Heruvimul-cel-fără-de-mormînt

Smaranda Brăescu, prima paraşutistă din istoria României, pilota avioanele îmbrăcată în costum popular. La Brăila a căzut în Dunăre, la Satu Mare a aterizat în copaci. Astăzi nu are nici măcar un loc de odihnă

Cimitirul central din Cluj. Parcela […]

Smaranda Brăescu, prima paraşutistă din istoria României, pilota avioanele îmbrăcată în costum popular. La Brăila a căzut în Dunăre, la Satu Mare a aterizat în copaci. Astăzi nu are nici măcar un loc de odihnă

Cimitirul central din Cluj. Parcela BII, mormîntul 1550. Stai în faţa locului de veci al uneia dintre cele mai de seamă femei ale naţiei noastre. Sau în faţa a ceea ce ar trebui să fie acesta. Scriptele arată că aici, la început de februarie ’48, a fost coborît trupul Mariei Popescu. Apoi, în 1970, locul a fost vîndut unei persoane fără importanţâ. Totul s-a pierdut…

Se născuse aproape de îngemănarea secolelor, la Hînţeşti, în Moldova, cel de-al optulea pui al unei familii de răzeşti. Sau al şaptelea, pentru că a mai avut un frate geamăn. Pe la 15 ani, pe cînd statea intinsă pe un cîmp de lîngă Bîrlad, unde făcea Şcoala Profesională de Fete, pe deasupra i-a trecut un avion. Mai tîrziu a aflat că el se numea „Forman”. Atunci s-a declanşat „microbul”. La 31 de ani efectua primul salt cu paraşuta, de la 600 de metri. În 1931, după două accidente grave, soldate cu două fracturi şi trei coaste rupte, urcă în avionul pilotat de locotenentul Sandu Papană şi aterizeazâ lîngă gara Sărautică, Slobozia. Titul european la paraşutism era al ei.

Visul american
N-a iubit, niciodată, pe nimeni, cu excepţia neamului românesc. Pilota avioanele îmbrăcată în costum popular, cu cosiţe negre, ca cele ale Ilenei Cosînzeana. În 1932 a înţeles că America e Centrul Lumii şi a plecat, nu fără eforturi, într-acolo. La Sacramento, aproape de Sierra Nevada, lumea s-a strîns ca la urs să vadă minunea. Şi ea a venit: salt de la 7.233 de metri, record mondial, atît la femei, cît şi la bărbaţi. Avea un fel special de a împacheta paraşuta, unic în lume. A venit războiul. A făcut parte din Escadrila Albă, celebră pentru actele sanitare memorabile, a lovit şi cu puşca, a ajuns pînâ în Cehoslovacia.

Cînd comuniştii au falsificat alegerile din ’46,  s-a tras lîngă generalul Aldea ori lîngă marele Constantin Tânase şi au semnat un memorandum către americani. „Domnii”, aceştia l-au predat ruşilor. A urmat prigoana. Zi de zi. Dar n-a disperat. Din contră. S-a înrolat în celebrele „Sumane Negre”. „Jurăm câ vom lupta pe viaţă şi pe moarte, cu toate mijloacele posibile, pentru zdrobirea comunismului şi a tuturor trădătorilor de Neam. Aşa sa ne ajute Dumnezeu!”. Astfel a glăsuit. S-a ales cu cancer la sîn. A fost operatâ sub nume fals, a ajuns la Congregaţiile măicuţelor din Cluj, care au ascuns-o. La început de ’48 inima ei uriaşă a încetat să mai bată. Au dus-o la groapă tot cu o altă identitate…

Azi, dacă faci linişte şi stai în faţa parcelei BII, unde ar fi trebuit să scrie „Smaranda Brăescu, 1897 – 1948”, parcă auzi vorbele lui Scipio Africanul: „Ingrata patria, ne ossa quidem habebis”…”Patrie nerecunoscătoare, nici măcar oasele mele n-o să le ai…”