca+ina………cele 2 prietene nedespartite……..
velicu a fost un sclav al armatei, dar a dovedit valoare si caracter…………atunci inca mai existau si sportivi…..acum toti intreaba doar ce prime au…………
MI-NU-NAT!!!
Sunt sigur ca aceasta poveste este adevarata.Am facut calarie de performanta pana in 1994 la clubul din Piatra-Neamt si am avut ocazia sa-l cunosc personal pe Dumitru Velicu.Eram junior si am ramas impresionat de comportamentul si profesionalismul de care dadea dovada.A ramas o figura de legenda in echitatia romaneasca.L-am vazut calarind la dresaj calul cu care urma sa intre in concurs una dintre elevele sale, iar la peste 60 de ani tinuta sa era impecabila:spatele drept,pieptul in fata, privirea inainte.La sfarsitul anului, eleva a iesit campioana nationala la juniori cu acel cal.
Stiu ca purta permanent cu mandrie uniforma militara, iar pintenii erau nelipsiti de la cizmele de ofiter.O alta poveste spune ca atunci cand intalnea o doamna cunoscuta ,batea 3 pasi de defilare, saluta militareste lovindu-si calcaiele cu pinteni in acelasi timp, se descoperea si saruta mana doamnei…!Era un adevarat spectacol, dar pentru el era ceva normal, firesc.Educatia vechii scoli de cavalerie.
Nu am avut ocazia sa vad acest “spectacol”, dar legenda ramane…
Ca sa cred ca nu ai inventat toata povestea subscriu si eu cererii lui dragos, pune o poza in care se pot vedea epoletii de care vorbesti, ca mi-e tare greu sa cred ca, comunistii ar fi facut un asemenea compromis.
felicitari, sunt putini oameni care mai scriu ceva in romania care sa ma emotioneze,sunte-ti faorte multi talentatzi dar din cei multi majoritatea scriu “becali” eati o exceptie si sper sa scrii in continuare despre lucruri si OAMENI care conteaza in sport si sa lasi raitingul de o parte .inca o data felicitari
Felicitari!
Si…vrem si noi o poza cu Dumitru Velicu…cu sau fara epoleti.
Leave a Comment