Pep e nebun sau încearcă să ne păcălească?
Îmi place atât de mult Guardiola. Un revoluționar, un Che Guevara, cum îl numea marele Menotti.
A privit fotbalul dintr-o altă perspectivă și i-a dat culoare, farmec, modelându-l după sufletul său generos și mintea lui ascuțită. Dar, uneori, spune lucruri care sfidează realitatea.
Pare nebun. Sau poate doar ascunde analiza sa, oferind-o numai vestiarului, în timp ce nouă ne face cadou minciuni. Dorind să ne dirijeze pe un drum la capătul căruia e prăpastia. Ori poate că noi ar trebui să citim în spatele cuvintelor lui pentru a descifra mesajul secret.
Miercuri, la conferința ce a urmat zdrobitorului 0-3 cu Liverpool, Pep ne-a spus cu candoare:
– Am început meciul cu personalitate, dar ei au marcat.
Nu, City a pornit confruntarea cu teamă, pasând înapoi la portar sub asaltul presingului ucigător al lui Liverpool.
– Am continuat să jucăm, dar ei ne-au mai dat două goluri.
Nu, City a rămas debusolată, confuză, groggy, greșind în cascadă și primind în plin lovitură după lovitură.
– În repriza a doua, noi am încercat totul. Am fost foarte buni.
Nu, City nu a încercat nimic după pauză. Numai o posesie prelungită, fără scânteie, fără sclipire (absența lui Agüero e brutală pentru „cetățeni”). Pase dintr-o parte în cealaltă a terenului. Jocul său nu a fost bun deloc.
– Am sentimentul că acest meci nu a fost un dezastru.
A fost chiar un dezastru. Și ofensiv, și defensiv. Un meci în care nu tragi niciodată pe poartă și în care iei trei goluri, fiind destabilizat, în genunchi, la fiecare contraatac advers, nu poate fi decât un dezastru.
Ce șochează e lipsa de reacție a lui Guardiola în fața acestui Liverpool stil Klopp. Știe ce-l așteaptă, pentru că a mai suferit pe Anfield, dar nu face nimic. Nu își asigură deloc faza de apărare, nu are niciun sistem de siguranță.
E prea mândru, prea orgolios. Vede numai jocul lui. Crede că strategia sa de atac și rețeaua de pase vor anula adversarul, care va alerga fără minge, după minge. Unica lui tactică defensivă e ofensiva. Și, când pierde, pierde rău. I s-a mai întâmplat. Acel 0-4 cu Real, în primăvara lui 2014, în semifinalele Ligii, când era la Bayern. Și acel 0-3 cu Barcelona anul următor, tot pe banca bavarezilor…
Pep nu se mai poate schimba. E prea târziu. Acesta este el. Cel care merge pe sârmă la mare înălțime fără plasă de siguranță.
ZERO șuturi pe poartă a avut Man. City miercuri, cu Liverpool: nu i se mai întâmplase din 26 octombrie 2016, de la 0-1 cu Man. United, în „optimile” Cupei Ligii Angliei